Plângere contravenţională. Sentința nr. 2937/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2937/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2937/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2937

Ședința publică din data de 13.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte V. A. A.

Grefier M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională , formulată de către petenta . înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI RO_ cu sediul în C., . nr. 128, camera 1 și 2, parter, județul C. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE munca CONSTANTA , CUI_ cu sediul în C., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentă av. F. B., conform împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură, la data de 03.02.2015, intimatul a depus întâmpinare, aceasta fiind comunicată societății petente.

Apărătorul petentei depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, pune în discuție competența Judecătoriei C..

Apărătorul societății petente apreciază că Judecătoria C. este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta plângere, având în vedere dispozițiile art.32 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 .

La întrebarea instanței, apărătorul petentei arată că nu înțelege să solicite administrarea altor probe decât cele indicate în conținutul plângerii.

Instanța apreciază că nu este necesară estimarea duratei pentru cercetarea procesului, cauza putând fi soluționată la acest termen.

Nemaifiind cereri prealabile, în temeiul art. 254 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Având cuvântul, apărătorul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse împreună cu acțiunea. Totodată arată că nu se opune probelor solicitate de către intimată prin întâmpinare.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind admisibile și de natură a duce la soluționarea cauzei.

La întrebarea instanței, apărătorul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond .

Apărătorul petentei pune concluzii de admitere a plângerii astfel cum a fost formulată în sensul anulării procesului verbal de contravenție ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea de la plata amenzii contravenționale. Acesta apreciază că, astfel cum rezultă și din probele depuse la dosar, persoanele care sunt angajate în cadrul societății petente și care au fost verificate de inspectorii ITM, au încheiate contracte individuale de muncă cu petenta și înregistrate în registrul de evidență al salariaților, registru care a fost comunicat, este adevărat, cu întârziere, datorită faptului că, persoanele angajate nu au dorit să presteze muncă la momentul încheierii contractului de muncă, ci la o dată ulterioară . În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale cu măsura avertismentului, apreciind că amenda în cuantum de_ lei pune în pericol activitatea desfășurată de către societatea petentă, fără cheltuieli de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea adresată Judecătoriei C. la data de 10.12.2014 și înregistrată sub nr._, petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.11.2014 de către intimata I. T. de Muncă C. și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție menționat s-a reținut în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a raportat la art. 9 alin. 2 lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011, respectiv faptul că în calitate de angajator a completat și înregistrat în registrul salariaților evidența acestora, ce trebuia transmisă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității, în ceea ce privește patru salariați, și anume: I. M. – CIM nr. 223/5.11.2014, comunicat la 20.11.2014; Odica G. – CIM nr. 228/21.11.2014, comunicat la 25.11.2014, acesta începând activitatea efectivă la 24.11.2014; P. I. – CIM nr. 229/21.11.2014, cu începere efectivă de la 24.11.2014, comunicat la 25.11.2014; T. D. – CIM nr. 227/21.11.2014 cu începere efectivă de la 24.11.2014, comunicat la 25.11.2014.

A precizat că activitatea sa principală constă în lucrări de construcții, a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, activitatea în acest domeniu fiind una extrem de fluctuantă, afectată de criza economică, iar forța de muncă este una extrem de volatilă, într-o continuă schimbare. Muncitorii în domeniul construcțiilor sunt greu de găsit, iar cei care nu știu meserie sunt angajați ca muncitori necalificați, renunțând în dese rânduri. Datorită acestui flux de angajări și demisii, a încheiat un contract de prestări servicii cu PFA S. I., în vederea organizării unei evidențe a salariaților și a contractelor de muncă.

Petenta a susținut că toate persoanele care au prestat muncă pentru aceasta au avut încheiate contracte de muncă, înregistrate în registrul de evidență al salariaților și ulterior transmise on-line la inspectoratul de muncă. Acest fapt este reținut și de inspectorii care au efectuat controlul. Cu privire la fapta reținută în sarcina sa, toate persoanele în cauză au încheiate contracte de muncă, însă datorită faptului că nu au dorit să înceapă efectiv activitatea, acestea au fost comunicate pe rând către PFA S. I.. Acest fapt nu este însă de natură a prejudicia în vreun fel statul și nici interesele salariaților.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, a menționat că potrivit art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel că sancțiunea aplicată nu este corect individualizată întrucât fapta prezintă un grad de pericol social relativ mic.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, ale Legii nr. 53/2003 și ale Hotărârii Guvernului nr. 500/2001.

Petenta a anexat plângerii următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție . nr._ (filele 8-9), notă de relație (fila 10), contract de prestări servicii (filele 11-13), extrase REGIS (filele 14-21), contract individual de muncă nr. 227/21.11.2014 (filele 22-24), contract individual de muncă nr. 229/21.11.2014 (filele 25-27), contract individual de muncă nr. 228/21.11.2014 (filele 28-30), contract individual de muncă nr. 223/05.11.2014 (filele 31-33), extras REVISAL (fila 34).

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila39.

La data de 03.02.2015, intimata I. T. de Muncă C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

În motivare, a susținut că inspectorii de muncă au realizat un control inopinat la data de 25.11.2014 la locul de muncă al societății situat în Medgidia, unde au identificat un număr de șapte persoane, fiecare dintre acestea completând câte o declarație cu privire la munca depusă.

