Contestaţie la executare. Sentința nr. 2815/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2815/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2815/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2815

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. TRANTU

GREFIER – E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . SRL și pe intimat ., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 24.02.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2015 și la data de 11.03.2015, dată la care a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 sub nr._, contestatorul . SRL, în contradictoriu cu intimatul ., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare demarate în cadrul dosarului de executare nr. 240/2014 al B. B. S., respectiv somația din 12.06.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 12.06.2014, precum și a oricărui act de executare cu raportate la cheltuielile de executare, solicitând anularea acestor acte privitoare la cuantumul onorariului de avocat și executor judecătoresc, în faza de executare, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că titlul executoriu în baza căruia s-a demarat executarea silită este reprezentat de decizia civilă nr. 242/06.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/212/2012 prin care acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1873 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare, fond și apel.

Contestatorul a arătat că, prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 12.06.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de_,29 lei, din care 6680,29 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc, 372 lei cheltuieli de executare și 9920 lei onorariul avocatului în faza de executare.

Contestatorul a apreciat că sumele privind cheltuielile de executare sunt mai mari decât pragul stabilit prin Legea nr. 188/2000 în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, iar, în ceea ce privește onorariul avocatului, acesta este nejustificat de mare raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. 2 C.proc.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 – 719 C.proc.civ.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri.

Contestația a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar, cu privire la fondul cauzei, intimatul a menționat că, față de obiectul cererii ce se pune în executare –_ USD, onorariul avocatului este de 2424 USD fără tva, reprezentând 0,14% din valoarea obiectului cererii de executare, astfel încât nu se poate aprecia că onorariul avocatului este vădit disproporționat față de obiectul cererii de executare.

De asemenea, intimatul a menționat că societatea de avocați a reprezentat creditorul în toate cele trei faze procesuale înainte de punerea în executare a hotărârii fără a fi solicitate cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului, iar activitatea desfășurată de avocat este un complexă întrucât trebuie identificate bunurile de gen ale debitoarei în toate bazele de depozitare ale debitoarei din Portul C. Sud Agigea, C., Corabia și altele.

În apărare, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare ca neîntemeiată, iar, cu privire la fondul contestației formulate, și-a menținut apărările invocate prin cererea inițială.

La solicitarea instanței, a fost atașat, în copie, dosarul de executare silită nr. 240/2014 al B. B. S..

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În dosarul de executare silită nr. 240/2014 al B. B. S., la cererea creditorului intimat ., a fost începută executarea silită împotriva debitorului contestator din prezenta cauză . SRL, în prezent aflat în procedura insolvenței, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9931/05.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 166/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2013 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 242/15.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar.

Prin hotărârea judecătorească menționată, contestatorul din prezenta cauză a fost obligat să-i livreze intimatului cantitatea de 5000 tone rapiță +/- 10% la opțiunea intimatului, la prețul convenit de 346 USD/tonă +TVA, paritate CPT Chimpex C. în condițiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare GCR nr. 103/10.07.2010. De asemenea, contestatorul a fost obligat la plata către intimat a sumei de 1873,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, cu titlu de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr._/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

Prin somația din data de 12.06.2014 emisă de B. B. S. în dosarul de executare silită nr. 240/2014, contestatorul a fost notificat ca, în termen de 24 de la primire, să se conformeze dispozitivului titlului executoriu, în sensul de a livra către intimat cantitatea de 5000 tone rapiță +/- 10% la opțiunea intimatului, la prețul convenit de 346 USD/tonă +TVA, paritate CPT Chimpex C., precum și de a plăti următoarele sume: 1873, 30 lei reprezentând cheltuieli de judecată, 9920 lei reprezentând onorariul avocatului în faza de executare și 7052, 29 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc.

Cheltuielile de executare silită au fost stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 12.06.2014 în care s-a arătat că suma de 6680,29 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, 372 lei reprezintă cheltuieli de executare și 9920 lei reprezintă onorariul avocatului în faza de executare.

Somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită au fost comunicate contestatorului la data de 17.06.2014, conform dovezii de comunicare existente în dosarul de executare silită.

În drept, potrivit art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Conform art. 669 C. proc. civ.: „ (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.”

Potrivit art. 669 alin. 4 C. proc. civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 451 alin. 2 C.proc.civ. prevede că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Conform art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Potrivit pct. 3 din Anexa la Ordinul nr. 2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012, „a) pentru creanțele în valoare de până la_ lei, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.

Conform pct. 2 din același act, executarea directă constând în puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc., onorariul minim este de 60 lei, iar onorariul maxim pentru debitorul persoană juridică este de 5200 lei.

Față de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține că prezenta contestație la executare este întemeiată pentru următoarele motive:

În primul rând, instanța reține că obiectul cererii de executare silită, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu pus în executare silită, îl reprezintă livrarea de contestatorul debitor către intimatul creditor a unei cantități de rapiță la prețul determinat prin titlul executoriu, precum și plata sumei de 1873,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, cu titlu de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Sub acest aspect, instanța constată că, inclusiv prin cererea de executare silită formulată de creditorul intimat, acesta a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită a titlului executoriu prin toate modalitățile dispuse de lege, respectiv prin „ridicarea bunului de la debitor sau de la alte persoane care ar datora debitorului bunuri de același gen”.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, față de obiectul cererii de executare silită, așa cum s-a arătat anterior, instanța constată că acesta nu poate fi stabilit la valoarea bunurilor ce urmează a fi livrate de către debitorul contestator, ci conform pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012, având în vedere că debitorul trebuie să predea anumite bunuri intimatului.

