Plângere contravenţională. Sentința nr. 5190/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5190/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5190/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5190
Ședința publică din data de 07.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. D.-A.
GREFIER: Postolici I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, având ca obiect plângere contravențională ANV_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta prin reprezentant convențional S. A. în substituire avocat A. N., intimata fiind lipsă.
Instanța constată că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Instanța pune în discuția părților prezente competența Judecătoriei C..
Petenta prin reprezentant arată că Judecătoria C. este competentă să soluționeze cauza.
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial în temeiul art. 32 alin.1 din OG 2/2001.
Instanta acorda cuvantul părților prezente pe estimarea duratei necesare cercetării procesului.
Petenta prin reprezentant estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată – prezentul termen.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă rap. la art. 6 Cod procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei și constatând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța declară deschisă cercetarea procesului și acordă cuvântul părților prezente în vederea propunerii de probe.
Petenta prin reprezentant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Deliberând asupra probatoriului solicitat, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, Instanța va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, declara cercetarea judecatoreasca inchisa iar în baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.
Petenta prin reprezentant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și arată că procesul verbal de contravenție atacat este lovit de nulitate. De asemenea, solicită ca instanță să aibă în vedere înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul. Totodată, solicită ca instanța să aibă în vedere înscrisurile de la filele 10, 11 și 19 din dosar deoarece de la momentul sancționării petentei prejudiciul a fost acoperit. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.12.2014 sub nr. de dosar_, petenta S. S. S.R.L. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/03.12.2014 încheiat de către DIRECȚIA GENERALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ G. – BIROUL VAMAL DE FRONIERĂ C. SUD.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă, reținându-se în sarcina sa că la data de 01.07.2014 a depus, în calitate de comisionar vamal, pentru declarantul PRO-M. PROD . vamală de punere în libera circulație nr. MRN 14ROCT1900I0168078, emisă la aceea dată, săvârșind contravenția prevăzută și sancționată de art. 652 lit. h) rap. La art. 578 lit. d) din Regulamentul vamal al României aprobat prin HG nr. 707/2006. A arătat că, în concret, la rubrica nr. 22 din declarația vamală, a fost tastată valoarea de_,42 usd în loc de_,42 usd. A afirmat că, pe cale de consecință, din cauza tastării eronate a acestei valori, toate celelalte valori au fost calculate greșit. Astfel, datoria vamală a fost calculată greșit, în lod de_ lei fiind inserată suma de_ lei.
Petenta a alegat că declarația a avut anexate documente specifice, justificative, conform art. 10 din anexa la Ordinul Vicepreședintelui Anaf nr. 6693/27.07.2010, care permitea acordarea liberului la vamă, inclusiv dovada plății obligațiilor vamale, OP nr. 8090/30.06.2014, în valoare de_ lei. Această sumă a fost calculată corect de către lucrătorul petentei, care a avut în vedere suma de_,42 usd, iar importatorul a achitat-o în contul vămii încă din data de 30.06.2014.
În continuare, contestatoarea a arătat că, ulterior introducerii declarației vamale în sistem, și-a dat seama de eroarea produsă și a solicitat Biroului Vamal invalidarea declarației vamale și înlocuirea cu o altă declarație, din care a fost înlăturată eroarea materială.
A alegat că obligațiile vamale au fost achitate în integralitatea lor încă din data de 30.06.2014, neexistând vreo pagubă adusă bugetului și nici vreo intenție de eludare a plății taxelor vamale.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001 și pe prevederile Regulamentului vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006.
La cererea de chemare în judecată contestatorul a anexat înscrisuri.
Intimata – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - a depus întâmpinare (f.31-35) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A afirmat că procesul-verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și face dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
În cauză a fost administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.12.2014 (f.7-13), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru săvârșirea faptei prev. de art. 652 lit. h) din Regulamentul vamal al României aprobat prin HG nr. 707/2006. În sarcina contestatoarei s-a reținut că petenta, în calitate de comisionar în vamă pentru operațiunea de vămuire, a completat eronat declarația vamală nr. MRN14ROCT1900I0168078/01.07.2014 cu valoarea de_,42 usd în loc de_,42 usd.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilorși cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2011 sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Nu au fost invocate cazuri de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, astfel că, în temeiul art. 149 C., cel care sesizează instanța de judecată având și sarcina probei.
Procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agentul constatator din cadrul intimatei, astfel că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încalca prezumția de nevinovăție. Dupa cum s-a statuat și în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauza, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 1500 lei), cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe, părțile folosindu-se de proba cu înscrisuri.
Cercetând probele administrate în cauză, instanța apreciază că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
De altfel, petenta nu neagă fapta reținută în sarcina sa, susținând doar că nu a fost săvârșită cu vinovăție, ci din eroare. Instanța reține însă că aceasta nu poate constitui o cauză exoeratoare de răspundere întrucât nu reprezintă o eroare de fapt în sensul art. 11 din OG nr. 2/2001, în sensul că petenta nu a cunoscut sau a cunoscut greșit o circumstanță de care depinde realizarea elementelor contravenției. Contestatoarea, prin reprezentanții săi, avea reprezentarea faptului că săvârșește o contravenție în cazul completării eronate a declarației.
Prin urmare, instanța constată că fapta contravențională a fost reținută în mod temeinic și legal în sarcina petentei, neexistând motive care să ducă la anularea procesului verbal de contravenție.
Instanța va analiza în continuare dacă sancțiunea aplicată, în cuantum de 1500 lei, este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din același act normativ arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor legale ce-i revin constând în faptul de a respecta regulile de conviețuire socială.
Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere că sancțiunea amenzii în cuantum de 1500 lei este mult prea drastică în raport cu împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională și cu pericolul redus al faptei, în condițiile în care petenta este la prima abatere de acest gen. Totodată, instanța reține că a doua zi după depunerea declarației, petenta a solicitat invalidarea declarației și a depus o altă declarație corect completată. De asemenea, fapta contestatoarei nu a avut urmări, aceasta achitând obligațiile vamale în totalitate, la valoarea corectă de_,42 usd,
Pentru motivele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus, și să modifice procesul verbal de contravenție contestat, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale de 1500 lei cu cea a avertismentului, urmând a atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, recomandând acesteia prudență la completarea declarațiilor vamale și respectarea pe viitor a dispozițiilor legale încălcate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta S. S. S.R.L. înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul în București, . nr. 70, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., Bulevardul Tomis nr. 314, ., etaj 1, . în contradictoriu cu intimate DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., . nr. 18, județ C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată petentei prin procesul verbal . nr._/03.12.2014, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. D.-AlexandraPostolici I.
Red. Jud. S. D. A. /16 .11.2015 / 4 ex
Tehored. Gr. P. I. / 16.11.2015
emis 2 ..2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5227/2015. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5289/2015.... → |
---|