Plângere contravenţională. Sentința nr. 3374/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3374/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 3374/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 3374/2015
Ședința publică din 24.03.2015
PREȘEDINTE: L. Focsa
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. F. și pe intimat P. M. CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 12.03.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 24.03.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014 cu nr._, petentul C. F. în contradictoriu cu organul constatator a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 26.09.2012 în jurul orelor 14.40 avea parcat autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ pe . C., fiind sancționat pentru faptul că a parcat neregulamentar, fapt nereal, motiv pentru care a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, acesta nefiindu-i comunicat nici până în prezent, abia la data de 10.12.2014 primind înștiințare de la Primăria Orașului Techirghiol că are în debit acest proces verbal.
Petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție pentru faptul că nu i s-a comunicat în termen de 30 de zile de la întocmirea sa, în raport de disp. art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 și de disp. art. 25 alin. 2 din OG 2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14, art. 25 și art. 27 teza I, art. 31 alin. 1 din OG 2/2001,
În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat cererii, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul: procesul verbal contestat(f. 4), certificat de atestare fiscală din 10.12.2014 (f. 3) și act de identitate (f. 5).
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 14.01.2015 intimatul P. M. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii iar pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
În motivarea excepției tardivității, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție a fost legal comunicat prin afișare, potrivit dovezii din data de 24.10.2012, însă plângerea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 12.12.2014, cu depășirea termenului de 15 zile..
În motivarea întâmpinării pe fondul cauzei, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat deoarece la data de 26.09.2012, ora 14.40, locul . 1918 din C. a staționat voluntar autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare_ în stația taxi nr. 58, în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă, contravenția fiind constatată de un agent constatator competent conform disp. art. 7 lit. a și lit. h din Legea nr. 155/2010 iar în urma constatării contravenției prev. de art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, petentului i s-a aplicat amenda contravențională de 280 lei și 3 puncte penalizare.
A mai susținut intimatul că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și art. 17 din OG 2/2001 iar fapta este dovedită prin planșele foto anexate întâmpinării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm Cod Proc. Civilă, ale Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și ale OUG 195/2002
În probațiune, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat, depunând în acest sens, în copii certificate pentru conformitate cu originalul procesul verbal de contravenție contestat (f. 19), transcrierea mecanică a acestuia (f. 20), dovada de afișare a procesului verbal de contravenție (f. 21), cazierul contravențional al petentului din sistemul informatic al petentului (f. 22), planșe foto (f. 23-26)
La termenul de judecată din 12.03.2015, instanța a unit cu fondul excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._/26.09.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 280 lei și 3 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Contravenția a constat în faptul că, în data de 26.09.2012, ora 14.40, petentul a staționat voluntar autoturismul marca Toyota nr de înmatriculare_ pe bld. 1 Decembrie 1918 sensul de mers . în stația de taxi nr. 58, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea Interzisă”.
Contravenientul a refuzat semnarea procesului verbal de contravenție, acesta fiind încheiat în prezența martorului asistent I. Ferdin.
Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat prin întâmpinare, instanța o respinge ca neîntemeiată, motivat de aceea că termenul de formulare a plângerii contravenționale, prev. în art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, nu a început să curgă în cauză, întrucât intimatul nu i-a comunicat petentului procesul verbal de contravenție contestat în modalitatea principală prevăzută de art. 27 din același act normativ, astfel cum acest text de lege a fost interpretat prin Decizia nr. XII/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv, prin poștă, cu aviz de primire, ci în modalitatea subsidiară, prin afișare la domiciliul contravenientului, astfel cum rezultă din dovada de afișare întocmit la data de 24.10.2012 – fila 21.
Or, o astfel de comunicare, realizată în mod principal, nu în mod subsidiar, astfel cum a statuat instanța supremă în cuprinsul hotărârii anterior citate, nu este legală, neputând determina începerea curgerii termenului de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut în art. 31 din OG nr. 2/2001. Având în vedere că potrivit art. 517 alin. 4 din NCPC: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, instanța reține că interpretarea dată de instanța supremă trebuie aplicată în prezenta cauză, întrucât nu se poate discuta asupra retroactivității legii, doearece prin Decizia nr. XII/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a creat o normă de drept ci doar s-a interpretat unitar.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din același act normativ, procesul verbal fiind întocmit de către un agent constatator competent conform disp. art. 7 lit. a și lit. h din Legea nr. 155/2010, și cuprinzând mențiunile obligatorii prev. de articolele anterior menționate.
