Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8724/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8724/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-08-2015 în dosarul nr. 15681/212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8724
Ședința publică din data de 07.08.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul C. O., în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 06.08.2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.08.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată că:
Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, reclamantul C. O. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta M. A., ca pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului C. G., născut la data de 23.06.2007 în mod exclusiv de către reclamant, precum și stabilirea locuinței minorului la domiciliul acestuia, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/212/2015 al Judecătoriei C..
În motivarea cererii, în esență s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 781/23.01.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. a dispus desfacerea părților, prin acordul acestora, revenirea pârâtei la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mamă,cu stabilirea domiciliului minorului la mamă.
A mai arătat reclamantul că, potrivit art. 403 cod proc. civ, s-au schimbat la acest moment împrejurările de fapt ce au fost avute în vedere la momentul stabilirii de comun acord a modalității de exercitare a autorității părintești, precum și a stabilirii domiciliului minorului. Astfel, a susținut reclamantul că de la momentul nașterii minorului s-a ocupat alături de pârâtă de creșterea și educarea acestuia, iar ulterior, pronunțării hotărârii de divorț, minorul a locuit pentru perioade îndelungate alături de tată, fiind părintele de care este apropiat afectiv. Totodată, a subliniat că din primăvara anului 2013 și până în luna august a aceluiași an, minorul s-a aflat cu tatăl reclamant și familia acestuia în Italia, pe perioada cât a prestat activități în această țară.
În continuare, s-a arătat că în toată această perioadă, pârâta a adoptat un comportament total necorespunzător, exercitând asupra minorului violențe fizice, aceasta intrând într-o relație de concubinaj din care au rezultat încă doi copii minori.
S-a menționat faptul că minorul dorește să locuiască alături de tată și refuză să plece la domiciliul mamei. Mai mult, reclamantul a arătat că poate oferi minorului condiții locative și materiale mai bune decât pârâta.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 996-998 c.proc.civ., cadrul juridic general al ordonanței președințiale.
La dosar s-au depus: xerocopie de pe certificatul de naștere al minorului, sentința civilă nr. 781/2012 și acțiunea de fond înregistrată pe rolul Judecătoriei C.. De asemenea, s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu martora U. B..
La data de 09 iulie 2015 pârâta M. A. a depus la dosar o întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat și lipsa de interes a reclamantului în promovarea acestei cereri, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca nefondată.
Cu privire la excepțiile invocate, pârâta a arătat că prin Sentința civilă nr. 781/23.01.2012, instanța de judecată a stabilit cu privire la exercitarea autorității părintești față de minorul C. G., dar și cu privire la locuința acestuia. Astfel, atâta vreme cât tatăl reclamant a fost de acord cu aceste măsuri, prezenta cerere nu ar mai putea fi primită, existând autoritate de lucru judecat. Mai mult, reclamantul nu justifică interes în promovarea acestei cereri deoarece a avut în permanență legături cu minorul de la pronunțarea sentinței de divorț.
S-a susținut că nemulțumirea reclamantului este ca o consecință a refuzului pârâtei de a-l lăsa pe minor să părăsească țara împreună cu reclamantul pentru o perioadă nedeterminată de timp, acesta având intenția de a se stabili în Italia împreună cu concubina/soția acestuia.
Pe fondul acțiunii s-a arătat că acțiunea formulată de reclamant nu întrunește condițiile specifice de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, în sensul că nu s-a dovedit urgența desprinsă din litigiu privind fondul.
De asemenea, pârâta a mai arătat că s-a preocupat constant de creșterea și educarea copilului minor și a fost întotdeauna de acord ca tatăl reclamant să aibă legături personale cu minorul, tocmai în interesul superior al minorului și pentru asigurarea unui echilibru acestuia, acordându-i posibilitatea de a-l vizita și a petrece timp cu fiul său.
S-a menționat că eventuala separare a minorului de mamă nu ar proteja suficient interesul acestuia, atâta vreme cât ar fi lipsit de mamă și afecțiunea acesteia, având în vedere că reclamantul dorește să se stabilească în Italia, astfel că minorul ar fi lipsit de mamă perioade de timp foarte lungi. Minorul trebuie să fie înconjurat de afecțiunea maternă, iar nu să se afle sub supravegherea oricât de atentă a altor persoane, cu atât mai mult cu cât reclamantul este nevoit să lipsească perioade îndelungate de la domiciliu.
