Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 547/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 547/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 547/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 547

Ședința publică din data de 26.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: Postolici I.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditor . EXPORT SRL prin administrator Tesuleanu D. înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul în C., .. 1, județ C. și pe debitor . înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în E. Nord, .. 44, județ C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 26.01.2015, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26.09.2014, sub nr._, creditoarea . EXPORT SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea . emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 15.097,65 lei, din care suma de 3.285,95 lei reprezentând contravaloare marfă livrată debitoarei conform facturilor fiscale emise în perioada 14.07._12 și suma de 11.838,70 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată constând în 200 lei reprezentând taxă de timbru.

În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri (f. 3- f. 15, f. 21).

La data de 07.11.2014 debitoarea a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii privind emiterea ordonanței de plată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 Cod Proc. Civ..

În probațiune, debitoarea a depus înscrisuri (f. 30- f. 34).

La data de 13.11.2014 creditoarea a depus în ședință publică răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 13.11.2014 instanța a dispus, la cererea ambelor părți, amânarea cauzei în vederea soluționării pe cale amiabilă.

La termenul din data de 15.01.2015 creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată, iar debitoarea a solicitat a se lua act de renunțare și a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Asupra cererii de renunțare la judecată formulate de creditoare, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Conform alin. 2 al aceluiași articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Totodată potrivit alin. 4 al aceluiași articol dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

Având în vedere că cererea de renunțare la judecată formulată de creditoarea . EXPORT SRL respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă, iar debitoarea a fost de acord cu această solicitare, arătând că nu solicită cheltuieli de judecată, instanța urmează să ia act de această manifestare de voință a creditoarei și să constate că, creditoarea . EXPORT SRL a renunțat la judecarea cererii de emitere a ordonanței de plată în contradictoriu cu debitoarea ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că creditoarea . EXPORT SRL prin administrator Tesuleanu D. înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul în C., .. 1, județ C. a renunțat la judecarea cererii de emitere a ordonanței de plată în contradictoriu cu debitoarea . înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în E. Nord, .. 44, județ C..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 26.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F. L. Postolici I.

Red. Jud. F. L. / 26.01.2015 / 4ex

Tehored. Gr. P. I. / 26.01.2015

emis 2 ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 547/2015. Judecătoria CONSTANŢA