Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 11836/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. O.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională R15_, cerere formulată de petenta V. N. (CNP_) cu domiciliul în C. . . județul C. în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN cu sediul în București .. 401A sector 6.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 13.10.2015 și la data de 16.10.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2015 petenta V. N., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale.
În motivarea în fapt, petenta a arătat, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 care i-a fost comunicat prin poștă la data de 26.02.2015 nu are semnătura olografă a agentului constatator fiind semnat electronic și astfel este lovit de nulitate absolută.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, art. 4 și art. 5 din legea nr.455/2001.
În dovedirea susținerilor sale, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN a formulat întâmpinare la data de 17.06.2015 solicitând respingerea plângerii contravenționale ca nefondate.
În motivare, intimata a arătat, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 prin care s-a reținut că la data d e10.11.2014, pe DN 22Km286-300m, pe raza localității Lumina că vehiculul cu nr. de înmatriculare condus de către petentă a fost surprins pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă, este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar decizia 6/2015 pronunțată de ICCJ are efecte doar pentru viitor și nu are putere de lege.
În drept, intimata a invocat dispozițiile din OG 2/2001, din legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr.769/2010.
În probațiune intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 01.07.2015 petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat în esență aceleași susțineri din cuprinsul plângerii contravenționale.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile anexate la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 petenta V. N. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de data de 10.11.2014, pe DN 22Km286-300m, pe raza localității Lumina cu autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, fără a deține rovinietă valabilă. S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto depusă la dosar și a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator M. Zane.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, care prevăd că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Cu privire la plângerea contravențională formulată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestate, instanța reține că acesta nu a fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fiind lovite de un caz de nulitate absolută prevăzut de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Potrivit art. 4 pct. 1, 2 din Legea nr. 455/2001 datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice, iar înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, iar înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".
Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar;asigură identificarea semnatarului;este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Din examinarea dispozițiilor legale enunțate, rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.
Semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, putând fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.
Astfel, aplicarea Legii nr. 455/2001 și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 - legea specială - care se completează cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 - dreptul comun în materie contravențională.
Totodată, instanța reține că utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege, iar OG nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Or, unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă și având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie. În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
În acest sens a statuat și ICCJ prin decizia nr. 6/2015 pronunțată ca urmare a soluționării recursului în interesul legii.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și că nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Potrivit art. 517 c. pr. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs in interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, iar o astfel de decizie este aplicabilă atât cauzelor pendinte, cat și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor.
În speță, instanța reține că procesul-verbal contestat, comunicat petentei pe suport de hârtie a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator, nefiind îndeplinită condiția semnăturii olografe a agentului constatator.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 și pe cale de consecință, va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta V. N. (CNP_) cu domiciliul în C. . . județul C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN cu sediul în București .. 401A sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. F. M.
Red. I.O./12.10.2015.
tehnored.F.M/13.10.2015.
emis 2 comunicări..
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015.... → |
---|