Contestaţie la executare. Sentința nr. 3820/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3820/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 31551/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3820

Ședința publică din data de 02.04.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: A. R. P.

GREFIER: M. R.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 12.03.2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 19.03.2015, 26.03.2015 și 02.04.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, la data de 06.10.2014, . a solicitat, în contradictoriu cu intimata ., anularea executării silite începute în cadrul dosarului de executare silită nr. 872/2014 al B. Bogăție S. L., precum și a încheierii de executare silită nr._/22.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2014 prin care s-a încuviințat executarea sa silită cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că înțelege să invoce excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită în temeiul dispozițiilor art. 705 cod proc. civ.

Astfel, a arătat că sancțiunea stingerii dreptului de a solicita executarea silită a titlului executoriu, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a intervenit de drept, instanța urmând să constate ca prescris dreptul intimatului de a solicita executarea silită în temeiul Sentinței civile nr. 6595/31.03.2011 pronunțată în dosar nr._/212/2009 al Judecătoriei C.. În consecință, dacă sentința civilă a avut putere executorie în ce privește sumele datorate de către contestatoare, această putere executorie s-a stins la data depunerii cererii de executare silită, respectiv 14.08.2014.

S-a mai învederat că executarea silită a început în temeiul unui titlu executoriu ce și-a pierdut puterea executorie, aspect reținut de art. 706 alin.2 cod proc. civ, astfel că în mod nelegal a fost admisă cererea de încuviințare a sentinței civile nr. 6595/2011, aceasta nemaiavând putere executorie. A mai susținut contestatoarea că suma solicitată de către creditor nu este datorată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 711 și urm cod proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de 516 lei .

Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare sau alte cereri scrise.

La dosarul cauzei a fost atașat spre consultare dosarul execuțional nr. 872/2014 al B. Bogăție S. L..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de executare silită formulată de către intimata S.C. R. & R. S.A., înregistrată sub nr. 872/14.08.2014, s-a solicitat începerea executării silite împotriva contestatoare-debitoare ., în temeiul sentinței civile nr. 6595/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2009.

Prin respectiva sentință, contestatoarea a fost obligată să achite intimatei suma de 989,32 lei, reprezentând contravaloare facturi, respectiv suma de 2459,12 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, precum și suma de 39,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea a fost încuviințată silit prin încheierea nr._/22.08.2014, pronunțată în dosarul nr._/212/2014 de Judecătoria C., ulterior fiind emisă înștiințarea din data de 08.09.2014 către contestatoare, respectiv somația mobiliară din data de 08.09.2014, comunicate acesteia la data de 17.09.2014, contestatoarea înțelegând să formuleze contestație împotriva executării silite înseși.

Referitor la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 6595/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2009, se reține că:

Dreptul de a cere executarea silită, în ce privește obligația stabilită în sarcina contestatorului prin titlul pus în executare, se naște de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii, după epuizarea termenului de 10 zile acordat debitorului pentru a formula cerere în anulare sau după soluționarea cererii în anulare, respectiv după trecerea termenului de plată de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În prezenta cauză, nu există nici o dovadă a comunicării hotărârii, în mod corespunzător, către debitore, astfel încât nu s-a împlinit nici termenul de plată acordat acesteia, și deci nu se poate vorbi despre împlinirea termenului de prescripție a executării silite.

Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția, apreciind-o neîntemeiată.

În ce privește celelalte apărări formulate de contestatoare referitoare la fondul contestației, instanța constată că acestea nu sunt întemeiate și în consecință, va respinge contestația la executare, apreciind că executarea silită împotriva debitoarei a fost demarată cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite.

Totodată, în temeiul art. 453 cod proc. civ. va fi respinsă și solicitarea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a intimatei.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat M. A., situat în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, ., nr. 75, ., Faza 1, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02.04.2015.

P., GREFIER,

A. R. P. M. R.

Red.jud.P.A.R./

Tehnored M.R

4 ex/27.04.2015

Emis 2com, azi, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3820/2015. Judecătoria CONSTANŢA