Contestaţie la executare. Sentința nr. 9621/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9621/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 9621/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9621
Ședința publică din data de 10.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. I. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare 966/NM/2015.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 27.08.2015, respectiv 10.09.2015, iar după ce a deliberat, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.03.2015 sub număr unic de dosar_, contestatorul I. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 96/2015 al B. N. M. A., suspendarea executării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esență, că a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 emis de intimată, atât cu amendă contravențională, pe care a achitat-o, cât și suma de 28 euro, care reprezintă tarif de despăgubire, pe care nu l-a mai achitat întrucât a intervenit Legea nr. 144/2012 care a abrogat perceperea acestui tarif. În contextul intervenirii acestor dispoziții legale, pe care contestatorul le apreciază ca fiind o lege contravențională mai favorabilă, s-a solicitat anularea executării silite, întrucât tariful de despăgubire nu mai are nici un suport legal.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 144/2012, ale OG nr. 2/2001, pe art. 20 din Constituția României și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În susținerea cererii, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin precizările formulate la data de 25.05.2015, contestatorul a învederat că, în urma înființării popririi asupra veniturilor sale salariale, s-a plătit suma pretinsă de executorul judecătoresc, astfel încât solicită și întoarcerea executării silite.
Toate capetele de cerere au fost timbrate în mod legal, potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 80/2013.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
În vederea soluționării cauzei, s-a procedat la atașarea dosarului de executare nr. 96/2015 al B. N. M. A..
Prin încheierea din 12.06.2015, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite, întrucât contestatorul nu a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 23.02.2015 a fost înregistrată sub nr. 966/2015 pe rolul B. N. M. A. cererea de începere a executării silite formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. împotriva debitorului I. I. în vederea recuperării debitului de 28 de euro cu titlu de tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 emis de C.N.A.D.N.R., proces-verbal învestit cu formulă executorie prin încheierea nr._/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
Instanța observă că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contestatorului la data de 30.04.2012 prin afișare la adresa din Lumina, ., jud. C..
La data de 23.02.2015, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită prin încheiere.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a pronunțat încheierea prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 328,45 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu executor și alte cheltuieli.
Totodată, la aceeași dată, s-au emis către contestator înștiințarea de începere a executării silite și somația de plată a debitului.
La data de 26.02.2015 s-a procedat la comunicarea către contestator, a actelor de executare emise și a titlului executoriu.
La data de 02.04.2015 s-a emis către contestator adresa de înștiințare a înființării popririi, care i-a fost comunicată contestatorului la dat de 06.04.2015.
La data de 14.04.2015, prin încheiere, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumei de 184,45 în contul executorului judecătoresc, reprezentând cheltuieli de executare, și a sumei de 144,00 lei în contul creditoarei intimate, reprezentând cheltuieli de executare.
Totodată, la aceeași dată, executorul judecătoresc, prin încheiere, a dispus eliberarea sumei de 123,34 de lei, în contul creditoarei intimate, cu titlu de contravaloare tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Urmare eliberării sumelor de bani, la data de 14.04.2015, executorul judecătoresc a sistat și ridicat poprirea asupra conturilor bancare deținute de contestatorul debitor.
La aceeași dată de 14.04.2015, prin încheiere, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite.
În ceea ce privește temeinicia motivelor invocate în susținerea contestației la executare, instanța observă următoarele:
Instanța va reține din dosarul de executare silită că împotriva contestatorului s-a pornit executarea silită în temeiul procesului verbal de contravenție menționat cu încuviințarea executării silite dată de executorul judecătoresc, urmare învestirii cu formulă executorie a procesului-verbal de contravenție de către Judecătoria C..
Contestatorul a fost somat să plătească suma de 28 euro – tarif de despăgubire – și cheltuielile de executare silită stabilite prin încheierea dată de executorul judecătoresc, în data de 26.02.2015.
Având în vedere criticile formulate de către contestator, respectiv aplicarea principiului legii contravenționale mai favorabile, instanța constată că în Monitorul Oficial al României nr. 509 din data de 24.07.2012 a fost publicata Legea nr. 144/2012.
Prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a înlăturat tariful de despăgubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR si reprezenta, potrivit art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, o compensație a pagubei cauzată de persoana care a săvârșit contravenția.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, „Tarifele de despagubire prevazute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se anuleaza”.
Așadar, se poate spune ca, prin înlăturarea tarifului, legiuitorul a renunțat nu numai la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor rezultate în urma săvârșirii faptei contravenționale de a circula fără rovinieta valabilă, ci și la recuperarea despăgubirilor (tarifelor) aplicate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Este evident ca legiuitorul a prevăzut soluția de anulare a tarifelor de despăgubire „aplicate si contestate” pana la data intrării în vigoare a legii, atât pentru cele soluționate anterior intrării in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate în curs de soluționare. O altfel de interpretare ar reprezenta o încălcare a principiului de interpretare legislativa conform căruia ˝unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem˝.
