Contestaţie la executare. Sentința nr. 642/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 642/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 642/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 642

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. TRANTU

GREFIER – E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA și pe intimat C. A. M., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 13.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, dată la care a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2014 sub nr._, contestatorul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, în contradictoriu cu intimatul C. A. M., a solicitat instanței anularea executării silite înseși, anularea adresei de înființarea a popririi emise la data de 02.07.2014 în dosarul de executare silită nr. 254/2014 comunicate la data de 09.07.2014, anularea încheierilor din 02.07.2014 a B. S. C. A. și S. C. G. S. în dosarul de executare silită nr. 253/2014, anularea încheierii nr._/18.06.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

În motivare, contestatorul a arătat că executarea silită se face în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1251/18.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, prin care contestatorul a fost obligată să restituie creditorului C. A. M. suma de 1748 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante în baza Legii nr. 9/2012, cu dobânda legală în materie aferentă sumei, calculată de la data achitării și până la efectiva restituire și cheltuieli de judecată în sumă de 174,8 lei.

S-a precizat că, prin încheierile din 02.07.2014, executorul a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 417,60 lei (onorariu și taxe), precum și dobânda legală, iar, prin înștiințare, i s-a pus în vedere să achite debitul și cheltuielile de executare.

Contestatorul a mai arătat că executarea silită este lovită de nulitate absolută fiind efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. XV din OUG 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, publicate în MO nr. 151/28.02.2014, normă legală care ocrotește un interes public. Astfel, s-a indicat că executarea silită a sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 1251/18.04.2014 era de drept suspendată la data emiterii actelor de executare silită, acestea fiind lovite de nulitate absolută, potrivit disp. art. 703 coroborat cu art. 174 al. 2 C.pr.civilă.

În drept, au fost invocate disp. art. 711, art. 719 al. 1, art. 703, art. 174 al. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. XV din OUG 8/2014.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind atașate, în copie, înștiințarea din 02.07.2014, încheierea din 02.07.2014, sentința civilă nr. 1251/18.04.2014, înființarea popririi din data de 02.07.2014.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform OUG nr. 80/2013 și OG nr. 22/2002.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 1251/18.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a admis cererea acestuia, contestatoarea fiind obligată la plata sumei de 1748 lei cu titlul de taxă de poluare, dobândă în materie fiscală aferentă acestei sume de la data plății și până la data efectivă a restituirii, și 174,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către contestatoarea din prezenta cauză împotriva Administrației Fondului de Mediu, aceasta fiind obligată să plătească către Agenția Națională de Administrare Fiscală București sumele aferente.

Intimatul a mai arătat că, la data de 06.06.2014, s-a adresat cu o cerere de executare silită către B. S. C. A. și S. C. G. S., în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea mai sus menționată, fiind deschis dosarul de executare nr. 254/2014, iar, la data de 18.06.2014, prin încheierea nr._ pronunțată în dosarul nr._/212/2014, Judecătoria C. a încuviințat executarea silită pentru recuperarea sumelor stabilite prin hotărârile judecătorești menționate, la data de 02.07.2014, contestatoarea debitoare fiind somată cu privire la debitul datorat.

Cu privire la motivul contestației invocat, intimatul a considerat că aceste dispoziții normative creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice față de o persoană fizică sau juridică obișnuită, și trebuie privite în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art. 20 din Constituția României, iar în prezenta speță, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului intimatului ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenție.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.pr.civ., art. 20 din Constituția României, art. 6 par. 1 și art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 628 al. 2 C.proc.civ., art. 626 C.proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost atașat dosarul de executare silită nr. 253/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1251/18.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. A. M., pârâta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA fiind obligată la plata către acesta a sumei de 1748 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, a sumei de 174,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum și la plata dobânzii fiscale până la data plății efective.

Prin încheierea nr._/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă mai sus menționată.

În cadrul dosarului de executare nr. 254/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., executorul judecătoresc a stabilit, în data de 02.07.2014, cuantumul cheltuielilor de executare, cuantumul dobânzii legale și a dispus măsura de înființare a popririi prin adresa emisă la 02.07.2014.

În ceea ce privește susținerile debitorului - contestator conform cărora creanța în baza căreia s-a început executarea silită nu este una exigibilă, dat fiind . OUG nr.8/2014, instanța urmează a le admite pentru următoarele motive:

Conform art. XV din OUG nr. 8/2014: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum si alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora; (2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu; (3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2); (4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silita se suspendă de drept; (5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.; (6) Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1); (7) Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silita se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6).