Or, în temeiul acestei dispoziții, onorariul maxim al executorului judecătoresc este de 5200 lei pentru debitorul persoană juridică.

În continuare, în ceea ce privește obligația contestatorului de a achita suma de 1873,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, cu titlu de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, onorariul executorului trebuie să fie stabilit conform pct. 3 lit. a din Anexa la Ordinul nr. 2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012, onorariul maxim fiind de 10% din suma executată silit, respectiv 187,33 lei.

Față de toate acestea, având în vedere obligațiile ce se execută silit, instanța va stabili onorariul executorului judecătoresc la suma de 3000 lei, din care 187,33 lei reprezentând limita maximă pentru obligația debitorului de plată a sumei de 1873,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, și restul de 2812,67 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc pentru cealaltă obligație a debitorului, și anume de a livra către intimat anumite bunuri.

Instanța reține că, față de activitatea desfășurată de executorul judecătoresc până la momentul soluționării contestației la executare, precum și activitatea ce poate fi desfășurată în continuare de către acesta față de obiectul executării silite, suma de 3000 lei reprezintă un cuantum proporțional în raport de munca executorului judecătoresc, motiv pentru care instanța va dispune reducerea acestuia la acest cuantum.

Referitor la onorariul avocatului în faza de executare silită, în cuantum de 9920 lei, astfel cum a fost stabilit prin încheierea din data de 12.06.2014, instanța nu poate reține apărările intimatului în sensul că acest cuantum reprezintă 0,14% din valoarea obiectului cererii de executare întrucât, așa cum s-a arătat și anterior, obiectul executării silite, nu îl reprezintă recuperarea creanței constând în suma de bani – contravaloarea cantității de 5000 tone rapiță, ci livrarea de către debitorul contestator a aceste cantități de rapiță la prețul stabilit prin titlul executoriu.

De asemenea, instanța nu poate reține apărările intimatului în sensul că societatea de avocați a reprezentat creditorul în toate cele trei faze procesuale înainte de punerea în executare a hotărârii fără a fi solicitate cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului. Astfel, în primul rând, așa cum rezultă din încheierea din data de 12.06.2014, suma de 9920 lei reprezintă onorariul avocatului în faza de executare silită, iar nu și din faza de judecată. În al doilea rând, stabilirea unor cheltuieli de executare silită constând în onorariul de avocat din cursul judecății este nelegală având în vedere că, potrivit dispozițiilor procedurale, cheltuielile de judecată pot fi solicitate în cadrul litigiului sau pe cale separată, iar nu în faza de executare silită.

În ceea ce privește cuantumul onorariului avocatului din faza de executare silită, instanța reține că, în această fază a procesului civil, în mare parte, activitatea este desfășurată de executorul judecătoresc, acesta efectuând actele de executare silită.

Or, observând actele de executare îndeplinite până la momentul soluționării prezentei contestații, instanța nu constată împrejurări speciale care să denote o activitate complexă a avocatului creditorului, în condițiile în care executorul judecătoresc a solicitat informații cu privire la bunurile debitorului și a înființat, la data de 17.07.2014, poprirea asupra conturilor bancare ale debitorului în vederea recuperării sumei de_,59 lei constând în cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare, poprire care a fost și desființată la data de 22.07.2014 ca urmare a virării acestei sume de către OTP Bank.

În consecință, față de munca desfășurată de avocat în cadrul executării silite, instanța reține că suma de 2000 lei reprezintă un cuantum proporțional, motiv pentru care va dispune reducerea onorariului avocatului la cuantumul menționat.

Instanța reține că, în temeiul art. 669 alin. 4 și art. 451 alin. 2 C.proc.civ., măsura ce va fi luată de instanță în sensul diminuării cuantumului onorariului executorului judecătoresc și al avocatului, sumele astfel diminuate fiind în sarcina debitorului contestator, nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat/executor și clientul său, în cauza de față, intimatul din prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite contestația la executare și, pe cale de consecință, va anula în parte somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 12.06.2014 emise în dosarul de executare nr. 240/2014 al B. B. S., în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, pentru suma ce depășește 3000 lei, și al avocatului, pentru suma ce depășește 2000 lei.

Referitor la cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, față de cererea formulată și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că aceasta se referă la plata taxei judiciare de timbru.

Or, potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, parțial sau proporțional, la cerere când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Față de soluția ce va fi pronunțată, existând posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul . SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J_, CUI_, prin administrator judiciar CII V. C., cu sediul în mun. C., . nr. 7, jud. C., în contradictoriu cu intimatul ., cu sediul procesual ales în mun. C., . nr. 38, jud. C..

Anulează în parte somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 12.06.2014 emise în dosarul de executare nr. 240/2014 al B. B. S., în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, pentru suma ce depășește 3000 lei, și al avocatului, pentru suma ce depășește 2000 lei.

Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.

PreședinteGrefier

M. Trantu E. R.

Conform art. 426 alin. 4 C.proc.civ.,

semnează grefierul-șef de secție civilă

M. Ț.

Red. jud. T.M./ 22.05.2015

Dact. R.E./13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2815/2015. Judecătoria CONSTANŢA