Plângere contravenţională. Sentința nr. 2223/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2223/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2223/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.2223
Ședința publică de la 27.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. M. S.
GREFIER: SELMA Z.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala acțiune formulată de petentul C. A. C. ( CNP –_) domiciliat în C.,.,jud.C. cu domiciliul procesual ales la cab.av.D. B.,.,nr.128A,.,.
în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre,când instanța având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la data de 27.02.2015 când s-a pronunțat:
INSTANȚA
În fapt, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.09.2014, sub numărul_, petentul C. A. C. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 09.07.2005, solicitând în principal anularea procesului verbal atacat, cu exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 50 lei, iar în subsidiar, admiterea în parte a plângerii, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, față de prevederile art. 7 din OG nr. 2/2001.
În prezentarea situației de fapt, petentul a învederat că a fost sancționat contravențional în temeiul art. 180 pct. 1 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 226 lit. a din OUG nr. 195/2002, pentru o faptă contravențională săvârșită în localitatea 2 Mai.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24._, intimatul a invocat pe cale de excepție necompetența teritorială a Judecătoriei C., având în vedere locul săvârșirii acesteia, pe DN39, zonă aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei M., cât și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea plângerii promovate.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Normele citate reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, precum stipulează dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 din NCPC, astfel că instanța competentă pentru soluționarea unei plângeri contravenționale este instanța de la locul săvârșirii faptei.
Analizând cuprinsul procesului verbal contestat, instanța observă că fapta contravențională constatată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 09.07.2005 a fost săvârșită pe DN 39, zonă aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei M., motiv pentru care se va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu privire la soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul C. A. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu privire la soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul C. A. C.( CNP –_) domiciliat în C.,.,jud.C. cu domiciliul procesual ales la cab.av.D. B.,.,nr.128A, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
O. M. S. SELMA Z.
Red.jud.O.S. 11 Martie 2015
Tehnoredact.S.Z./11.03.2015/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,……………..
← Pretenţii. Sentința nr. 2166/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2216/2015.... → |
---|