Contestaţie la executare. Sentința nr. 7538/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7538/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 7538/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr. 7538

Ședința publica din 23.06.2015

PREȘEDINTE: P. R. I.

Grefier: O. L.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect contestația la executare, privind pe contestator T. C. și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA PRIN DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 05.06.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin. 1 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2015, 23.06.2015 când,

I N S T A N ȚA

Deliberând asupra cauzei civile,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.03.2015, sub nr._, contestatoarea TUDORUȘ C. a formulat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., contestație la executare prin care a solicitat anularea executarea silite care face obiectul Dosarului de executare silită nr._/25.06.2009, cu consecința anulării tuturor formelor de executare efectuate, respectiv obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt contestatoarea a arătat, în esență, că la data de 11.02.2015 a fost comunicată Somația nr._/29.09.2014 pentru suma de 393 cu titlu de impozit pe venituri din activități independente și suma de 158 lei cu titlu de impozit anual de regularizat, în conformitate cu Titlul executoriu nr._/29.09.2014.

În continuare contestatorul a invocat că în conformitate cu art. 141 și următoarele din O.HG. nr. 92/2003 nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță, iar în ipoteza existenței unui titlu de creanță acesta nu a fost comunicat contestatoarei în condițiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172, 173, 174, 205, 206 și 296 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 711 și următoarele NCPC.

În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus înscrisuri (f. 8-18).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei (f. 35), conform art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare (fila 25) prin care a solicitat respingerea contestației al executare ca nefondată întrucât actele de executare au fost emise cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc. civ, precum și dispozițiile Codului de procedură fiscală.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus înscrisurile componente ale dosarului fiscal de executare (f. 27-34).

Analizând actele și lucrările, instanța reține următoarele:

La data de 29.09.2014, intimata a început executarea silită împotriva contestatoarei debitor TUDORUȘ C. prin emiterea Somației nr._ în baza Titlului executoriu nr._/29.09.2014, emise în Dosarul de executare silită nr._/25.06.2009, în vederea recuperării unei creanțe fiscale în cuantum de 551 lei, din care suma de 391 lei reprezintă impozit pe venituri din activități independente, respectiv suma de 158 lei reprezintă diferență impozit anual de regularizat, individualizate prin Decizia de calcul accesorii nr._/29.09.2014 (f. 27, 30-31).

În drept, Potrivit art. 85 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, “(1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazurile în care impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum și în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.”

Art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: “Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere; (…)”

Art. 141 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii. (2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. (…)”

Conform art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. (…)”

Analizând dispozițiile art. 44 alin. 1 C. proc. fiscală, se deduce că procedura comunicării nu este doar o simplă formalitate, ci are ca scop împrejurarea ca în mod efectiv contribuabilul debitor să ia la cunoștință conținutul unui asemenea act, astfel realizându-se opozabilitatea actului administrativ fiscal față de destinatarul acestuia.

În prezenta cauză, instanța constată că intimata a procedat la comunicarea Deciziei de calcul accesorii nr._/29.09.2014 (f. 27-29) direct și exclusiv prin publicitate, în temeiul art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 prin intermediul publicării Anunțului colectiv din data de 18.07.2014, procedură de comunicare a actului administrativ fiscal nelegală, prin încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, care nu are aptitudinea de efectuarea comunicarea actului administrativ fiscal menționat către contribuabilul debitor.

De altfel în prezenta cauză intimata a procedat în aceeași modalitate și cu privire la Somația nr._, sens în care s-a procedat la comunicarea direct și exclusiv prin publicitate prin emiterea Anunțului colectiv din data de 01.04.2015 și a Procesului verbal nr._/24.04.2015 (f. 32-33).

Față de considerentele expuse, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatoarea TUDORUȘ C. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și, în consecință, va anula Titlul executoriu nr._/29.09.2014 și executarea silită efectuată în Dosarul de executare silită nr._/25.06.2009.

În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial de 1000 lei (f. 9), instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință, pentru considerentele ce succed.

Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.

Față de aceste dispoziții legale instanța constată că în prezenta cauză cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 1000 lei (f. 9) au fost efectuate în condițiile în care acestea nu erau necesare având în vedere că reprezentantul convențional –avocatul-prestator al serviciilor de asistență și reprezentare juridică se confundă cu beneficiarul acestora, respectiv contestatorul TUDORUȘ C.. În acest sens calitatea de avocat, persoană calificată cu studii juridice de specialitate, este o împrejurare cu caracter in personam, deci care nu poate fi disociată de contestatorul TUDORUȘ C., motiv pentru care nu se poate reține cu just temei că avocatul TUDORUȘ C. în calitate de avocat ales a prestat servicii avocațiale în raport de contestatorul beneficiar TUDORUȘ C., recurgerea de către contestator în cadrul cauzei de față la cunoștințele și abilitățile specifice profesiei de avocat fiind implicite calității persoanei care o exercită.

Față de prevederile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în acord cu care, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, instanța reține că sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare nu intră în cuantumul cheltuielilor de judecată la restituirea cărora contestatorul este îndrituit de la intimat în caz de admitere a cererii introductive de instanță, contestatorul neavând un drept de opțiune între a solicita restituirea taxei judiciare de timbru sau obligarea intimatului la plata acesteia, cu titlu de cheltuieli de judecată, calea de urmat fiind cea a solicitării restituirii acesteia, întrucât, dacă s-ar admite interpretarea contrară, contestatorul ar fi îndrituit la o dublă plată a acestei cheltuieli de judecată, care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

În raport de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestator coroborată cu dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 instanța va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei achitată cu Chitanța .. CT XWM_ PJ, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite ca întemeiată contestația la executare formulată de contestator TUDORUȘ C., CNP_, cu domiciliu ales în CONSTANTA, ., jud. C. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. prin D.G.R.F.P.G. prin A.J.F.P. C., cu sediu în CONSTANTA, ., nr. 18, jud. C..

Anulează Titlul executoriu nr._/29.09.2014 și executarea silită efectuată în Dosarul de executare silită nr._/25.06.2009.

Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 1000 lei.

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei, plătită cu Chitanța .. CT XWM_ PJ, la rămânerea definită a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. R. I. O. L.

Red. Jud./2ex/11.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7538/2015. Judecătoria CONSTANŢA