Pensie întreţinere. Sentința nr. 3505/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3505/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 19945/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3505 /2015

Ședința publică de la 26.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: E. G.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant M. M. domiciliată în C., ., ., . și pe pârât M. N. domiciliat în C., ., jud. C., având ca obiect pensie întreținere majorare pensie intretinere.

Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015, când:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.06.2014 sub nr._ reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul M. N., în calitate de reprezentant legal al minorei P. A. S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 4757/04.05.2005 prin modificarea acesteia la o pătrime din venitul lunar al pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă mai sus menționată a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei pentru minorul M. A. M. pensie de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar al acestuia, începând cu 21.02.2005 și până la majoratul acestuia.

Arată că în cursul anului 2005 pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile, din 2006 până în anul 2013 acesta a achitat către minor o pensie de întreținere de 100 lei iar din anul 2013 până în prezent acesta achită o pensie de întreținere de 150 lei pe lună.

Întrucât relațiile dintre părți au fost iremediabil vătămate după divorț, arată reclamanta că nu a cunoscut niciodată locul de muncă al pârâtului, neștiind care este venitul său lunar efectiv. Arată că nevoile minorului sunt din ce în ce mai mari, avansând în vârstă, fiind clasa a VI-a iar cei 150 lei/lună nu sunt suficienți pentru a acoperi cheltuielile cu întreținerea acestuia

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 529, art. 530 și art. 531 C. civ.

În susținere, reclamantul a atașat înscrisuri.

La data de 22.07.2014 pârâtula depus, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a arătat cererea reclamantei este neîntemeiată întrucât și-a respectat de la bun început obligațiile față de minor. Arată însă că începând cu 2007 acesta este recăsătorit iar în urma acestei din urmă căsătorii s-a născut minorul M. D.-G., acum la vârsta de 5 ani, față de care are aceleași obligații de creștere și educare.

În ceea ce privește situația sa materială, precizează că în toți anii ce au urmat divorțului de reclamantă a lucrat ca zilier, neavând un loc constant de muncă.

În drept, pârâtul a invocat art. 205 C. proc. civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

În cadrul probei cu înscrisuri, instanța a emis adresă către Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a înainta la dosar istoricul locurilor de muncă al pârâtului.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Minorul M. A. M. s-a născut la data de 09.10.2001 având în prezent 14 ani.

Prin sentința civilă nr. 4757/04.05.2005 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr. 1834/2005 a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere de 25% din veniturile nete lunare realizate, de la pronunțarea hotărârii și până la majoratul minorei.

Analizând cererea prin prisma probelor administrate, instanța o apreciază drept neîntemeiată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

În drept, conform art. 529 C. civ. „ (1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. (3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.

Potrivit art. 531 C. civ.”(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.(2) Pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației”.

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, din prevederile art. 529 alin1, 2 C . civ, rezultă că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la o pătrime din câștig sau din muncă, în cazul unui singur copil, o treime din venit, în cazul a doi copii si jumătate din venit atunci când are trei sau mai mulți copii.

Potrivit certificatului de naștere depus de către pârât la f. 34, acesta mai are un copil, în vârstă de 5 ani.

Sub aspectul mijloacelor reclamantului, instanța constată faptul că, în prezent, pârâtul lucrează la . având un salariu lunar brut de 900 lei.

În aceste condiții, potrivit art. 529 anterior redat, în cazul în care partea care datorează întreținere are doi copii în întreținere, cota parte minimă legală la care ar fi îndreptățit minorul M. A. M. este de 1/6 or, este evident că, față de acordul expres al pârâtului este în interesul minorului să se mențină cota stabilită prin sentința civilă nr. 4757/04.05.2005, aceea de 1/4 din veniturile nete lunare iar în speță, reclamanta nu a dovedit nicio împrejurare de natură să schimbe această soluție.

Față de aspectul că cererea principală urmează a fi respinsă, și cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. M. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu pârâtul M. N. domiciliat în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. azi, 26.03.2015.

P. GREFIER

L. F. E. G.

Red.jud.L.F./ 27.06.2015

Tehnored.E.G. 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3505/2015. Judecătoria CONSTANŢA