Din verificările efectuate de către în registrul de evidență a salariaților generat la data de 26.11.2014, s-a constatat că angajatorul a încălcat prevederile art. 4 alin. 1 lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 care prevede obligația angajatorului de a transmite cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat a contractului încheiat.

Astfel, contractul salariatului I. M. a fost transmis la data de 20.11.2014, iar contractele salariaților Odica G., P. I. și T. I. la data de 25.11.2014, în urma acestor constatări fiind încheiat procesul-verbal de contravenție.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Intimata a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: ordin de deplasare (fila 51), fișe de identificare (filele 52-27), înștiințare (fila 58), raport REGIS 26.11.2014 (filele59-60), notă de relație (fila 61), certificat ONRC pentru petentă (filele 62-64), proces-verbal de control (fila 65), anexă de constatare (filele 66-68), proces-verbal de contravenție . nr._/26.11.2014 (filele 69-70).

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.11.2014, petenta . a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei în temeiul art. 4 alin. 1 lit. a raportat la art. 9 alin. 2 lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011. În esență, în sarcina acesteia s-a reținut că în cazul a patru salariați individualizați în actul sancționator nu a înregistrat contractele de muncă în termenul legal, respectiv cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.

Pentru analiza legalității acestuia vor fi avute în vedere dispozițiile art. 16 și 17 din actul normativ menționat anterior, în care sunt enumerate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție si stabilesc regimul nulității actului în cazul în care acestea lipsesc.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata incidența unei cauze de nulitate necondiționată de vătămare a acestui act. Totodată, petenta nu a invocat cauze de nulitate relativă ale procesului-verbal.

Cât privește temeinicia acestuia, instanța constată că potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011, angajatorul are obligația de a înregistra în registrul general de evidență a salariaților, târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză, a următoarelor mențiuni: elementele de identificare a tuturor salariaților: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetățenia și țara de proveniență - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spațiul Economic European - SEE; data angajării; perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea; funcția/ocupația conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.) sau altor acte normative; tipul contractului individual de muncă; durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia, neîndeplinirea acestei obligații fiind incriminată contravențional și sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, astfel cum prevede art. 9 alin. 2 lit. a din același act normativ.

Potrivit contractelor individuale de muncă depuse la dosarul cauzei, instanța reține că salariații T. D., P. I. și Odica G. M. au încheiat aceste convenții la data de 21.11.2014, urmând a începe efectiv activitatea la data de 24.11.2014, iar I. M. la data de 05.11.2014, cu începere de la data de 06.11.2014. Toate aceste persoane își desfășurau efectiv activitatea la data de 25.11.2014, data efectuării controlului de către inspectorii intimatei, aspect relevat de completarea și semnarea fișelor de identificare întocmite în urma controlului.

Totodată, observând cuprinsul extrasului din registrul electronic generat la data de 26.11.2014 (filele 59-60), instanța reține că transmisiunea datelor pentru cei patru angajați s-a făcut la data de 25.11.2014 pentru T. D., P. I. și Odica G. M., respectiv la data de 20.11.2014 pentru I. M..

Aceste aspecte relevă neîndeplinirea de către angajator a obligației cuprinse de dispoziția legală citată anterior, acesta având obligația de a înregistra în registrul electronic contractele primilor trei salariați la data de 21.11.2014 (prima zi lucrătoare anterioară începerii activității), iar nu la 25.11.2014, aceasta fiind prima zi ulterioară începerii activității, iar pentru salariatul I. la data de 05.11.2014, iar nu la data de 20.11.2014.

Apărările formulate de către petentă în sensul că a încheiat contracte de muncă cu toți lucrătorii găsiți la punctul de lucru nu sunt relevante pentru existența contravenției reținute în sarcina sa, care are ca obiect material netransmiterea acestor acte către registrul electronic, primirea la muncă a unei persoane fără a încheia cu aceasta un contract individual de muncă constituind o contravenție distinctă.

Față de cele reținute, instanța apreciază că în mod justificat s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011.

Analizând modul de individualizare al sancțiunii aplicate, instanța constată că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Legiuitorul a instituit o amendă unică pentru fapta menționată anterior, în cuantum de _ lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei.

Cu toate acestea, instanța are obligația de a verifica dacă sancțiunea aplicată îndeplinește exigențele legale menționate anterior față de fapta și împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită.

Sub acest aspect, instanța reține că petenta are un număr de 21 de angajați, pentru fiecare încheind un contract individual de muncă înregistrat în registrul electronic în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011, cu excepția celor patru persoane în cauză, dintre care trei au început activitatea în ziua anterioară controlului. Având în vedere și înscrisurile depuse la filele 13-20 care dovedesc fluxul de lucrători, precum și contractul încheiat cu PFA S. I. care are ca obiect tocmai întocmirea unei evidențe a salariaților societății, instanța apreciază că pericolul social concret al faptei este unul scăzut, petenta neavând intenția de a eluda în vreun fel dispozițiile legale.

Față de aceste împrejurări, urmează a admite în parte plângerea formulată, și, în consecință, va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de_ lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de către petenta . înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI RO_ cu sediul în C., . nr. 128, camera 1 și 2, parter, județul C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.11.2014 de către intimata I. T. DE MUNCA CONSTANTA , CUI_ cu sediul în C., . .

Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de_ lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal menționat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. A. A. M. D.

Red.jud.V.A.A./19.03.2015

Tehnored M.D/20.03.2015

4 ex/

emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2937/2015. Judecătoria CONSTANŢA