Plângere contravenţională. Sentința nr. 4579/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4579/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 885/272/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ 4579

Ședința publică din data de 23.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. D.-A.

GREFIER: Postolici I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent H. M. în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție -. nr._/31.08.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin reprezentant convențional Coconi Tasy, petentul fiind lipsă.

Instanța constată că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța pune în discuția părților prezente competența soluționării cauzei.

Intimata prin reprezentant convențional arată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze cauza.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența instanța constată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.

Instanta acorda cuvantul părților prezente pe estimarea duratei necesare cercetării procesului.

Intimata prin reprezentant convențional estimează durata cercetării procesului la acest termen de judecată.

În temeiul art. 238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la 2 termene de judecată.

Instanța pune în discuția părților prezente excepția lipsei capacității de folosință a intimatei.

Intimata prin reprezentant convențional arată că Direcția Poliției Locale se află sub directa coordonare a Primarului M. C..

Instanța apreciază că Primăria M. C. în cadrul plângerii contravenționale are calitate procesual pasivă și capacitate specială. În temeiul art. 33 alin. 1 din OG 2/2001 instanța dispune rectificarea citativului în sensul că intimat este P. M. C.. Constată că procedura este acoperită prin prezenta reprezentantului convențional al intimatului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța declară deschisă cercetarea procesului și acordă cuvântul părților prezente în vederea propunerii de probe.

Intimata prin reprezentant convențional solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a planșelor foto.

Instanța constată că petentul solicită și audierea martorului asistent.

Încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Respinge proba testimonială solicită de petent având în vedere faptul că martorul asistent confirmă faptul că petentul nu se afla de față sau refuză să semneze iar petentul nu contestă acest aspect..

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, declara cercetarea judecatoreasca inchisa iar în baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.

Intimata prin reprezentant convențional solicită respingerea plângerii contravenționale. Arată că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic. Arată că planșele foto dovedesc încălcarea dispozițiilor legale. Arată că a fost aplicată sancțiunea prevăzută de lege. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei borderou centralizator onorarii avocațiale.

Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.02.2015, sub nr._, declinată de la Judecătoria Orăștie prin Sentința civilă nr. 54/2015, petentul H. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/31.08.2014 încheiat de PRIMĂRIA M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, solicitând instanței anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că fapta reținută nu este temeinici, iar martorul nu figurează cu toate datele de identificare și a fost martor doar pentru că a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2011 și fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Intimatul P. M. C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A arătat că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic și cuprinde poate mențiunile impuse de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Intimatul a anexat la întâmpinare transcrierea mecanică a procesului-verbal de contravenție și 1 fotografie efectuate la momentul constatării contravenției.

În dovedirea susținerilor părților, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, a susținerilor părților și a înscrisurilor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.08.2014 (f.24), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 9 pct. 38 din HCLM nr. 184/2013 și sancționată de art. 10 alin. 1 din același act normativ.

În sarcina petentului s-a reținut că în ziua de 31.08.2014 în stațiunea Mamaia, a parcat voluntar auto marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe un loc destinat spațiului verde amenajat lângă hotel Orfeu.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor și cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2011 sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Nu au fost invocate cazuri de nulitate relativă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța va analiza procesul-verbal de contravenție instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, astfel că, în temeiul art. 249 Cod procedură civilă cel care sesizează instanța de judecată având și sarcina probei.

Prin urmare, procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încalca prezumția de nevinovăție. Dupa cum s-a statuat și în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauza, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 400 lei), cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.

Din probele administrate în cauză, instanța constată că petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

Mai mult, din fotografia efectuată la momentul săvârșirii faptei contravenționale, instanța constată că fapta reținută în sarcina contestatorului se confirmă, observându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era parcat pe un loc destinat spațiului verde.

Instanța reține prin urmare că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă instanța reține culpa procesuală a petentului în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care îl va obliga pe acesta să plătească intimatului cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză, respectiv suma de 300 lei reprezentând onorariu de avocat, suportat conform facturii fiscale nr._/17.11.2014, coroborat cu extrasul de cont din data de 17.12.2014 (f.13-15)

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul H. M. cu domiciliul în Orăștie, ., județ Hunedoara în contradictoriu cu intimatul P. M. C. cu sediul în C., Bulevardul Tomis nr. 51, județ C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr. nr._.

Obligă petentul să plătească intimatului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. D.-AlexandraPostolici I.

Red. Jud. S. D. A. / 21.09.2015/ 4 ex

Tehored. Gr. P. I. / 21.09.2015

emis 2 ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4579/2015. Judecătoria CONSTANŢA