Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 10676/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 30.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: M. L. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea T. L. C. și pe intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare_/_ /_.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 23.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 30.09.2015 .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.05.2015, sub nr._, contestatoarea T. L. C. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE C. prin intermediul căreia a solicitat desființarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr._/13/_ /_, anularea titlului executoriu nr._ din data de 28.04.2015, restituirea, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbre și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, altele decât taxele judiciare de timbru.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că la data de 06.05.2015 I s-a comunicat acesteia somația pentru suma de 6436 lei din care suma de 4789 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente și 1647 lei contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Precizează contestatoarea că suma de bani imputată acesteia cu titlu de impozit a fost achitată la data de 24.03.2015, iar suma de bani solicitată acesteia cu titlu de asigurări sociale de sănătate aferentă trimestrului I al anului 2015 a fost de asemenea achitată la data de 24.03.2015.

Contestatoarea solicită să se constate că titlul executoriu în baza căruia a fost declanșată executarea silită a fost emis nelegal, deoarece obligațiile fiscale menționate în cuprinsul acestuia erau stinse prin plată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.712 și urm.NCPC, art.172 C.pr.f, art.45 din OUG nr.80/2013, art.453 NCPC.

În susținerea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Contestatoarea a depus cerere completatoare prin intermediul căreia a solicitat restituirea sumei de_ lei, ca urmare a faptului că la data de 06.07.2015, urmare a înființării popririi, contestatoarea a fost executată pentru suma de 6420 lei prin debifarea contului deschis la ING BANK.Agenția C., iar la data de 21.07.2015 terțul poprit Tribunalul C. a virat intimate suma de 6420 lei, ca urmare a faptului că intimata nu a înștiințat băncile și terțul poprit Tribunalul C. pentru sistarea indisponibilizării conturilor și reținerilor. Contestatoarea a solicitat și obligarea intimate la plata dobânzii legale fiscal aferente sumei de_ lei, conform art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 C.pr.f, începând cu data de 06.07.2015, respectiv 21.07.2015, până la data restituirii efective și integrale a sumei respective.

A depus de asemenea la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4716,80 de lei (f.49 dosar).

Fiindu-i în mod legal comunicată cererea contestatoarei în procedura prealabilă prevăzută de art.200 NCPC, intimata a depus întâmpinare prin intermediul căreia a invocate excepția tardivității formulării contestației la executare, justificat de faptul că somația și titlul executoriu din data de 28.04.2015 au fost comunicate contestatoarei la data de 06.05.2015, iar contestația la executare a fost depusă la data de 26.05.2015.

Pe fondul contestației, intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată ca urmare a faptului că actele de executare contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, iar aplicarea măsurilor luate în vederea recuperării creanțelor fiscale stabilite în sarcina contestatoarei s-a realizat cu parcurgerea etapelor prevăzute de OG nr.92/2003.

În drept, a indicat dispozițiile art.205 și urm.NCPC și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.713 raportat la art.650 alin. 2 NCPC.

La termenul de judecată din data de 23.09.2015 instanța a respins excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea contestatoarei este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin somația nr._ din 28.04.2015 emisă în dosarul de executare nr._/13/_ /_, contestatoarea a fost înștiințată cu privire la obligația de plată a sumei de 6436 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente și contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente (f.7 dosar).

Potrivit titlului executoriu nr._ din 28.04.2015, suma imputată contestatoarei cu titlu de impozit pe venituri din activități independente este în cuantum de 4789 lei și este evidențiată de D.I.P.A. nr._ din data de 03.03.2015, iar suma imputată cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate satorate de persoane care realizează venituri din activități independente se compune din suma de 397 lei, evidențiată de Doc nr._ din data de 05.03.2015 și suma de 1250 lei, evidențiată de Doc nr._ din data de 03.03.2015 (f.8 dosar).

