Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 10611/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 29.09.2015

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect cerere de valoare redusă, actiune formulată de reclamanta . BUCUREȘTI (J40/_/1994, CUI_) cu sediul ales în Constanta, ., nr.8, jud.Constanta, în contradictoriu cu pârâta TEȘA (fostă S.) M.-S. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C. .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 15.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 29.09.2015.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 12.05.2015, reclamanta . BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta TEȘA (fostă S.) M.-S. solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 439,81 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de cablu tv, internet și telefonie fixă conform contractului pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/23.06.2000, la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a încheiat cu pârâtul contractul de pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/23.06.2000. În schimbul acestor servicii, beneficiarul s-a obligat a achita facturile emise de către prestator iar în conformitate cu art. 3 pct.3.4, 3.5 și 3.6 din contract, acesta este obligat și la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Până la promovarea prezentei cereri, debitorul nu a achitat facturile menționate anterior.

În dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/23.06.2000, factura nr. 607/22.11.2014,proces-verbal de recepție nr. 198/13.11.2014, notificare, notă inventar, dovadă comunicare.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru (f. 21).

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1270 Cod civil, art. 1025-1032 C. proc. civ. și art.3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.6, 3.7, 3.8, 3.9 și art.5.5 din Contract.

În susținere, au fost depuse înscrisuri.

Legal citat, pârâta nu a formulat apărări, însă s-a prezentat în fața instanței depunând dovada achitării debitului principal în data de 15.09.2015.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta a ales să folosească procedura prevăzută de art. 1028 și urm. C. proc. civ. referitoare la cererile cu valoare redusă. În acest sens, instanța constată că au fost respectate dispozițiile legii, sesizarea instanței făcându-se în scris, prin completarea formularului aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 359/C/2013.

La termenul din data de15.09.2015, pârâta a depus chitanțe prin care a achitat debitul principal în cuantum de 439,81 lei.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Între reclamanta-creditoare, în calitate de prestator servicii și pârâta-debitoare, în calitate de beneficiar servicii s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/23.06.2000, în temeiul reclamanta a furnizat servicii de de cablu tv, internet și telefonie fixă, procedând și la emiterea facturilor fiscale în cuantum de 439,81 lei.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil în vigoare la momentul încheierii contractului dintre părți și aplicabil în speță conform art. 102 din Legea nr. 71/2011, pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, vinovăția părții care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului în întârziere și inexistența unei clauze de neresponsabilitate prevăzute de părți în contract.

Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă este dovedită prin contractul de furnizare a serviciilor de comunicații electronice, înregistrat sub nr._/23.06.2000, cu putere de lege între părțile contractante. Pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, culpa acesteia fiind prezumată, în contract nefiind prevăzută o clauză de neresponsabilitate.

Totodată, instanța constată că potrivit art.3..9 din contract, în situația în care în termen de 30 zile de la data primirii facturii fiscale beneficiarul nu comunică prestatorului eventualele sale obiecțiuni, factura se consideră pe deplin acceptată.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța constată că părțile au stabilit în mod valabil clauza penală prin dispozițiile art. 3 pct.3.4, 3.5 și 3.6 din contract din Contractul de furnizare a serviciilor de comunicații electronice, înregistrat sub nr._/23.06.2000, conform cărora în cazul în care beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile de plată, se vor calcula penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la data plății efective a penalităților, acestea putând depăși debitul principal.

Întrucât, în speța de față, reclamanta creditoare, prin înscrisurile administrate la dosar a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâta debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că si-a executat propriile obligații.

Din analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, respectiv, chitanța nr._/15.09.2015, instanța constată că la data de 15.09.2015 a fost achitat debitul principal în valoare de 439,81 lei, situație în care va admite în parte cererea, va respinge capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 439,81 lei, ca rămas fără obiect și va obliga pârâta sa achite reclamantei penalități contractuale la contravaloarea fiecărei facturi neachitate în procent de 0,2% pe zi de întârziere, aferentă debitului de 439,81 lei, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 15.09.2015 .

Fiind în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art. 451 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta-debitoare și la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . BUCUREȘTI (J40/_/1994, CUI_) cu sediul ales în Constanta, ., nr.8, jud.Constanta, în contradictoriu cu pârâta TEȘA (fostă S.) M.-S. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C..

Obliga pârâta sa achite reclamantei penalități contractuale la contravaloarea fiecărei facturi neachitate în procent de 0,2% pe zi de întârziere, aferentă debitului de 439,81 lei, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 15.09.2015.

Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 439,81 lei, ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării. Apelul se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 29.09.2015.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

red.jud. MVM – 02.11.2015

tehnred.gref. DR -03.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CONSTANŢA