Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 9321/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. 9._

Sentința civilă nr. 6.545/2015

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: Minaev I.

Grefier: I. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind creditoarea S.C. C. S.A. și debitoarea S.C. E. T. DIVERS S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 28.05.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 04.06.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 31.03.2015, creditoarea S.C. C. S.A. a solicitat obligarea debitoarei S.C. E. T. DIVERS S.R.L. la plata: sumei de 2.940,67 de lei, cu titlu de contravaloare gaze naturale furnizate, a sumei de 245,04 lei, cu titlu de penalitate de întârziere calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 până la data de 04.02.2015, a penalității de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 de lei începând cu data de 05.02.2015, până la data plății debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.

În motivare, a arătat că, în calitate de furnizor, a încheiat cu debitoarea, în calitate de client, contractul de furnizare gaze naturale nr. 8.249/02.12.2013, în temeiul căruia a procedat la furnizarea gazelor naturale debitoarei, la locul de consum indicat în contract, emițând facturile fiscale depuse în probațiune, aferente perioadei 28.02._14, în vederea încasării contravalorii gazului natural furnizat. A mai învederat că, urmare a neplății la termenul contractual de către debitoare a prețului gazelor naturale furnizate, aceasta, potrivit contractului, este ținută a plăti penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, fiind calculată cu acest titlu, până la data de 04.02.2015, suma de 245,04 lei, debitoarea fiind ținută a plăti și în continuare penalități de întârziere, până la data plății debitului principal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350 cod civil și cele ale art. 1013-art. 1025 Cod procedură civilă.

În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens, alăturat cererii introductive, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: contractul de furnizare gaze naturale nr. 8.429/02.12.2013, listing facturi restante, tabel de calcul penalități, certificat de înregistrare debitoare, facturile fiscale emise în perioada 28.02._14, somația de plată adresată debitoarei și dovada de comunicare a acesteia, dovada calității de reprezentant al creditoarei pentru semnatarul cererii, extras O.N.R.C. pentru debitoare.

De asemenea, creditoarea a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 200 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Debitoarea, legal citată, cu un exemplar al cererii introductive de instanță și al înscrisurilor anexate acesteia, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.

A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de creditoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, prin contractul de furnizare gaze naturale nr. 8.249/02.12.2013 încheiat între creditoare, în calitate de furnizor, și debitoare, în calitate de client, creditoarea și-a asumat obligația de a-i furniza debitoarei gaze naturale la punctul de consum stabilit în contract, în perioada cuprinsă între 02.12._15, în mod constant și continuu, conform art. 2 din contract, prețul gazelor furnizate urmând a fi plătit de către debitoare, conform art. 4 alin. 2, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar, conform art. 4 alin. 3, aceasta fiind ținută a plăti penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, determinarea cantităților furnizate realizându-se, potrivit art. 5 alin. 1, în baza programului de consum convenit de părți, parte integrantă a contractului.

Astfel cum rezultă din facturile fiscale emise în perioada cuprinsă între 28.02._14 (filele 16-19), creditoarea i-a furnizat gaze naturale debitoarei în valoare de 2.887,67 de lei, aceasta din urmă nefăcând dovada stingerii obligației de plată a contravalorii acestora.

În drept, potrivit art. 1014 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Potrivit art. 663 alin. 2 din același act normativ, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. De asemenea, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În ceea ce privește condiția certitudinii creanței, în speță, instanța constată că creanță de care se prevalează creditoarea îndeplinește această cerință, întrucât existența acesteia rezultă din contractul încheiat între părți, însușit de către debitoare, prin semnarea și ștampilarea acestuia și necontestat, și din facturile fiscale emise în executarea contractului, în vederea încasării contravalorii gazelor naturale furnizate potrivit contractului.

Caracterul lichid al creanței rezultă din înscrisurile întocmite ca urmare a raporturilor juridice dintre părți, debitoarea având obligația de a plăti suma de bani stabilită în cuprinsul facturilor fiscale, care este de 2.887,67 de lei, nu 2.940,67 de lei, astfel cum a solicitat creditoarea, sub acest aspect cererea fiind în parte întemeiată.

Sub aspectul exigibilității, instanța reține că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, se împlinise termenul de plată prevăzut în contract, creanța fiind exigibilă.

În consecință, rezultă că înscrisurile pe care își întemeiază creditoarea dreptul de creanță sunt consecința unor raporturi juridice care au avut loc între părți, izvorul obligațional al acestora fiind contractul de furnizare gaze naturale nr. 8.249/02.12.2013, contract civil, în accepțiunea acordată acestei noțiuni de prevederile art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, și facturile fiscale emise în executarea acestuia, astfel că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Potrivit art. 1516 alin. 1 și 2 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar, debitorul fiind ținut a plăti daune-interese, care, în consonanță cu prevederile art. 1535 alin. 1 Cod civil, în cazul obligațiilor având de obiect plata unei sume de bani, se datorează de la scadența obligației de plată, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, creditorul nefiind ținut să dovedească vreun prejudiciu, iar debitorul neavând dreptul de a face dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății este mai mic. De asemenea, în concordanță cu prevederile art. 1538 alin. 1 și art. 1539 Cod civil, clauza prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale nu poate fi executată concomitent cu executarea în natură a obligației principale decât în situația în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timpul sau în locul stabilit.

Potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d din același act normativ, debitorul se află de drept în întârziere când nu și-a îndeplinit obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.

Având în vedere că debitoarea nu a achitat la scadență debitul principal datorat creditoarei, instanța apreciază că este întemeiată cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 245,04 lei, calculate asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67, începând cu data scadenței obligației de plată a fiecărei sume componente a debitului principal, până la data de 04.02.2015, precum și a penalității de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 de lei începând cu data de 05.02.2015, până la data plății debitului principal.

În lumina considerentelor ce preced, văzând prevederile art. 1270, art. 1516, art. 1523, art. 1535, art. 1538 și art. 1539 Cod Civil, precum și prevederile art. 1021 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va admite în parte cererea pentru emiterea ordonanței de plată și o va obliga pe debitoare să-i plătească creditoarei sumele de: 2.887,67 de lei, cu titlu de contravaloare gaze naturale furnizate, 245,04 lei, cu titlu de penalitate de întârziere calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67, începând cu data scadenței obligației de plată a fiecărei sume componente a debitului principal, până la data de 04.02.2015, precum și a penalității de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 de lei, începând cu data de 05.02.2015, până la data plății debitului principal, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

În privința capătului de cerere relativ la obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxele judiciare de timbru sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.

În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale în privința taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, dovada plății acesteia fiind făcută cu ordinul de plată aflat la fila 1 a dosarului, situație în care, având în vedere că creditoarea este partea care a câștigat procesul, acest capăt de cerere urmează a fi admis, în sensul obligării debitoarei, partea căzută în pretenții, la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, către creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. S.A., C. – RO_, cu sediul in CONSTANTA, .. 16 în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. T. DIVERS S.R.L. C.-RO_, cu sediul in CONSTANTA, ., nr. 8, ., . .

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2.887,67 de lei, cu titlu de contravaloare gaze naturale furnizate, a sumei de 245,04 lei, cu titlu de penalitate de întârziere calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 până la data de 04.02.2015, precum și a penalității de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, calculată asupra debitului principal în cuantum de 2.887,67 de lei începând cu data de 05.02.2015, până la data plății debitului principal, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere în anulare, care se depune la Judecătoria C., în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, pentru debitoare și creditoare.

Executorie.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.06.2015.

Președinte Grefier

Minaev I. M. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria CONSTANŢA