Contestaţie la executare. Sentința nr. 6075/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6075/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 10242/212/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6075/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.05.2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE:D. E. A.
GREFIER:S. L. C.
S-a luat in examinare sesizarea de perimare a acțiunii având ca obiect contestație la executare suspendare executare silita formulată de contestator . prin administrator judiciar FAIR&FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL, cu sediul în mun. C., ., jud. C., in contradictoriu cu intimat ., cu sediul in mun. Iași, ..43, jud. Iași.
Dezbaterile asupra sesizării de perimare au avut loc in sedința publică din 18.05.2015 și au fost consemnate in incheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 25.05.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrată sub nr._, contestatorul ., a solicitat, in contradictoriu cu intimatul ., anularea somației și a tuturor formelor de executare, respectiv inființarea popririi și anularea titlului executoriu in baza căruia s-a început executarea silită in dosarul 81/2010 al B. O. S.. Totodată a solicitat instanței ca în temeiul art.403 al.1 C. să dispună suspendarea executării.
La data de 3.02.2015, prin referatul intocmit în cauză, se arată că de prunuțarea unei hotărâri irevocabile in dosarul_, respectiv 21.01.2014, părțile nu au manifestat interes față de continuarea procesului, astfel incât este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru soluționarea sesizării de perimare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Încheierea din data de 9.06.2010 pronunțată de Judecatoria C. în dosarul nr._, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 244 al.1 C.p.c. până la soluționare dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B..
Potrivit art.248 al.1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Legea nu stabilește expres momentul de la care incepe sa curgă termenul de perimare, astfel că instanța urmează a avea în vedere faptul că perimarea este o sanctiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea judecății. În consecință instanța reține că momentul de la care incepe să curgă termenul prevăzut de lege se stabilește prin raportare la data la care in dosarul_ s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, adică 21.01.2014, f 69.
Astfel, instanța constata ca în cauză sunt indeplinite cumulativ conditiile prevăzute de art. 248 al. 1 C.pr.civ., cursul perimării nefiind intrerupt și nici suspendat potrivit art. 249 respectiv art. 250 C.pr.civ., astfel că urmează sa admită sesizarea și să constate perimata cererea formulata de partea reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite sesizarea.
Constată perimată contestația la executare formulată de contestator . prin administrator judiciar FAIR&FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL, cu sediul în mun. C., ., jud. C., in contradictoriu cu intimata ., cu sediul in mun. Iași, ..43, jud. Iași.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. A. S. L. C.
Conform art. 261 al.2 c.p.civ, semnează
grefier-șef secție civilă, Ț. M.
Red jud DEA 18.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5982/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5760/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|