Plângere contravenţională. Sentința nr. 1103/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1103/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 13280/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1103
Ședința publică din data de 05.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul în C., .. 2, .. 7, . O.R.C. sub nr. J_, CUI_ și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect plângere contravențională . nr._.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale, de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. 13._, petenta . prin reprezentant legal, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.04.2014 emis de ITM C., solicitând în principal anularea procesului verbal contestat și în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii în esență, petenta a arătat că faptele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund realității întrucât la data controlului numita A. M. se afla la punctul de lucru al societății dar nu lucra, ci primea explicații practice cu privire la produsele cosmetice ce se folosesc la salon, nu presta activități de manichiură din data de 23.04.2014 fără a avea încheiat contract de muncă scris ci a fost prezentă pentru a primi informații în vederea angajării, actele medicale necesare.
În subsidiar se arată că amenda este foarte mare pentru o societate înființată cu mai puțin de 1 an de zile și ar duce la insolvență, persoana în cauză completând dosarul a fost ulterior angajată și i s-a încheiat contract de muncă cu societatea.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.31 și urm. din O.G.nr.2/2001.S-a solicitat judecata și în lipsă.
S-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
În probațiune s-au atașat înscrisuri în copie: procesul verbal contestat, procesul verbal de control nr._ din 28.04.2014, înștiințare, certificat de înregistrare, notă de relații, CI N. I.. Ulterior s-au mai depus bilanț pe anul 2013, balanțe lunare, contractele individuale de muncă ale celor 3 angajate.
Cererea a fost timbrată legal.
Legal citat, ITM C. a formulat întâmpinare pe fondul cauzei, solicitând respingerea plângerii, ca nefondată precum și judecarea și în lipsă. S-au anexat delegația nr._/19.09.2014 și documentele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor contestatorului, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.04.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în baza art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003, republicată întrucât s-a constatat că petenta a primit la muncă în data din 23.04.2014 pe numita A. M. care desfășura activități de manichiuristă fără a i se încheia contract individual de muncă în formă scrisă, nerespectându-se prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003, republicată.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și a sediul acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Nu s-au invocat motive de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal a fost întocmit în mod temeinic, coroborând conținutul procesului verbal de contravenție cu procesul verbal de control nr._ din 28.04.2014, fișa de identificare, extras din Revisal.
Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul verbal a fost în mod legal și temeinic întocmit.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
Este adevărat că CEDO a statuat în cauza Ozturk împotriva Germaniei (hotărârea din 21.02.1994) că faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției cu toate garanțiile impuse de acesta.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
Petentul nu a reușit prin probe să facă dovada unei alte situații de fapt față de cea reținută în procesul-verbal.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța apreciază că este proporțională, legală, fiind aplicată amenda contravențională minimă prevăzută de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003(Codul muncii) republicată și nu se justifică înlocuirea cu avertisment, rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii pentru o protecție reală a salariaților realizându-se doar în modalitatea amenzii contravenționale .
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Fără cheltuieli de judecată întrucât nu s-au solicitat de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în C., .. 2, .. 7, . O.R.C. sub nr. J_, CUI_ în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., . C, județul C. .
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.04.2014 ca temeinic și legal.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.02.2015.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 04.08.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 04.08.2015 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 04.08.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 1101/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1223/2015.... → |
---|