Plângere contravenţională. Sentința nr. 3924/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3924/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6057/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3924

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 06 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător C. I.

Grefier: L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/05.02.2015, acțiune formulată de petentul B. N., CNP_, cu domiciliul în Sat / Comuna S., ., J. Tulcea, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 12, J. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, când cauzele rămase la sfârșitul ședinței de judecată s-au luat la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Instanța, procedând la verificarea din oficiu a competenței Judecătoriei C., potrivit art.131 Cod proc. civilă, constată că nu este competentă teritorial să judece pricina prin raportare la art.32 alin.2 din OG. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Față de cele constatate, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

INSTANȚA

Asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., instanța reține următoarele:

În drept:

Art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În speță:

Obiectul dosarului de față îl constituie plângere contravențională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/05.02.2015, formulată de petentul B. N., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B..

Examinând actele dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu, instanța reține că locul constatării faptei contravenționale este localitatea M. B. (fila nr.9, din dosar).

Soluția instanței:

Avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, în temeiul art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, rap. la art.130 alin.2 Cod proc. civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu și, în temeiul art.132 alin.3 Cod proc. civilă, va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Însurăței, ținând cont de faptul că, potrivit HG nr.337/1993 cu modificările ulterioare, locul constatării faptei contravenționale se află în circumscripția acestei instanțe.

Declarându-se necompetentă, instanța va trimite de îndată dosarul Judecătoriei Însurăței, făcând astfel aplicare dispozițiilor art.132 alin.3 teza a II-a Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/05.02.2015, acțiune formulată de petentul B. N., CNP_, cu domiciliul în ., J. Tulcea, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 12, J. C. dosarului nr._ în favoarea Judecătoriei Însurăței, spre competentă soluționare.

Dispune trimiterea de îndată a dosarului către JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I. / 06.04.2015;

Tehnored. Grf. B.L. / 10.04.2015 / 4 exp.

Comunicat 2 exp.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

Obiectul cauzei: plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/05.02.2015,

Petent: B. N.

Intimat: INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B.

CĂTRE:

JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI

- J. B. -

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 3924 pronunțată la data de 06.04.2015 în dosarul civil cu nr. de mai sus, s-a dispus declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea dumneavoastră.

Menționăm că prezentul dosar este format dintr-un singur volum, cusut și numerotat, conținând un număr de . file;

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3924/2015. Judecătoria CONSTANŢA