Autorizarea accesului la informatiile autoritatiilor publice. Sentința nr. 6199/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6199/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 25660/212/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6199
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 27 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect autorizarea accesului la informațiile autorităților publice – autorizare vânzare imobil, acțiune formulată de petenta T. V. F. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petenta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Petenta solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Instanța, deliberând asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, o apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere faptul că motivul suspendării nu mai subzistă și în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o admite și dispune repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței generale a instanței de judecată.
Petenta lasă la aprecierea instanței.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței generale a instanței de judecată, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petenta T. V. F. a solicitat autorizarea încheierii de către persoana pusa sub interdicție T. E. a actului de vânzare a imobilului situat in extravilanul ., in suprafața totala de 10 ha.
La cerere au fost atașate înscrisuri.
Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:
Încheierea actelor de dispoziție de către persoana pusa sub interdicție este supusă autorizării prevăzute de art.144 alin.2 C.civ., prin raportare la prevederile art. 171 cod civil.
Cu toate acestea, până la modificarea legii de organizare a instanțelor judecătorești, prin lege s-a dispus ca aceste atribuții ce revin instanței de tutelă să fie exercitate de autoritatea tutelară.
Astfel, potrivit art. 229 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil s-a stabilit că: „Până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă: a) atribuțiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie”.
În reglementarea inițială, Legea nr. 71/2011 prevedea la alineatul 3 al art. 229 că: „Până la . reglementării prevăzute la alin. (1), în vederea îndeplinirii atribuțiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanța de tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea autorității tutelare.”
Ulterior, acest alineat a fost modificat prin Legea nr. 60/2012 iar în prezent art. 229 alin. 3 din Legea nr. 71/2011 prevede că: „Până la . reglementării prevăzute la alin. (1), atribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului revin autorității tutelare.”
Printr-o interpretare sistematică a acestor dispoziții legale modificate succesiv, se ajunge la concluzia că, în prezent, autorizarea prevăzută de dispozițiile art. 144 alin. 2 C.civ. este atribuția autorității tutelare, fiind vorba de o atribuție referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile celui pus sub interdictie.
Raportând aceste considerente la speța de față, instanța reține că pentru a încheia valabil actul de instrainare pus în discuție, nu este necesară autorizarea instanței de judecată, ci doar autorizarea autorității tutelare.
Față de aceste considerente, reținând că nu există în prezent dispoziții legale în baza cărora instanța judecătorească să autorizeze încheierea actelor de dispoziție în prezenta cauză, instanța va admite excepția necompetenței generale și va respinge cererea formulată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței generale a instanței de judecată.
Respinge cererea formulată de petenta T. V. F. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./28.05.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./3ex/15.06.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8536/2015.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1288/2015.... → |
---|