În dovedirea celor susținute, pârâta a arătat că înțelege să se folosească de interogatoriul reclamantului și de un probatoriu testimonial cu un martor, în persoana numitei G. P..
În ședința publică din data de 06.08.2015, instanța a încuviințat administrarea probelor astfel cum părțile le-au solicitat.
Din oficiu, instanța a dispus efectuarea de anchete psihosociale la domiciliile părților, precum și audierea minorului C. G. în camera de consiliu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată faptul că părțile au divorțat iar prin sentința civilă nr. 781/23.01.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/212/2011, părțile au stabilit de comun acord ca exercitarea drepturilor părintești cu privire la fiul lor minor C. G., născut la data de 23.06.2007 să fie realizată în mod exclusiv de mamă, locuința minorului fiind stabilită la domiciliul acesteia.
Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod proc. civ. instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 781 din data de 23.01.2012emisă de Judecătoria C., astfel cum a fost invocată de pârâtă, instanța o apreciază ca neîntemeiată, deoarece, în privința măsurilor de ocrotire a minorului, acestea trebuie să fie luate cu respectarea interesului superior al acestuia, astfel că aceste măsuri nu au caracter definitiv, putând fi modificate ori de câte ori se poate realiza o mai bună ocrotire a acestuia. A se vedea în acest sens dispozițiile art. 403 cod civil. Cu această argumentație, va fi respinsă de asemenea, și excepția lipsei de interes a reclamantului, acesta având posibilitatea în calitate de părinte să formuleze orice acțiune în instanță, dacă apreciază că interesul superior al minorului o cere.
Potrivit prevederilor art. 996 din Codul de Procedură Civilă: " Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ".
Așadar, condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi luată pe această cale, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului cauzei.
Spre deosebire de acțiunile civile de drept comun, ordonanța președințială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenției formulate, în condițiile art. 32 alin. 1 lit. c raportat la prevederile art. 249 alin. 1 teza I din Codul de Procedură Civilă, iar aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Pe calea ordonanței președințiale se pot lua doar măsuri reversibile, fiind inadmisibil a se lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt anterioare; de asemenea, se pot lua numai măsuri vremelnice, întrucât caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluționarea în fond a pricinii.
Totodată, necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite, inclusiv folosind procedura ordonanței președințiale, este impusă chiar prin dispozițiile art. 626 din Codul de Procedură Civilă, care vorbește despre executarea în mod prompt a titlurilor executorii.
Dispozițiile art. 996 alin. 5 teza I C.Proc.Civ. exclud din domeniul de aplicare al procedurii ordonanței președințiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului, astfel încât condiția neprejudecării fondului dreptului a limitat judecarea pe calea acestei proceduri speciale, doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant.
În cuprinsul dispozițiilor art. 919 din codul de procedură civilă se prevede că: " Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei ".
Ordonanța președințială poate fi astfel folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorilor, însă, o atare soluție, se impune doar atunci când există urgență și dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială prevăzute în art. 996 din Codul de Procedură Civilă; așadar, necesitatea stopării unor comportamente samavolnice permite luarea unor măsuri provizorii pe care procedurii ordonanței președințiale.
Potrivit art. 263 alin. 1 c.civil, „ Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
În speță, instanța constată că, pe dreptul comun, în cadrul dosarului înregistrat la Judecătoria C. sub nr._/212/2015, reclamantul din prezentul dosar a solicitat instanței exercitarea autorității părintești asupra minorului C. G. în mod exclusiv de către reclamant, cu stabilirea locuinței minorului la domiciliul acestuia și cu obligarea pârâtei M. A. la plata unei pensii lunare de întreținere. Temeiul legal pe care se fundamentează acțiunea de fond este indicat ca fiind art. 403 cod civil.
În prezenta cauză, instanța reține că suntem în prezența unei solicitări de modificare a hotărârii privind exercitarea autorității părintești asupra minorului și stabilirea locuinței minorului ca urmare a schimbărilor împrejurărilor inițiale avute în vedere de instanță prin hotărârea pronunțată anterior.
Examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma condițiilor restrictive enunțate de textul menționat mai sus, instanța este datoare sa stabilească dacă, într-adevăr, în raport cu circumstanțele cauzei și cu natura dreptului substanțial dedus judecății, măsura a cărei luare se solicită are un caracter urgent, iar efectele sale sunt vremelnice. Chestiunile legate de stabilirea locuinței minorului până la soluționarea dosarului de fond cu nr._/212/2015 necesită, într-adevăr, o analiză și o soluționare urgentă prin prisma interesului superior al copilului, instanța fiind datoare să dispună toate masurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu copilului, sub aspect fizic sau moral. În plus, această măsură are și o consacrare legală expresă, în acest sens fiind dispozițiile art.919 C.proc.civ.
Prin urmare instanța apreciază că pe cale de ordonanță președințială se poate dispune doar asupra stabilirii locuinței minorului, măsură ce prezintă un caracter vremelnic, chestiunea exercitării autorității părintești fiind un aspect ce ține de dezlegarea fondului și care nu poate fi antamat în cadrul acestei proceduri speciale (art.996 alin.5 C.proc.civ.).
Analizând în continuare dispozițiile art. 403 cod civil, reținem că în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile persoanele sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Astfel, măsura schimbării locuinței minorului, își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele acestuia o cer, adică numai atunci când părintele la care s-a stabilit inițial locuința nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Schimbarea parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat inițial stabilirea locuinței minorului, nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra acelei măsuri, cât timp subzistă elementele de bază ale hotărârii care au justificat-o și care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută în chiar interesul copilului, atât în ceea ce privește posibilitățile materiale, cât și legăturile afective ce s-au creat între minor și părintele la care s-a stabilit locuința. Revenirea asupra măsurii, trebuie să aibă o justificare temeinică, bazată pe motive puternice care să demonstreze că menținerea locuinței la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creșterii și educării sale, altminteri nefiind indicat de a i se impune schimbări forțate în modul de viață cu care a fost deprins și care nu se dovedește a fi dăunător.
Din ansamblul probator administrat în cauză, (respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriile părților, proba testimonială, concluziile anchetelor psihosociale, poziția minorului), instanța reține a nu fi întrunite în cauză condițiile urgenței pentru a se impune schimbarea măsurii dispuse de instanță privind locuința minorului. Din nici o probă de la dosar nu reiese că mama pârâtă nu-i mai poate asigura minorului condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Faptul că aceasta mai are încă doi copii minori dintr-o altă relație, nu constituie un motiv ca minorul să părăsească locuința mamei unde a fost inițial stabilită, în cauză nedovedindu-se în nici un fel că mama și-a neglijat în vreun fel copilul minor mai mare în detrimentul celorlalți doi frați consagvini. De asemenea, reținem din probatoriu că pârâta deține condiții locative decente.
Nici motivarea reclamantului privind veniturile pe care le realizează pârâta nu prezintă relevanță pe aspectul schimbării locuinței minorului, întrucât potrivit dispozițiilor legale în materia raporturilor dintre părinți și copii, ambii părinți trebuie să contribuie la creșterea și educarea minorului, or, față de măsura stabilirii locuinței la mamă, aceasta din urmă oferă minorului întreținerea în natură, fiind ajutată și de părinți (bunicii materni).
Nu s-a dovedit în cauză nici că pârâta ar îngrădi reclamantului dreptul de a avea cu legături personale cu minorul, din probe reieșind că minorul a locuit alternativ și la locuința tatălui, bucurându-se de compania acestuia și a noii sale familii.
În consecință, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere inițial de instanță care să impună cu urgență luarea unor măsuri vremelnice, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată.
În ceea ce privește celelalte două condiții ale unei cereri de ordonanță președințială, prevăzute de art. 581 cod proc. Civ, respectiv 996 nou cod de proc civ. vremelnicia și neprejudicierea fondului, instanța reține a fi întrunite în cauză prin raportare la dosarul de fond nr._/212/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă privind autoritatea de lucru judecat și lipsa de interes a reclamantului în formularea acțiunii.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. O., cu domiciliul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta M. A., cu domiciliul în Lumina, ., jud. C..
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, la Judecătoria C..
Pronunțată, astăzi 07 august 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
4ex/10.08.2015
Emis2com, azi, .
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7322/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8744/2015.... → |
|---|
