Plângere contravenţională. Sentința nr. 2216/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2216/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2216/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. 20._
SENTINTA CIVILA nr. 2216
Ședința Publică din Data de 27 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Judecător C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului – Verbal de constatare a contravenției nr. HPJ0007346/10.06.2014, formulată de petenta S.C. V. I. S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, reprezentată legal prin Administrator Toanchina I., cu sediul în Mun. C., Incintă Port, Interiorul Halei Fordakin, Biroul nr. 1B, J. C. și cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. G. din Mun. C., .. 32-34, Parter, Apt. 2, J. C., în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., cu sediul în Mun. C., ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 10.02.2015, 24.02.2015, 26.02.2015 și 27.02.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 01.07.2014, sub nr.20._, petenta S.C. V. I. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C. ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346/10.06.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că:
(1). petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, întrucât, față de dispozițiile art.254 alin.5 și 264 alin.4 din Codul Fiscal, declarația de impunere cu privire la clădirea dobândită/construită/ precum și cea cu privire la mijlocul de transport dobândit/înstrăinat se depune de către persoana fizică/juridică la compartimentul de specialitate al autorității publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru.
(2). petenta își are sediul în C., Incinta Port, Zona Liberă, astfel că declarațiile de impunere la care se face referire în cuprinsul actului sancționator contestat au fost întpocmite și înregistrate la autoritatea competentă pe a cărei rază teritorială se află sediul/punctul de lucru, respectiv Primăria Agigea.
Petenta a invocat prescripția dreptului organului constatator de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale.
Excepția a fost soluționată cu prioritate la termenul de judecată din data de 21.11.2014.
În drept, petenta a invocat art.31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; art.254 alin.5 și 264 alin.4 din Codul Fiscal.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri cuprinzând actul sancționator atacat, contestația împotriva deciziilor de impunere și raportul de inspecție fiscală.
Raportat la art.19 O.U.G. nr.80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data CT XWM_/02.07.2014 (fila nr.11, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
La data de 11.08.2014, prin serviciul registratură al instanței, intimatul a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petentă, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că:
(1). Contestatoarea recunoaște că își desfășoară activitatea în Portul C. Sud, iar față de arondarea acestuia la UAT C., are obligația declarării bunurilor imobile și mobile la SPTIVBL C.. Impozitul pe mijloace de transport si cel pe cladiri este datorat de . către bugetul local al Municipiului C., și nu către bugetul Comunei Agigea, întrucât sediul societății se situează în Portul C. – Zona libera, care aparține administrativ-teritorial de Municipiul C..
(2). Apartenența administrativ-teritorială a Portului C. de Municipiul C. este dovedită prin Încheierea de intabulare nr.2564/13.02.2006 pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., prin care întreaga suprafață de teren a portului, de 34.990.704 mp (incluzând suprafața de 988 ha din Portul C. Sud, pretinsă ca fiind în administrarea Comunei Agigea) a fost întabulată în Cartea Funciară nr. 892 a Municipiului C., fiind alocat număr cadastral cod 2 798/118.
Această încheiere de intabulare a fost menținută ca valabilă de instanțele judecătorești, care au respins în mod definitiv și irevocabil cererea Comunei Agigea de rectificare a încheierii de intabulare sus-menționate, în ce privește apartenența Portului C. Sud la teritoriul administrativ al localității C., fiind pronunțate în acest sens în Dosarul nr._/212/2008, Sentința Civilă nr. 4422/06.03.2009 a Judecătoriei C., definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 438/22.10.2010 pronunțată de Tribunalul C..
Ulterior, contrar încheierii de intabulare din 2006, Consiliul Local al Comunei Agigea a emis Hotărârea nr.38/23.03.2009 prin care a inclus în administrarea teritorială a Comunei Agigea suprafața de 988 ha teren din incinta Portului C. Sud, în baza acestei hotărâri percepând de la agenții economici ce activează în zona portuară impozitele și taxele locale.
HCL Agigea nr. 38/23.03.2009 a fost însă considerată nelegală de către Instituția Prefectului și, în consecință, urmare a acțiunii introduse de către acesta, a fost anulată de instanțele de judecată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr._, prin Sentința Civilă nr. 1320/21.10.2010 pronunțată de Tribunalul C., definitivă și irevocabilă urmare a pronunțării Deciziei Civile nr. 796/CA/12.09.2011 a Curții de Apel C..