În drept, potrivit art.172 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Totodată, potrivit art.110 alin. 2 lit. h din OG nr. 92/2003, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, constând în ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.141 din Codul de Procedură Fiscală, „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”, iar conform alin.2, „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

În speță, instanța constată că, prezenta contestatoare avea obligația de a achita sumele de bani datorate cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de sănătate până la data de 25.03.2015, iar prin extrasul de cont depus la fila 11 din dosar se face dovada faptului că a fost achitată la suma de 24.03.2015 suma de 5000 lei reprezentând impozit și suma de 1250 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai puțin suma de 397 lei datorată de contestatoare cu titlu de asigurări sociale de sănătate.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că se impune anularea în parte a titlului executoriu nr._ din data de 28.04.2015, cu excepția sumei de 397 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 4 lit. b din același act normativ, „executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu”.

În speță, așa cum s-a precizat anterior, titlul executoriu a fost desființat în parte.

Potrivit dispozițiilor art.723 alin.1 Cod procedura civila „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăsi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia”.Repunerea părților în situația anterioară presupune restituirea în integralitate a sumelor plătite de către contestatoare, atât debite propriu-zise cât și cheltuieli de executare, astfel încât patrimoniul acesteia sa nu fie afectat sub nici o formă, ca si cum executarea silita nu ar fi avut loc niciodată. Astfel, instanța constată că, deși contestatoarea achitase suma de 4789 lei și suma de 1250 lei, la data de 06.07.2015 ca urmare a înființării popririi de către intimată, a fost executată suma de 6420 lei prin debifarea contului contestatoarei deschis la ING BANK Agenția C., iar la data de 21.07.2015 aceeași sumă de de 6420 lei a fost virată către intimată de terțul poprit Tribunalul C..

Față de situația reținută în cauză sub aspectul cererii de întoarcere a executării silite, instanța va admite în parte cererea completatoare și va dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 6023 lei (având în vedere prima reținere făcută de către ING Bank Sucursala C. la data de 06.07.2015 pentru suma de 6420 de lei și faptul că această contestatoare nu achitase suma de 397 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate) și pentru suma de 6420 lei (având în vedere virarea acestei sume de bani de către terțul poprit Tribunalul C. la data de 21.07.2015).

În ceea ce privește obligarea intimatei la plata dobânzii prevăzută la art 124 din OG 92/2003 instanța reține că potrivit acestui text în cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Față de prevederile legale mai sus enunțate, instanța constată că cerere contestatoarei de acordare a dobânzii legale fiscale este îndreptățită.

În privința capătului de cerere având ca obiect restituirea taxei judiciare de timbru achitate în cauză de contestatoare, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în acord cu care, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, instanța reține că sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare nu intră în cuantumul cheltuielilor de judecată la restituirea cărora contestatorul este îndrituit de la intimat în caz de admitere a cererii introductive de instanță, contestatorul neavând un drept de opțiune între a solicita restituirea taxei judiciare de timbru sau obligarea intimatului la plata acesteia, cu titlu de cheltuieli de judecată, calea de urmat fiind cea a solicitării restituirii acesteia, întrucât, dacă s-ar admite interpretarea contrară, contestatorul ar fi îndrituit la o dublă plată a acestei cheltuieli de judecată, care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, va desființa în parte executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr._/13/_ /_, va anula în parte titlul executoriu nr._ din data de 28.04.2015, va dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 6023 lei, cu plata de dobânzi legale fiscale începând cu data de 06.07.2015 și până la data restituirii efective și integrale a acestei sume, va dispune întoarcerea executării silite pentru sume de 6420 lei, cuplata de dobânzi legale fiscale începând cu data de 21.07.2015 și până la data restituirii efective și integrale a acestei sume și restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 716,80 lei la rămânerea definitivă a hotărârii de admitere a contestației la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte contestația la executare formulată și completată de contestatoarea T. L. C., cu domiciliul procesual ales în C., .-84, jud.C., în contradictoriu cu intimata DGRFP G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr.18, jud.C..

Desființează în parte executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr._/13/_ /_.

Anulează în parte titlul executoriu nr._ din data de 28.04.2015.

Dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 6023 lei, cu plata de dobânzi legale fiscale începând cu data de 06.07.2015 și până la data restituirii efective și integrale a acestei sume.

Dispune întoarcerea executării silite pentru sume de 6420 lei, cuplata de dobânzi legale fiscale începând cu data de 21.07.2015 și până la data restituirii efective și integrale a acestei sume.

Dispune restituirea, la rămânerea definitivă a contestației la executare, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 716,80 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. V. M. L. A.

Red.jud.29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CONSTANŢA