Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 229/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 229/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 20801/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.229

Ședința publică din data de 16.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. D. - G.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul în C., . nr. 8, județul C., înregistrată la O.R.C. sub nr. J 40/_/1994, CUI_, și pe pârâta S. O. , CNP_, cu domiciliul în C., Speranția T. nr. 38 – 40, ..1, ., județul C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 16.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de valoare redusă de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din 3.07.2014, reclamanta S.C. R.&R. SA a chemat în judecată pe pârâtul S. O., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de sumei de 734,72 lei compusă din suma de 471,64 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale-servicii telecomunicații, contravaloarea în lei a sumei de 55 euro pentru echipamentul-modem date deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv, respectiv suma de 241,16 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014, contravaloarea în lei a sumei de 5 euro pentru echipamentul tip cartela S. deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv suma de 21,92 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014 și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere .De asemenea a mai solicitat și cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei taxă judiciară de timbru.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract de furnizare servicii de comunicații electronice nr._/3.07.2010 prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul tarifelor agreate și de echipamentul deținut în custodie conform extrasului din baza de date a reclamantei. Contractul a fost reziliat unilateral ca urmare înregistrării unor restanțe mai mari de 20 de zile la plata serviciilor contractate.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod de procedură civilă, art.1270 cod civil și dispozițiile contractului încheiat între părți.

În probațiune, reclamanta a atașat cererii de chemare în judecată înscrisuri: contractul încheiat între părți și actele adiționale.

Nu s-au solicitat dezbateri orale.

În temeiul dispozițiilor art. 1029 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța a procedat la comunicarea către pârât a formularelor de răspuns, însoțite de copie a formularului de cerere și de copiii de pe înscrisurile depuse de reclamantă. Pârâtul nu a răspuns în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

După cum rezultă din facturile fiscale, în temeiul contractului de furnizare servicii nr._/3.07.2010 reclamanta a furnizat pârâtului serviciile contractate, de internet, telefonie și cablu tv, pârâtul având obligația contravalorii acestora.

Pârâtul a beneficiat de echipamente primite în custodie conform evidenței reclamantei fiindu-i livrate la data de 13.09.2010, având obligația restituirii acestora sau plata cu titlu de clauză penală sumele prevăzute de art.5.5.1. din condițiile generale.

Pentru serviciile furnizate s-au emis facturi(filele 20-23) în valoare de 471,64 lei neachitate de pârât până în prezent.

Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, potrivit dispozițiilor art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.

Astfel, conform art.969 din vechiul Cod Civil:” (1).Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit clauzelor contractuale –Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, pentru plata cu întârziere conform art.3 pct. 3.4, 3.5 și 3.6 datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi.

Instanța reține și pasivitatea pârâtului care nu a răspuns la cerere de chemare în judecată și nu s-a apărat în vreun fel.

Față de faptul că reclamanta a probat raporturile juridice existente între aceasta și pârât, precum și faptul că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtului, se reține ca îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

Astfel, potrivit art. 1031 alin 1 Cod procedură civilă, „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată.”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, „[…] instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare […].”

Conform dispozițiilor legale mai sus amintite și față de faptul că pârâtul a căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor necesare determinate de proces, respectiv la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Având în vedere cele expuse mai sus instanța, apreciind cererea reclamantei ca fiind întemeiată o va admite, va obliga pârâtul S. O. la plata către reclamanta S.C. R.&R. SA a sumei de 734,72 lei compusă din:

- 471,64 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale-servicii telecomunicații;

- contravaloarea în lei a sumei de 55 euro pentru echipamentul-modem date deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv, respectiv suma de 241,16 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014;

- contravaloarea în lei a sumei de 5 euro pentru echipamentul tip cartela S. deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv suma de 21,92 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014.

Va obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale.

Va obliga de asemenea pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în C., . nr. 8, județul C., înregistrată la O.R.C. sub nr. J 40/_/1994, CUI_, în contradictoriu cu pârâta S. O. , CNP_, cu domiciliul în C., Speranția T. nr. 38 – 40, ..1, ., județul C. .

Obligă pârâtul S. O. la plata către reclamanta S.C. R.&R. SA a sumei de 734,72 lei compusă din:

- 471,64 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale-servicii telecomunicații;

- contravaloarea în lei a sumei de 55 euro pentru echipamentul-modem date deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv, respectiv suma de 241,16 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014;

- contravaloarea în lei a sumei de 5 euro pentru echipamentul tip cartela S. deținut în custodie în temeiul procesului verbal din data de 13.09.2010 și nerestituit, respectiv suma de 21,92 lei calculată la cursul oficial BNR din data de 26.06.2014.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale.

Obligă de asemenea pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2015.

P. GREFIER

I. D. - G. L. A.

Red. Jud.I.D.G. / 15.05.2015;

Tehnored. Grf. A.L. / 15.05.2015 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 229/2015. Judecătoria CONSTANŢA