De altfel, cu privire la sfera de aplicare a acestui text de lege, practica si doctrina tind să considere că se aplica inclusiv în cazul tarifelor necontestate si neexecutate până la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, in baza principiului egalității în fata legii a cetățenilor, consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituția României.
De asemenea, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „(1) daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
In același timp, prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a stabilit ca dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale, în măsura in care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzuta în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu si executarea acesteia. In cuprinsul acestei decizii se arata ca sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.
Mai mult decât atât, instanța are în vedere, în speța de față, că art.II din Legea 144/2012 prevede în mod expres cazul retroactivității legii, în sensul anulării tarifelor de despăgubire și cu privire la cele aplicate anterior intrării în vigoare a actului normativ și contestate până la acea dată.
Analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea 144/2012, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr.112/2014, că, prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din actul normativ menționat. Curtea a arătat că, potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță. De asemenea, Curtea a reținut că, distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin art. II din aceeași lege s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Curtea a reținut că, potrivit Constituției României în varianta revizuită, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale și a legii contravenționale mai favorabile, ambele reprezentând excepții de la regula neretroactivității legii.
Astfel, Curtea a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Având în vedere considerentele expuse în motivarea respingerii excepției de neconstituționalitate, instanța învestită cu prezenta contestație la executare va reține că dispozițiile Legii 144/2012 sunt asimilabile unei legi contravenționale mai favorabile, producându-și astfel efectele și asupra situațiilor anterioare intrării sale în vigoare. Cu privire la aceste situații, instanța apreciază că ele nu pot fi limitate doar la acele tarife contestate în instanță, astfel cum prevede teza finală a art.II din Legea 144/2012, urmând a fi avute în vedere toate tarifele de despăgubire aplicate și neexecutate până în prezent.
Astfel, potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța reține că în cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
În aceste condiții, instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144/2012, care distinge anularea tarifelor de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . actului normativ, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată și având în vedere dispozițiile art.20 alin.2) din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura de la aplicarea în cauză prevederile art. II teza finală din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că dispozițiile actului normativ mai favorabil se vor aplica și în prezenta cauză, respectiv cu privire la tariful de despăgubire stabilit în sarcina contestatoarei prin procesul-verbal ce constituie titlu executoriu.
Pentru motivele expuse anterior, instanța consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 663 Cod procedură civilă, respectiv creanța ce face obiectul executării silite nu este una certă, lichidă și exigibilă (˝Executarea silita nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă si exigibilă. Creanța este certa când existenta ei neîndoielnică rezulta din însuși titlul executoriu.˝).
În baza considerentelor expuse anterior, in temeiul art. 719 alin. 1 C.proc.civ., instanța urmează să anuleze executarea silită însăși ce formează obiectul dosarului de executare nr. 966/2015 pe rolul B. N. M. A..
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, se va admite contestația la executare formulată de contestatorul I. I. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA și se va dispune anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 966/2015 al B. N. M. A..
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, instanța reține că din conturile bancare ale contestatorului au fost indisponibilizate, ca urmare a popririi, mai multe sume de bani, unele fiind utilizate pentru acoperirea debitului urmărit de creditoare, altele pentru acoperirea cheltuielilor de executare. În raport de situația de fapt expusă detaliat mai sus, instanța constată că suma de 267,34 de lei a fost eliberată creditoarei intimate, cu titlu de debit și cheltuieli de executare, și suma de 184,45 de lei a fost eliberată executorului judecătoresc în vederea acoperirii cheltuielilor de executare.
Față de soluția instanței de anulare a executării silite înseși, observând dispozițiile art. 723 alin. 1 și 2 și art. 724 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea de întoarcere a executării silite și va obliga creditoarea la restituirea către debitoarea contestatoare a sumei de 451,79 lei.
Reținând culpa procesuală a intimatei în declanșarea prezentului litigiu, aceasta va fi obligată să achite contestatorului suma de 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite. Cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă contestației la executare, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr 80/2013 privind posibilitatea contestatorului de a solicita restituire taxei de timbru la rămânerea definitivă a hotărârii. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru aferentă cererii de suspendare a executării silite, față de soluția de respingere ca inadmisibilă a acesteia, instanța va respinge solicitarea de obligare a intimatei la plata acestor cheltuieli de judecată, nefiind reținută culpa procesuală a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul I. I. avand CNP_, cu domiciliul in com. LUMINA, ., J. C. în contradictoriu cu intimata creditoare C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul in CONSTANTA, ., J. C..
Anulează executarea silită însăși ce face obiectul dosarului de executare nr. 966/2015 al B. N. M. A..
Admite cererea de întoarcere a executării silite, formulată de contestatorul I. I..
Obligă intimata creditoare să restituie contestatorului suma de 451,79 de lei.
Obligă intimata creditoare la plata către contestator a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite.
Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă contestației la executare și cererii de suspendare a executării silite, ca nefondată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 10 septembrie 2015.
P. GREFIER
D. G. M. O.
Red jud. D.G./10.09.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/15.09.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9611/2015. Judecătoria... → |
|---|
