Plângere contravenţională. Sentința nr. 5097/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5097/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 41773/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr _

SENTINȚA CIVILĂ NR 5097

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională - R 14 NR_, acțiune formulată de petenta ., cu sediul în Constanta, .. 46, J. C. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând la verificarea din oficiu a competenței, constată că în conf. cu disp. art. 131 Cod pr. civ. și O.G. nr.15/2002 instanța este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere disp. art. 258 rap. la 255 N. Cod proc. civ. și apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează pentru părți.

În temeiul disp. art.394 Cod proc.civ., constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoria C. la data de 09.12.2014 sub nr._, petenta S.C. K. I. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN anularea procesului- verbal de constatare a contravenției . 14 nr._/17.11.2014.

În motivarea plângerii, petenta a învederat instanței că nu mai este proprietarul autovehiculului în cauză, pe care l-a vândut în data de 23.07.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 15/2002, O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei copia procesului- verbal contestat, factură fiscal, carte de identitate autovehicul, declarație de scoatere din evidență a mijlocului de transport

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în: certificat calificat, planșă foto, dovada comunicării proceseului- verbal.

În cauză a fost administrate proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție . 14 nr._/17.11.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru fapta de a fi circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută și sancționată potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

Astfel, s-a reținut că la data de 22.08.2014, ora 12.05 vehiculul categoria A având nr. de înmatriculare_ a circulat pe un drum național și a fost depistat fără a deține rovinietă corespunzătoare.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de la data înmânării procesului – verbal.

Cercetând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia, însă nu poartă și semnătura olografă a agentului constatator care l-a instrumentat, această omisiune fiind sancționată, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absolută a actului administrativ de sancționare astfel încheiat.

În drept, instanța reține că, potrivit Deciziei nr. 6/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul având ca obiect recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Or, în prezenta cauză, procesul verbal de contravenție contestat . nr._/17.11.2014 a fost generat și semnat ca înscris în format electronic, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 și ale H.G. nr. 1259/2001, de către agentul constatator A. Sbincu, fiindu-i comunicat petentului fără a conține semnătura olografă a agentului instrumentator, deși această formalitate era obligatorie, nerespectarea sa fiind, în conformitate cu prevederile art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sancționată cu nulitatea absolută a actului administrativ astfel încheiat.

În plus, dincolo de acest motiv de nulitate absolută a procesului verbal, instanța reține că obligația de deținere a rovinietei, respectiv calitatea de subiect activ al contravenției de a circula fără a deține rovinietă valabilă aparține utilizatorului, astfel cum este definit în art. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Or, din înscrisurile cauzei rezultă că petenta în calitate de vânzător, a transmis la 23.07.2014 proprietatea autoturismului marca Dacia Solenza către cumpărătorul Iusein L., deci inclusiv atributele posesiei și folosinței. Totodată, petenta a înregistrat la organele fiscale declarația pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport.

Astfel, instanța constată că petenta din prezenta cauză avea obligația de a deține rovinietă pentru autovehiculul care la data săvârșirii contravenției-22.08.2014, se afla în proprietatea unei alte persoane.

În consecință, se va admite plângerea contravențională formulată de petent, urmând a se anula procesul verbal de contravenție contestat și, în consecință, a exonera petenta de la plata amenzii în cuantum de 250 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul ., J_, CUI_, cu sediul în Constanta, .. 46, J. C., în contradictoriu cu intimatul CNADNR, J_, CUI_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de contravenție . 14 nr._/17.11.2014 întocmit de către intimat.

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red jud MF: 14.05.2015

Tehnored MB: 15.05.2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5097/2015. Judecătoria CONSTANŢA