Ordin de protecţie. Hotărâre din 20-01-2015, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 342/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința Civilă (comunicat fără nr)
Ședința din camera de consiliu din data de 20 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public prin
Procuror: SITIAVU GERGIANA
Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect ordin de protecție, acțiune formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâtul D. O..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă și se legitimează reclamanta cu KZ_ și CNP_ asistată de dna avocat D. B., cu delegație pentru asistență judiciară gratuită nr.5636, la dosarul cauzei, fila 19; se prezintă pentru pârât dna avocat D. S. E., cu delegație pentru asistență judiciară gratuită nr.5635, la dosarul cauzei, fila 16. Se prezintă și se legitimează martorul D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se procedează la audierea martorului D. Ciprin, prezent la acest termen, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, cu aplicarea dispozițiilor art.318, 319 și art.321 Cod procedură civilă.
Apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei sentința civilă nr.4506 prin care s-a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru martor împotriva pârâtului.
La interpelarea instanței apărătorul pârâtului arată că are cunoștință despre această sentință și nu dorește comunicarea.
Instanța ia act de precizarea apărătorului pârâtului.
Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul asupra fondului, solicită emiterea ordinului de protecție în favoarea reclamantei, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe obligatorii și evacuarea acestuia din domiciliu și obligarea la consiliere psihologică sau psihiatrică în funcție de aprecierea instanței.
La interpelarea instanței, având în vedere că la termenul din data de 09.01.2015 s-a discutat obiectul cererii, apărătorul reclamantei arată că nu modifică obiectul indicat și solicită dispunerea măsurii prevăzute de art. 23 lit. a din legea specială invocată în cauză.
Apărătorul reclamantei, în continuarea, având cuvântul asupra fondului, arată că reclamanta se află în pericol. Pârâtul are cel mai probabil probleme psihice având în vedere faptul că acest comportament agresiv incontrolabil este manifestat deși are educație și studii superioare. Reclamanta are o reală stare de temere. Solicită avansarea onorariului de avocat.
Apărătorul pârâtului, având cuvântul pe fond, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.23, nu s-a făcut dovada realei temeri a reclamantei. Nu există suficiente probe pentru emiterea ordinului de protecție, ci doar indicii. Solicită avansarea onorariului de avocat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, apreciază că se impune emiterea ordinului de protecție. Solicită admiterea cererii.
Instanța, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art.394 alin.1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționarea fondului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2014 sub nr._, reclamanta D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. O. emiterea unui ordin de protecție.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul, care este fiul acesteia, a bătut-o de nenumărate ori, iar urmare agresiunilor suferite a fost nevoită să se prezinte la Spitalul de Urgențe. Reclamanta a mai arătat că la data de 09.12.2014, pârâtul a lovit-o fără motiv cu pumnul în zona feței și i-a rupt două degete de la mâna stângă, ocazie cu care a anunțat poliția și salvarea.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată.
La termenul de judecată din 09.01.2015, reclamanta, care a beneficiat pe parcursul derulării litigiului de asistență juridică, fiind reprezentată de avocat numit din oficiu, a precizat obiectul cererii, în sensul că prin emiterea ordinului de protecție solicită evacuarea pârâtului din domiciliu și obligarea acestuia la ședințe de psihoterapie și consiliere psihologică.
În cauză, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei fotocopii ale certificatului medico-legal nr. 5709/1988/A2 agresiuni/2014 din 12.12.2014, fișe întocmite de Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. A. A.” C., adresa nr._/29.07.2014 emisă de Secția 2 Poliție din cadrul Poliției Municipiului C..
Pârâtul, legal citat și reprezentat de avocat numit din oficiu, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probatorii.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar și, din oficiu, proba cu interogatoriul pârâtului, care nu s-a prezentat în vederea administrării acestuia, precum proba testimonială cu martorul D. C., audiat la termenul de judecată din 20.01.2015.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 217/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform prevederilor art. 23 din Legea nr.217/2003, „Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
(2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.”
Astfel, potrivit prevederilor invocate, poate beneficia de un ordin de protecție persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei.
