Întoarcere executare. Sentința nr. 1176/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1176/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1176/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1176

Ședința din data de 09.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea . cu sediul ales în C., ., nr. 38, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, b-dui I. M., nr. 401A, cod poștal 76-87.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 16.09.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul 1_, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – Direcția de Drumuri si Poduri București, contestație la executare, prin care a solicitat anularea executării silite însăși ce face obiectul Dosarului de executare nr. 350/2014 al B. S. C. A. și S. C. G. S., precum și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, contestatoarea arătă, în esență, că tariful de despăgubire ce formează obiectul executării silite a fost anulat prin art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.

Tariful de despăgubire a fost contestat prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/23.07.2012, astfel că sunt incidente dispozițiile art. II din actul normativ menționat.

Totodată, contestatoarea apreciază că onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 372 lei, este exagerat de mare prin raportare la munca efectiv depusă în cauză.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 C.proc.civ..

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Acțiunea a fost legal timbrată 254 lei, taxa judiciară de timbru, potrivit art. 10 alin. (2) și art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că obligația de plată a tarifului de despăgubire subzistă întrucât, în cazul de față există o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._, prin care s-a dispus admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, fiind menținute celelalte mențiuni ale procesului verbal contestat, inclusiv obligația de a achita tariful de despăgubire.

Intimata consideră că raportul în cauză este unul de drept civil și nu contravențional, plata tarifului de despăgubire fiind o consecință a angajării răspunderii civile delictuale a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite.

La data de 07.01.2015, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând că obligația de plată a tarifului de despăgubire a fost anulată ca efect al legii.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

În fapt, prin Procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 30.03.2011, contestatoarea a fost obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire, în temeiul art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002, în valoare de 720 Euro.

Prin Sentința civilă nr. 2937/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de contestatoare, fiind înlocuită sancțiunea amenzii cu avertismentul și menținute celelalte mențiuni ale procesului verbal contestat, inclusiv obligația de a achita tariful de despăgubire. În vederea recuperării creanței de 720 euro, s-a format Dosarul de executare nr. 350/2014 al B. S. C. A. și S. C. G. S..

În Monitorul Oficial nr. 509 din data de 24.07.2012 a fost publicata Legea nr. 144/2012.

Prin Încheierea nr._/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria Constanta în Dosarul nr._/212/2014, a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 30.03.2011 și Sentința civila nr. 2937/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ .

Prin Somația emisă la data de 01.09.2014, contestatoarea a fost înștiințată să procedeze la achitarea sumei de 720 euro și 392 lei reprezentând tarif de despăgubire și cheltuieli de executare.

În drept, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează. În consecință, instanța reține că legiuitorul a renunțat inclusiv la recuperarea despăgubirilor aplicate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.

De asemenea, potrivit art. 12 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară, se va aplica aceasta. Textul legal consacră astfel principiul retroactivității legii mai favorabile în materie contravențională.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr 385/01.10.2013, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 invocată chiar de CNADNR SA reținând că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a stabilit că dispozițiile art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001 sunt neconstituționale, în măsura în care prin sintagma nu se mai sancționează se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu si executarea acesteia. Astfel, se arată că sintagma nu se mai sancționează trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Prin Decizia nr. 112/2014, Curtea Constituțională a conchis că, atât considerentele, cât și soluția Deciziei respective își păstrează valabilitatea și cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012.

Față de cele de mai sus, reținând că actele de executare efectuate în vedere recuperării tarifului care nu mai este datorat sunt nelegale, instanța nu poate reține o încălcare a prezumției puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2937/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._, astfel cum a invocat intimata.

În baza considerentelor expuse anterior, în temeiul art. 719 alin. (1) C.proc.civ., instanța urmează să anuleze executarea silită însăși ce formează obiectul Dosarului de executare nr. 350/2014 al B. S. C. A. și S. C. G. S..

În ceea ce privește cererea de reducere a cheltuielilor de executare cu referire la cuantumul onorariului executoriului judecătoresc, având în vedere soluția de anulare a executării silite însăși, instanța nu se va mai pronunța cu privire la caracterul disproporționat al acestuia.

Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 722 alin. (1) C.proc.civ., dreptul de a solicita întoarcerea executării silite se naște numai dacă sunt îndeplinite cumulativ doua condiții: să se fi procedat la executarea integrală sau parțială a sumei constatate prin titlul executoriu și să se fi desființat titlul executoriu sau executarea silită însăși.

În consecință, având în vedere că instanța a dispus anularea executarii silite însăși, precum și existența dovezii de consemnare a sumei executate, în temeiul art. 723 alin. (1) C.proc.civ., instanta urmează să admită cererea de întoarcere a executării silite și să oblige intimata la restituirea către contestatoare a sumei 3569,07, achitată potrivit ordinului de plată la data de 11.09.2014 –fila 31 din dosar.

În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de executare, potrivit art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie atunci când contestația la executare a fost admisă și hotărârea a rămas definitivă. În consecință, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea de obligare plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., J_, CUI RO_, cu sediul ales în C., ., nr. 38, ., jud. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, b-dui I. M., nr. 401A, cod poștal 76-87.

Anulează executarea silită ce formează obiectul Dosarului de executare nr. 350/2014 al B. S. C. A. și S. C. G. S..

Dispune întoarcerea executării silite, prin obligarea intimatei să restituie către contestatoare suma de 3569,07 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./16.02.2015

Tehnored.S.G./ 16.02.2015/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 1176/2015. Judecătoria CONSTANŢA