Totodată instanța constată că petentul nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la întocmirea procesului verbal de contravenție contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prin planșele fotografice depuse la dosar și efectuate la data de la 26.09.2012 între orele 14.32 - 14.35 organul constatator a făcut dovada faptului că, în data de 26.09.2012, petentul a staționat cu autoturismului marca Toyota nr._ în stația de Taxiuri nr. 58, situată pe ., în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, aflat la începutul marcajului privind zona destinată autovehiculelor taxi.
Conform art. 143 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 se interzice staționarea autovehiculului în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară iar potrivit art. 142 lit. a din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
De asemenea, conform art. 108 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002: „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: lit. b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: pct. 7 staționarea neregulamentară”; iar art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că: „Amenda contravențională prevăzută la alin.(1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.b).”
Față de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat, astfel încât acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate de organul constatator, amenda este în cuantumul minim prevăzut de lege iar având în vedere gravitatea faptei contravenționale, constând în nerespectarea normelor de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei .
În ceea ce privește motivului de nulitate al procesului verbal de contravenție contestat, invocat de petent referitor la prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, pentru necomunicarea procesului verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 25 alin. 1 teza I din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție se înmânează sau, după caz, se comunică, în copie, contravenientului. Potrivit art. 26 alin. 3 și art. 27, în ipoteza în care procesul verbal este încheiat în lipsa contravenientului, acesta și înștiințarea de plată i se vor comunica contravenientului, în termen de cel mult o lună, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Dispozițiile art. 14 și ale art. 26 alin. 3 din OG 2/2001 au fost modificate prin Ordonanța nr. 15/2015, în ceea ce privește perioada de timp prevăzută de lege pentru comunicarea procesului verbal de contravenție, respectiv de 2 luni de la data aplicării sancțiunii, aceste dispoziții însă aplicându-se doar proceselor verbale încheiate ulterior datei de 01.02.2015, nefiind incidente în prezenta cauză.
Potrivit art. 27 din același act normativ astfel cum acest text de lege a fost interpretat prin Decizia nr. XII/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, interpretare obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă intimatul din prezenta cauză avea obligația de a-i comunica petentului procesul verbal de contravenție contestat în modalitatea principală prevăzută de acest text de lege, respectiv, prin poștă, cu aviz de primire, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, numai în ipoteza în care această comunicare nu ar fi fost efectivă, având obligația de a comunica actul de sancționare contestat prin afișare la domiciliul contravenientului, aceasta fiind o modalitate de comunicare subsidiară. În cauză, înainte de a proceda la comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, intimatul a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare la domiciliul contravenientului, astfel cum rezultă din dovada de afișare întocmită la data de 24.10.2012.
Or, o astfel de comunicare, realizată fără ca în prealabil să se fi încercat comunicarea procesul verbal prin poștă, cu aviz de primire, este nelegală, nefiind deci îndeplinită obligația de comunicare a procesului verbal de contravenție contestat în termen de o lună, statornicită în cuprinsul art. 26 alin. 3.
În aceste condiții, instanța reține că termenul de prescripție al executării sancțiunilor contravenționale, prevăzute în art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a împlinit fără ca procesul verbal de contravenție contestat să îi fie comunicat, în mod legal petentului, în termenul defipt de lege, astfel că instanța urmează să constate că executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 280 de lei și a sancțiunii complementare constând în 3 puncte de penalizare aplicate petentului s-a prescris.
Reținând culpa procesuala a intimatului in declanșarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 Cod Proc. Civilă, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de către intimat, ca neîntemeiată.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. F., CNP-_, domiciliat in TECHIRGHIOL, ., nr. 42, jd. Constanta, în contradictoriu cu intimatul P. M. C.,cu sediul in Constanta, ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2012.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 280 de lei și a sancțiunii complementare constând în 3 puncte penalizare aplicate petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2012.
Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.03.2015.
Președinte Grefier
L. Focsa M. I.
Red. Jud. L.F./ 03.04.2015 /4.ex.
Tehn.M.I. 08.04.2015
emis .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3373/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3404/2015.... → |
|---|