Prin urmare, s-a statuat cu putere de lucru judecat, de către instanțele judecătorești române, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, că suprafața disputată de 988 ha din zona Portului C. Sud este arondată din punct de vedere administrativ - teritorial Municipiului C., și nu Comunei Agigea.
În consecință, contribuabilii ce dețin bunuri situate în Portul C. Sud sau care au sediul social/secundar situat în zona portuară, datorează taxele și impozitele locale către bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține Portul C. Sud, respectiv Municipiului C., potrivit legislației fiscale în vigoare.
(3). Argumentele petentei în sensul că nu i se poate reține culpa în ce privește depunerea declarațiilor de impunere și plata impozitelor la . mai mult cu cat nu se face nicio dovada in acest sens), nu pot fi luate în considerare, întrucât, contribuabilul avea obligația legală de a declara bunurile impozabile și de a achita impozitele locale, conform legislației fiscale, către creditorul fiscal competent, respectiv Municipiul C..
În drept, prin întâmpinare, intimatul a O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; Codul Fiscal.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei Decizia Civilă nr.796/CA/12.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ (filele nr.34 - 47, din dosar).
Părțile au formulat concluzii scrise, reiterând argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și având în vedere și dispozițiile ar.181 alin.1 pct.2 și ale art.183 alin.1 C.proc.civ., instanța a constatat că plângerea a fost remisă prin intermediul serviciilor poștale, la data de 26.06.2014, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 01.07.2014, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (10.06.2014), întrucât acesta a fost înmânat reprezentantului legal al petentei în condițiile prevăzute de art.26 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (fila nr.8, din dosar).
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Analizând procesul verbal de contravenție contestat, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 10.06.2014, petenta S.C. V. I. S.R.L. a fost sancționată contravențional de către intimatul SERVICIUL P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., cu amendă în cuantum de 5.568,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.254 alin 5, art.294 alin.2 lit.b coroborat cu art. 264 alin 4 din Codul Fiscal, și sancționate de art.294 alin.3 și alin.6 din același act normativ.
Astfel, ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina societății petente că nu a depus declaratiile de impunere pentru bunurile mobile si imobile individualizate în actul sancționator contestat.
Pentru acest motiv, petenta a fost sanctionata conform disp. art.294 alin.2 lit.b si disp. art.294 alin.3 si alin.6 din Codul Fiscal, fiindu-i aplicată o amenda contraventioanla in cuantum de 5.568 lei.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este:
-art.264 alin.4 din Codul Fiscal: Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
-art.254 alin.5 din Codul Fiscal: Orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii
2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. (preluat în art.249 N.C.Proc.civ.), care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța va reține principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia contravențională (în speța respectivă, contravenții privind circulația rutieră), prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
2.3.În drept:
Art. 248 din Codul Fiscal: Impozitele și taxele locale sunt după cum urmează: a) impozitul pe clădiri; b) impozitul pe teren; c) taxa asupra mijloacelor de transport; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate; f) impozitul pe spectacole; g) taxa hotelieră; h) taxe speciale; i) alte taxe locale.
Art. 249 din Codul Fiscal: (1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
Art. 261 din Codul Fiscal: (1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. (2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
2.4.Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Contestatoarea își desfășoară activitatea în Portul C. Sud, arondat UAT C..
Prin încheierile de intabulare nr. 2565/13.02.2006 și nr. 2564/13.02.2006 pronunțate de OCPI C., a fost finalizat cadastrul la nivelul Portului C., pentru întreaga suprafață de_ mp aferentă, fiind alocat număr cadastral cod 2798/118, deschizându-se Cartea Funciară a terenului pe unitatea administrativ-teritorială a Municipiului C. sub nr. 892, intabulându-se dreptul de proprietate în favoarea Statului Român la B1. Aceste încheieri de intabulare au fost atacate, astfel cum s-a reținut prin decizia nr.796/CA/12.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., de către . și Primarul Comunei Agigea în dosarul nr._/212/2008, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.4422/06.03.2009, respingându-se cererea având ca obiect rectificarea acestora, în sensul radierii din Cartea Funciară a mențiunii privind apartenența din punct de vedere administrativ teritorial a Portului C. Sud Agigea și înscrierea acestuia în Cartea Funciară a Comunei Agigea.