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că sumele la care a fost obligată instituția de stat contestatoare prin sentința civilă mai sus menționată este din cele prevăzute de alineatul 1 al art. XV din OUG nr. 8/2014, motiv pentru care este de drept suspendată executarea silită a acestor sume, valorificarea creanței urmând să fie realizată de creditor conform procedurii administrative prevăzute de acest articol, pe parcursul a 5 ani, câte 20% din creanță în fiecare an calendaristic, ceea ce echivalează cu prelungirea exigibilității creanței.

Cu privire la apărările intimatului întemeiate pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din CEDO și art. 1 Protocol 1 la CEDO, instanța reține că raportat la cauza de față, statul român nu a încălcat aceste prevederi și va analiza aplicabilitatea acestor două articole din Convenție.

În acest sens, instanța reține că art. XV din OUG nr. 8/2014 reprezintă o ingerință în dreptul intimatului de acces la instanță, sub aspectul executării silite, dar și în dreptul garantat de art. 1 Protocol 1 din Convenție, întrucât intimatul deține un drept de creanță foarte bine caracterizat, acesta având la bază o hotărâre judecătorească definitivă.

Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile garantate de convenție nu sunt încălcate în cazul în care ingerința este prevăzută în lege, urmărește un scop legitim și este proporțională cu scopul urmărit.

Instanța reține că eșalonarea executării creanței intimatului respectă cele trei condiții, ingerința neîncălcând prevederile convenționale mai sus menționate.

În ce privește prima condiție, instanța reține că ingerința este prevăzută în lege, dispozițiile art. XV din OUG nr. 8/2014 fiind suficient de clare și precise.

De asemenea, instanța are în vedere și faptul că dispozițiile OUG nr. 8/2014 au intrat în vigoare la data de 28.02.2014, deci anterior formulării cererii de executare silită de către creditorul intimat la data de 04.06.2014, intimatul având posibilitatea efectivă de a cunoaște că legiuitorul a prevăzut o procedură administrativă pentru recuperarea taxei pentru emisiile poluante.

Cu privire la scopul legitim al ingerinței, instanța reține că acesta este menționat și justificat chiar în preambulul ordonanței de urgență. Scopul legitim reclamat de statul român este reprezentat de faptul că executarea imediată a creanțelor de genul celei puse în executare ar avea consecința imposibilității menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, atât nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administrația Fondului pentru Mediu, cât și neîndeplinirea obligațiilor, în domeniul protecției mediului, pe care Romania le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Cu privire la condiția ca ingerința să respecte un raport de proporționalitate între scopul urmărit și atingerea adusă dreptului intimatului, instanța reține că această condiție trebuie analizată de la caz la caz, în raport de situația concretă.

În prezenta cauză, instanța reține că dispozițiile legale descriu într-un mod clar procedura de urmat în vederea restituirii taxei pentru emisiile poluante, indică termenul în care trebuie soluționată cererea de restituire, termenul în care se va efectua plata, respectiv 5 ani, precum și cuantumul tranșelor și modalitatea de plată.

În aceste condiții, instanța reține că ingerința prevăzută de art. XV din OUG nr. 8/2014 respectă raportul de proporționalitate între scopul legitim mai sus menționat, urmărit de stat, și scopul intimatului din prezenta cauză pentru recuperarea creanței, astfel că art. 6 alin. 1 CEDO și art. 1 Protocolul 1 la Convenție nu a fost încălcat de către stat raportat la prezenta speță.

Față de aceste considerente, instanța reține că intimatul nu putea pune în executare silită creanța deținută, ci trebuia să urmărească procedura prevăzută de art. XV din OUG nr. 8/2014, astfel că va admite contestația la executare, va anula încheierea nr._/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, precum și executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr. 254/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în mun. C., . nr. 18, jud. C., și pe intimatul C. A. M., cu domiciliul în mun. C., . nr. 125, ., ., și domiciliul procesual ales în mun. C., ., ., ..

Anulează încheierea nr._/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, precum și executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr. 254/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S..

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.

PreședinteGrefier

M. Trantu E. R.

Red. jud. T.M./ 24.04.2015

Dact. R.E./02.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 642/2015. Judecătoria CONSTANŢA