Plângere contravenţională. Sentința nr. 1149/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1149/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1149/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1149
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta G. N. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 30 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.10.2014, sub numărul_, petenta G. N. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/19.08.2014, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ de AUTOSTRĂZI și DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petenta a invocat excepția lipsei calității procesuale de contravenientă, arătând că a vândut autoturismul numitei B. V., la data de 30.09.2013.
În drept s-au invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002, regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, Legea nr. 455/2001, normele tehnice și metodologice de aplicare a acestei legi, OG nr. 15/2002.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare intimata a arătat că din prevederile art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare: utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Intimata a mai arătat că în baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002.
Intimata a susținut că petenta avea obligația, conform Ordinului nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a autovehiculelor, art. 24 alin. 2 lit. d, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său din baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate.
În drept intimata a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.
În probațiune a depus în copie planșe foto și certificat calificat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/19.08.2014, petenta G. N. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 13.05.2014 ora 05,54 pe Șoseaua I.C.B. nr. 34, mun. C., jud. C., cu autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând acesteia, fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto nr. 000102___5414390, iar acesta a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator V. T..
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
În ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție:
Art. 8 din OG nr. 15/2002 „ (1) Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă; (2) Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2;”
Conform art. 7 din OG nr. 15/2002 „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români” iar potrivit art. 1 alin. 1 lit. b, utilizatori sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Prin urmare, condițiile prevăzute de art. 7 coroborat cu art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 pentru a fi subiect activ al contravenției prevăzute de art. 8 sunt două, cumulative, după cum urmează: persoana fizică sau juridică să fie trecută în certificatul de înmatriculare a autoturismului și să fie proprietara sau să poată folosi autoturismul în baza unui drept legal, cum este de exemplu cazul utilizatorului unui autoturism în regim leasing.
Aplicând aceste condiții la speța de față, instanța reține că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ surprins în trafic la data de 13.05.2014 în mun. C. (conform planșei foto) circulând fără a se fi plătit rovinietă, a fost vândut de către petentă la data de 30.09.2013, conform contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 8, către numita B. V..
În aceste condiții, chiar dacă petenta apare în evidențele poliței rutiere ca figurând în certificatul de înmatriculare al autoturismului (prima condiție) întrucât cumpărătorul nu și-a respectat obligația legală (prev. de art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002) de a înmatricula autoturismul pe numele acestuia, petenta nu mai este proprietara autoturismului (a doua condiție) și nici nu s-a făcut dovada că aceasta l-ar folosi în baza unui drept legal.
În consecință, având în vedere că petenta nu era la momentul săvârșirii contravenției proprietara autoturismului cu nr. de înmatriculare_, nu acesteia îi revenea obligația să achite rovinietă pentru acest autoturism, astfel că aceasta nu poate fi subiect activ al contravenției reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat prin prezenta plângere.
Susținerile intimatei privind obligația petentei de a efectua demersurile privind radierea autoturismului, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006, sunt neîntemeiate. Astfel, în primul rând, se poate observa că petenta, după ce a transmis dreptul de proprietate al autoturismului, nu mai poate avea asupra sa documentele și obiectele solicitate de dispozițiile art. 25 din același Ordin, dispoziții care nu se aplică în mod evident în cazul transmiterii dreptului de proprietate când sunt incidente dispozițiile privind transcrierea noului proprietar și nicidecum radierea.
În acest sens, conform art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002: În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Față de aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea petenta G. N., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr. 34, județul C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.08.2014, respectiv exonerează petentul de sancțiunile aplicate prin acesta.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/26.05.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 1176/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1168/2015.... → |
---|