Prin urmare, apartenența administrativ-teritorială a Portului C. de Municipiul C. este dovedită prin Încheierea de intabulare nr.2564/13.02.2006 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C., prin care întreaga suprafață de teren a portului, de 34.990.704 mp (incluzând suprafața de 988 ha din Portul C. Sud, pretinsă ca fiind în administrarea Comunei Agigea) a fost întabulată în Cartea Funciară nr. 892 a Municipiului C., fiind alocat număr cadastral cod 2 798/118.
Ulterior, contrar încheierilor de intabulare, Consiliul Local al Comunei Agigea a emis hotărârea nr. 38/23.03.2009 prin care a inclus în administrarea teritorială a Comunei Agigea suprafața de 988 ha teren din incinta Portului C. Sud Agigea, iar în baza acestei hotărâri au perceput de la contestatoare impozitele și taxele locale. HCL Agigea nr.38/23.03.2009 a fost însă anulată de instanță în cauza ce a făcut obiectul dosarul nr._, în care, prin sentința civilă nr. 1320/21.10.2010 pronunțată de Tribunalul C., irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 796/CA/12.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a reținut că delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege, Consiliul Local neavând competență în acest sens.
Curtea de Apel C. în considerente a reținut că problema arondării
administrativ teritoriale a terenului litigios a fost tranșată definitiv prin emiterea de către OCPI C. a încheierilor de intabulare, situația provizorie subzistând numai până la data definitivării cadastrului în anul 2006.
În aceste condiții, conform prevederilor legale mai sus menționate, creditorul creanței privind impozitele și taxele privind-o pe petentă este Municipiul C.. Petenta, în calitate de contribuabil avea obligația legală de a declara bunurile impozabile și de a achita impozitele locale, conform legislației fiscale, către creditorul fiscal competent, respectiv Municipiul C.
Impozitul pe mijloace de transport si cel pe cladiri este deci datorat de . către bugetul local al Municipiului C., iar nu către bugetul Comunei Agigea, întrucât sediul societății se situează în Portul C. – Zona libera, care aparține administrativ-teritorial de Municipiul C..
2.5. Încadrarea juridică:
Raportat la situația de fapt anterior reținută, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina societății petente a fost încadrată în dispozițiile art.254 alin.5 și art. 264 alin 4 din Codul Fiscal, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. De asemenea, instanța constată că art.294 alin.3 și alin.6 din Codul Fiscal este textul legal care reglementează sancțiunea aplicabilă contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
2.6. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept.
De asemenea, reținând că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție ci, dimpotrivă, recunoaște săvârșirea contravenției, în condițiile în care în prezentul litigiu instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării (cauza N. G. vs. România, hot. din 03._), instanța constată temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Instanța reține că sancțiunea aplicată faptei reținute în sarcina societății petente se încadrează în dispozițiile art.294 alin.3 și alin.6 din Codul Fiscal.
4. Soluția instanței:
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. V. Internațional S.R.L., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346/10.06.2014, în contradictoriu cu intimatul Serviciul P. de Impozite și Taxe C..
prezenta Față de soluția dispusă, instanța va menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346/10.06.2014.
II. Asupra capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată:
1. În drept:
Art. 453 C.proc.civ.: (1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
2. În speță:
Cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, părțile au solicitat cheltuieli de judecată.
3. Soluția instanței:
Față de soluția dispusă pe fondul cauzei, în temeiul dispozițiile art.453 C.proc.civ., instanța:
- va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de petentă cu privire la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată
- va admite cererea intimatului privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată
- va obligă petenta să plătească intimatului 250,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, achitat confiorm facturii . nr.37/28.07.2014 – fila nr.33, din dosar.
III. Instanța din oficiu:
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. V. Internațional S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, reprezentată legal prin Administrator Toanchina I., cu sediul în Mun. C., Incintă Port, Interiorul Halei Fordakin, Biroul nr. 1B, J. C. și cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. G. din Mun. C., .. 32-34, Parter, Apt. 2, J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346/10.06.2014, în contradictoriu cu intimatul Serviciul P. de Impozite și Taxe C., cu sediul în Mun. C., ., J. C., ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.HPJ0007346/10.06.2014.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de petentă cu privire la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă petenta să plătească intimatului 250,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apella Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, conform art.468 alin.1 C.proc.civ..
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității,conform art.471 alin.1 C.proc.civ..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. / 27.02.2015;
Tehnored. Grf. L.B. / 27.02.2015/ 4 exp.
Comunicat 2 exp.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2223/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 879/2015. Judecătoria... → |
|---|
