Plângere contravenţională. Sentința nr. 9630/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9630/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 9630/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.9630
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 10.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : Ș. C. E.
GREFIER: M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta C. E., domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER CONSTANTA, cu sediul în C., ., județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2015, dată când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 05.03.2015, sub numărul_, petenta C. E., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier, a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 26.02.2015.
În motivare, petenta a arătat că în data de 26.03.2015 a fost sancționată pentru că nu a acordat prioritate unui alt autovehicul, faptă care în susținerea petentei nu există.
În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copie carte de identitate (f.7), proces verbal contestat (f.8) și a solicitat încuviințarea probei cu plașele foto sau înregistrarea video care urmau să fie depuse de către intimată.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr.2/2001, art. 192 C.proc.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei potrivit art. 19 din O.U.G. nr.80/2013.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier a depus întâmpinare în termenul legal prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție întrunește condițiile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2002, fiind legal și temeinic. În plus, intimatul a arătat că din înregistrarea video se poate observa că autoutilitara se afla în sensul giratoriu în momentul când petenta s-a apropiat de acesta și nu a oprit pentru a acorda prioritate.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus trei fotografii radar (f.16), înregistrarea video pe suport DVD (f.15), copie a certificatului de aprobare model a aparatului radar (f.18), atestatul operatorului radar (f.17), buletinul de verificare metrologică (f.20) și adresa nr._/23.05.2015 a Serviciului Rutier C. (f.14).
Intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile O.U.G. nr.195/2002, H.G. nr.1391/2006 și O.G. nr.2/2001.
Petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că la momentul când a pătruns în senul giratoriu s-a asigurat și avea o viteză de 15-20 km/h, iar în plus, cu privire la autoutilitară, petenta a arătat că aceasta nu intrase încă în sensul giratoriu, rula pe banda 2 a . timp ce petenta circula pe banda 1. În plus, petenta a arătat că nu a obstrucționat circulația vreunui vehicul.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video, apreciind aceste probe concludente și utile soluționării cauzei potrivit art. 255 alin.1 C.proc.civ.
La data de 11.08.2015, la dosarul cauzei a fost depuse de intimat răspunsul la solicitările instanței.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 26.02.2015 a fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._ prin care petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 390 lei și reținerea permisului de conducere pentru că conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . a acordat prioritate de trecerea, la intersecția cu . autoutilitare care circula în sensul giratoriu.
În drept, potrivit art. 57 alin.4 O.U.G. nr.195/2002 în „intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție”, iar art.135 din Regulamentul de aplicare a O.U.G nr.195/2002 prevede că „conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere: d). când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cel care circulă în interiorul acesteia”.
Analizând plângerea contravențională formulată în prezenta cauză, instanța reține că aceasta a fost introdusă cu respectarea termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia, fiind semnat de agentul constatator care l-a instrumentat. În plus, instanța constată că petenta nu a invocat motive de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei) această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României), Curtea Europenă a Drepturilor Omului de la Strasbourg a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie o „acuzație în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
De asemenea, Curtea Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut. În susținerea sa, Curtea a arătat că prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, dar există obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele existente într-un asemenea raport, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției fac dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, având în vedere că procesele verbale sunt înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia. În aceste condiții, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu planșele foto (f.16) și înregistrarea video (f.15), care a fost efectuată cu un mijloc tehnic verificat metrologic și de către o persoană care deține autorizație de operator radar (conform buletinului de verificare metrologică și atestatului de operator radar înaintate de asemenea la dosar de către intimat) (f.17-20).
Analizând înregistrarea video și planșele foto, instanța constată că autoutilitara a intrat în sensul giratoriu anterior autovehiculului condus de către petentă. Astfel, la momentul 09:14:48, autoutilitara era intrată deja în sensul giratoriu, iar autoturismul condus de petentă se afla la ., fiind obligată să acorde prioritate conform dispozițiilor în vigoare redate mai sus. Cu toate aceste, la momentul imediat următor, respectiv 09:14:50, se poate observa cum petenta nu a oprit pentru a acorda prioritate ci și-a continuat drumul intrând în fața autoutilitarei.
În ceea ce privește apărarea petentei privind amplasarea celor două mașini pe benzi de mers diferite astfel încât mașina petentei trebuia să acorde prioritate doar celorlalte mașini aflate în sensul giratoriu pe aceeași bandă ca și petenta, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Astfel, bulevardul de pe care venea petenta avea două benzi pe sensul de mers, iar după sensul giratoriu, cele două benzi deveneau una, sensul giratoriu fiind punctul de diferență. Prin urmare, cel intrat în sensul giratoriu are prioritate în condițiile în care după sensul giratoriu sensul de mers avea doar o bandă.
În plus, dispozițiile legale nu prevăd existența unor deosebiri în funcție de numărul de benzi existente în sensul giratoriu, regula de circulație în vigoare și sancționată contravențional fiind ceea conform căreia autovehiculele aflate în interiorul sensului giratoriu au prioritate față de autovehiculele care se pregătesc să intre în sens.
Față de aceste considerente, instanța constată că petenta trebuia să acorde prioritate autoutilitarei intrate deja în sensul giratoriu astfel încât fapta contravențională există, nefiind răsturnată prezumția de temeinicie.
Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin urmare instanța apreciază că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate, contravenientului fiindu-i aplicat minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită.
Cu privire la sancțiunea complementară aplicată instanța reține că aceasta se aplică automat în virtutea dispozițiilor legale, iar fapta săvârșită de petent justifică pe deplin menținerea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petent urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că nu s-au solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. E., domiciliată în C., ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul, cu sediul în C., ., județul C., ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 26.02.2015, ca legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ș. C. E. M. S.
Red.jud.Ș.C.E./12.09.2015
Tehnored.M.S./22.09.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Fond funciar. Sentința nr. 9723/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|