Plângere contravenţională. Sentința nr. 920/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 920/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 920/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR.920

SEDINTA PUBLICA DIN 03.02.2015

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională, actiune formulată de petentul . (J_, CUI RO_) – prin administrato judiciar Maestro SPRL cu sediul în C., ..24, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 03.02.2015.

I N S T A N T A

P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 19.06.2014, sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE munca CONSTANTA anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.06.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.

În motivarea plângerii, petenta a invocat motive de nelegalitate, arătând că,în mod corect, ar fi trebui să se rețină săvârșirea a 3 contravenții și nu o unitate rezoluțională pentru o singură contravenție.

A mai arătat petenta faptul că procesul-verbal de sancționare contravențională este netemeinic deoarece data începerii activității de către cei trei salariați reținută de organul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este reală; chiar dacă din eroare, în contractele de muncă se menționează data începerii activității ca fiind data încheierii contractului, în realitate activitatea salariaților a început pentru cei trei în ziua următoare. .

În dovedirea plângerii au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/05.06.2014, proces-verbal de control nr._/05.06.2014, contracte individuale de muncă, acte adiționale, pontaje.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001.

P. întâmpinare intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Astfel, cu ocazia controlului din data de 05.06.2014, de la sediul petentei, s-a constat că pentru trei salariați nu a transmis și înregistrat la ITM contractele individuale de muncă, cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariați.

În probațiune instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată la instanță în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal contestat

Analizând probele din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Legea 53/2003 are caracter general, adresându-se tuturor cetățenilor); 2. amenda de 1500 lei aplicată urmărește un scop preventiv și represiv.

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, hotărârea din 21.09.2006, A. c. României, N. c. România) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține în fapt următoarele:

P. procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/05.06.2014petenta a fost sancționată contravențional, constatându-se lipsa, conform prevederile art. 4 alin. 1 HG nr. 500/2011.

În continuare, instanța apreciază că, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dar și din întreaga economie a actului normativ indicat, procesele-verbale de sancționare contravențională se bucură de o prezumție de temeinicie cu privire la faptele constatate personal de agenții constatatori (ex proprii sensibus), fiind acte autentice de natură administrativă, întocmite de funcționari publici aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Instanța constată că petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, respectiv că a nu a transmis și înregistrat la ITM contractele individuale de muncă, cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariați.

În consecință, față de mijloacele de probă administrate în cauză instanța constată că a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Având în vedere aceste criterii instanța consideră că sancțiunea amenzii de 15.000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Instanța apreciază că sancțiunea pecuniară aplicată petentei este excesivă prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/ 2001, având în vedere, pe de o parte, gradul real de pericol social al faptei trebuie determinata de împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția, urmarea efectiv produsă iar, pe de altă parte, circumstanțele personale ale petentei, motiv pentru care va proceda la o redozare a sancțiunii, apreciind că sancțiunea cu avertismentul este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare, făcând aplicarea art. 5 alin 2 lit. a) din OG 2/2001 .

Pentru aceste considerente instanța va proceda la anularea procesului-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.06._ formulată de petentul . (J_, CUI RO_) – prin administrato judiciar Maestro SPRL cu sediul în C., ..24, în contradictoriu cu intimatul PINSPECTORATUL T. DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ..

Dispune înlocuirea sancțiunii „Amenzii contravenționale” cu sancțiunea „Avertisment”.

Menține celelalte dispoziții ale actului constatator contravențional.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 03.02.2015.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

red.jud. MVM- 20.05.2015

tehnred.gref. DR- 21.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 920/2015. Judecătoria CONSTANŢA