Astfel, Legea nr. 217/2003 instituie la art. 23 posibilitatea pentru o persoană a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin actele de violență săvârșite asupra sa de un membru al familiei să solicite instanței luarea unor măsuri urgente, cu caracter temporar, în scopul înlăturării stării de pericol. Procedura prin care se judecă această cerere este de asemenea specifică pricinilor urgente, putându-se soluționa chiar și fără citarea părților, justificată de urgența și necesitatea înlăturării stării de pericol în care s-ar afla reclamantul.
Prin urmare, legea solicită reclamantului ca pe de o parte să dovedească actele de violență exercitate asupra sa și, pe de altă parte, starea de pericol în care se află din cauza acestor agresiuni.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că reclamanta a dovedit atât exercitarea asupra sa de către pârât a actelor de violență, cât și starea de pericol în care se află din cauza acestor manifestări, amplificată de faptul că părțile locuiesc în același imobil.
Susținerile reclamantei din cererea introductivă referitoare la manifestarea agresivă a pârâtului asupra sa se coroborează atât cu înscrisurile medicale depuse la dosar, cât și cu declarația martorului audiat în cauză. Astfel, martorul a declarat că, urmare loviturilor exercitate de către pârât asupra reclamantei începând cu vara anului 2014 și până în prezent, aceasta a fost examinată în repetate rânduri de personal specializat din cadrul Unității de Primire Urgențe. De asemenea, susținerile reclamantei privind evenimentul petrecut la 09.12.2014 sunt dovedite atât de afirmațiile martorului D. C., cât și de fișa de consult medical întocmită la aceeași dată și de certificatul medico-legal nr. 5709/1988/A2 agresiuni/2014 din 12.12.2014 în ale cărui concluzii se menționează că leziunile traumatice ale reclamantei necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Totodată, instanța va da eficiență și prezumției instituite de art. 358 C. proc.civ., având în vedere că, deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în vederea administrării interogatoriului.
În raport de circumstanțele cauzei, instanța reține că perpetuarea acestei stări conflictuale cu manifestări violente din partea pârâtului, prezintă un potențial de risc prea mare pentru reclamantă.
Prin urmare, față de considerentele ce preced, instanța va admite în parte cererea și va emite prezentul ordin de protecție pentru o perioada de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, în sensul că va dispune evacuarea pârâtului D. O. din imobilul situat în mun. C., ., ., ., jud. C..
Instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la ședințe de psihoterapie și consiliere psihologică, având în vedere probatoriul administrat în cauză. Într-adevăr, martorul a declarat că pârâtul a devastat apartamentul în care locuiesc părțile în vara anului 2014, în sensul că a vândut toate caloriferele, a rupt ușile dulapurilor și a distrus obiecte de mobilier, comportament pe care martorul îl apreciază ca fiind dovada unor afecțiuni psihice grave de care ar suferi pârâtul. Aceste afirmații nu se coroborează cu nici un mijloc de probă direct, iar situația redată de către martor nu este rezultatul percepției directe a acestuia.
Având în vedere că atât reclamanta, cât și pârâtul au beneficiat, în baza art. 27 alin. 3 și 4 din Legea nr. 217/2003, rep., de avocați din oficiu, care i-au reprezentat pe întreaga derulare a litigiului, instanța va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului de 400 lei (200 lei pentru avocatul din oficiu D. B., respectiv 200 lei pentru avocatul din oficiu D. S. E.). Corelativ, fiind partea care a căzut în pretenții, pârâtul va fi obligat la plata către stat a sumei de 400 lei titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta D. I., CNP_, domiciliată în C.,, ., ., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâtul D. O., domiciliat în C.,, ., ., ., jud.C..
Emite prezentul ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, în sensul că:
Dispune evacuarea pârâtului D. O. din imobilul situat în mun. C., ., ., ., jud. C..
Onorariul avocaților din oficiu în cuantum de 400 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., 200 lei pentru avocat D. B., respectiv 200 lei pentru avocat D. S. E..
Obligă pârâtul la plata sumei de 400 lei către stat, reprezentând onorariu avocați din oficiu.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Poliția Municipiului C..
Executorie.
Cu drept de apel în 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S./21.01.2015
Tehnored. Gref. C.A../4ex/21.01.2015
Comunicări./2ex/21.01.2015
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1373/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|