Pretenţii. Sentința nr. 9547/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9547/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 9547/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 9547

Ședința publică din data de 10.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. E. D.

Grefier: S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant O. N. PRIN PRIMAR, reclamant C. L. N. și pe pârât A. L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data 03.09.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 10.09.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.04.2015 sub nr._, reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR și C. L. NĂVODARI a chemat în judecată pe pârâta A. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 254,33 lei, reprezentând contravaloare contract de concesiune nr._/20.09.2005 pentru perioada 2012-2013; 57,43 lei reprezentând accesorii, datorate de debitoare pentru întârzierea în plata contravalorii concesiunii aferente anilor 2012-2013 conform art.8 din contract, începând cu data de 07.03.2014 și până la data plății efective precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, reclamantul a arătata că, la data de 20.09.2005 între părți s-a încheiat Contractul de concesiune nr._/20.09.2005 având ca obiect teren zona Peninsula, lot 86, in suprafață de 343,69 mp. Conform art.2 din contract, terenul se concesiona pe durata existenței construcției, începând cu data predării-primirii terenului. Prețul concesiunii a fost stabilit conform art.4 din contract, urmând să fie plătit până la data de 31 martie a fiecărui an iar art.8 din contract stabilea penalități de întârziere de 0,06% din suma datorată.

În baza acestui contract au fost emise facturi ce au fost comunicate pârâtei. Totodată s-a arătat că s-a procedat la notificarea-somarea debitorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, comunicându-i-se facturile în copie și procesul verbal de stabilire a penalităților.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 C civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contract de concesiune nr._/20.09.2005(f13-14), facturi fiscale( f15-16), notificare-somație nr._/16.10.2013(f 9-12).

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe și a-și face apărări.

La termenul din data de 07.05.2015 reclamantul a depus precizări prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect față de împrejurarea că pârâta a achitat în integralitate debitul, solicitând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamant, în calitate de concedent și pârâtă în calitate de concesionar a fost încheiat Contractul de Concesiune_/20.09.2005 zona Peninsula, lot nr.86 în supraață de 343,69 mp.

În temeiul acestui contract, reclamantul a emis o . facturi fiscale către pârâtă pentru plata prețului concesiunii, respectiv factura nr._/08.02.2012 scadentă la data de 31.03.2012, factura nr._/21.02.2013 scadentă la data de 31.03.2013.

Din înscrisul aflat la fila 9 din dosar, instanța constată că la data de 16.10.2013 pârâta a fost notificată pentru plata creanței in cuantum de 311,76 lei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Conform art. 969 C.civ,” convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Între reclamant și pârâtă s-a născut așadar un raport juridic, iar în temeiul acordului intervenit, reclamantul a înțeles să își execute obligația, iar pârâta a refuzat să achite prețul concesiunii, cuantumul creanței rezultând din facturile fiscale neachitate în termen.

În cauza de față, reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, astfel încât instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 C proc civ că și- a executat propriile obligații.

După promovarea cererii de chemare in judecată, pârâta a achitat debitul în valoare de 311,76 lei așa cum rezultă din chitanța de plată depusă de reclamant.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează sa respingă cererea reclamantului ca rămasă fără obiect.

Potrivit disp.art .453 alin.1 Cod proc.civ „ Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Potrivit disp.art 454 Cod proc.civ ” Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile”

Având în vedere aceste dispoziții legale, cererea reclamantului de acordare a acestor cheltuieli, existența la dosar a dovezilor privind achitarea sumei de 124 lei reprezentând onorariu de avocat instanța va admite cererea privind obligarea la cheltuieli de judecată și va dispune obligarea pârâtei la suma de 124 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ORAȘUL NĂVODARI și C. L. NĂVODARI, ambii cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. L., CNP_, cu domiciliul în Năvodari, GS Peninsula, jud. C., ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 124 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică,astăzi, 10.09.2015

Președinte Grefier,

R. E. D. S. I. M.

Red. Jud R.E.D./16.09.2015

Tehnored gref.S./ 16.09.2015

4ex.2com/……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9547/2015. Judecătoria CONSTANŢA