Plângere contravenţională. Sentința nr. 537/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 537/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 23275/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința civila nr.537
Ședința publică de la 26 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. - D. I.
GREFIER L. A. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe pârât C. L. P. și pe intimat P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIE LOCALA, intimat ., având ca obiect plângere contraventionala DPLC_.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 14.01.2015 si au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru cand, instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a dispus amanarea pronuntarii la data de 15.01.2015, 22.01.2015 si respectiv 26.01.2015.
INSTANTA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.08.2013, sub nr._, petentul C. L. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIE LOCALA anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/16.08.2013, anularea dispoziției de ridicare a autovehiculului nr. 689/16.08.2013 și restituirea sumei de 600 lei pe care a achitat-o pentru a-i ridica autoturismul.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat următoarele:
- in seara zilei de 15.08.2013 orele 23,00 a parcat autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ , pe . langa Biserica Trei Ierarhi zona Tomis Nord, loc ce se afla in apropierea locuinței salee si in care in mod cotidian se parchează fara a fi aplicate sancțiuni, iar in dimineața zilei de 16.08.2013 in jurul orei 08,30 cand a ajuns la locul unde am parcat mașina cu o seara inainte, am constatat ca aceasta nu mai era. In aceasta situație a crezut ca a fost furata si am apelat la numărul de urgenta 112. A a aflat ca mașina fusese ridicata de către . si se afla in incinta acestei societăți.S-a deplasat la sediul care îi fusese indicat si a solicitat reprezentanților societății sa i se puna la dispoziție actul prin care fusese dispusa ridicarea si procesul verbal prin care se stabilise aceasta măsura . Aceștia au refuzat iar agentul de politie aflat in incinta a întocmit in prezenta sa abia la ora 10,40 Procesul Verbal de constatare a contravențiilor cu toate ca mașina fusese ridicata in dimineața zilei de 16.08.2013 la ora 01,15;
-textul sancționator respectiv, alin.2 al art. 100 din OUG nr. 195/2002 sancționează cu titlu de contravenție " nerespectarea regulilor de utilizare o mijloacelor de avertizare sonora de către conducătorii de vehicule... " iar sancțiunea prevăzuta de lege este aceea a amenzii fara sa existe cu titlu principal sau de complementaritate sancțiunea ridicării autovehiculului . In aceste condiții sancțiunea este nula intrucat fapta nu este incriminata de textul de lege indicat in Procesul Verbal;
- locul in care a parcat autovehiculul nu este situat in dreptul vreunei cai de acces, bordura care delimitează partea carosabila are aceeași inaltime pe toata lungimea trotuarului, nefiind mai joasa sau lipsa ( fiind înlocuita de rampa ) in dreptul porților Bisericii . Prin urmare nu este amenajata vreo cale de acces in sensul si condițiile prevăzute de art. 52 din Ordonanța 43/1997 care stabilește ca acestea se amenajează de către cei interesați cu avizul Politiei Rutiere si acordul administratorului domeniului . Aceste acorduri si avize nu exista .Nici faptic in aceea zona nu este vreo amenajare a vreunei cai de acces. De altfel Biserica are amenajate doua cai de acces in lateralele sale din .. Cpt. Dobrila Eugeniu. Faptul ca pe porțile Bisericii exista 2 panouri cu inscripția " parcare interzisa/garaj " nu aveau nici un efect întrucât ele nu au caracterul de semne de circulație in sensul legii, neregasindu-se printer cele avute in vedere de art. 64 din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier.In mod obișnuit in acel loc se parchează fara a se aplica sancțiuni. Aceasta rezulta din anexele nr. 4. 5. 6. 7. care releva ca in zilele următoare erau parcate alte autoturisme in acel loc si nu s-a dispus ridicarea. In locul menționat prin indicatorul de avertizare pus de reprezentanții Bisericii este doar o curte si nu garaj, precum si ca nu exista vreo cale de acces amenajata. Chiar daca in locul respectiv ar fi fost amenajata in condițiile legii o cale de acces către inexistentul garaj al bisericii, mașina, asa cum a fost parcata nu obstructiona accesul, ea fiind parcata mai înainte de stâlpul din dreapta porților de acces iar partea carosabila situata in fata porții era libera. Se constata
lipsa de identitate dintre fapta descrisa drept contravenție si cea menționata in textul sancționator ( art.100 alin.2 din OUG 195/2002R ), iar pe de alta parte caracterul neconform cu realitatea a aceleiași fapte;
- ridicarea s-a făcut la ora 01,15 in ziua de 16.08.2013, imprejurare constatata chiar in conținutul Procesului Verbal contestat. Numai ca acest PV este întocmit la noua ore dupa ridicare imprejurare care de asemeni rezulta din conținutul actului . Cum temeiul aplicării si ducerii la îndeplinire a sancțiunii este Procesul Verbal iar acesta nu era intocmit la ora întocmirii dispoziției de ridicare si a ridicării mașinii, rezulta fara discuție ca mașina a fost ridicata fara temei, adică abuziv.De altfel insasi măsura ridicării autovehiculului in asemenea situații, chiar daca acestea ar fi reale, nu are temei legal. Astfel, art.100 alin.3 din OUG 195/2002R, textul care in realitate instituie sancționarea cu titlu de contravenție a faptei de nerespectare a semnificației indicatoarelor si marcajelor de obligare stabilește drept sancțiune doar amenda nu si ridicarea autoturismului ori vreo măsura complementara,.Pe de alta parte art. 64 din OUG 195/2002R stabilește cu titlu de opțiune posibilitatea ca Politia Rutiera sa dispună ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabila, in condițiile procedurii stabilite prin Regulament. Aceeași este si prevederea art. 177 alin.l din Ordonanța menționata.Numai ca măsura a fost dispusa de către Politia Locala aflata in subordinea Primăriei Constanta si nu de Politia Rutiera, fapt care atrage nulitatea măsurii intucat este aplicata de o persoana care nu are calitate. In plus, condițiile in care se aplica măsura, respectiv procedura de aplicare trebuiau sa fie instituite prin Normele de aplicare a Legii, norme care nu au fost edictate, neputandu-se susține ca aceste Norme sunt valabil instituite printr-un Regulament al Consiliului Local întrucât nu exista vreun act legal prin care acestor autorități sa li se atribuie vocație de normare legislativa expresa in acest domeniu. Emitentul nu are competenta sa emită acte normative primare sau date in aplicare unei legi cu aplicabilitate la nivel național iar stabilirea diferențiata pe zone a modalităților de aplicare a unui act normativ de interes național este nula.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, OUG nr.195/2002.
Cererea a fost legal timbrată.
In susținere petentul a depus procesul verbal contestat și înscrisuri, în copie și planșe foto.
La 15.10.2013, petentul a arătat că introduce în cauză pe . calitate de pârât.
Pârâta . depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 28.05.2015, petentul a depus precizări prin care a arătat că solicită obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 600 lei, temeiul de drept constituindu-l disp.art. 135 și urm., disp. art. 1369 cod civil coroborându-se cu disp. art. 1381 și 1382 cod civil.
La același termen, petentul a arătat că renunță la capătul doi de cerere, rămânând capătul de cerere având ca obiect anularea procesului verbal și restituirea sumei de 600 lei.
În data de 28.05.2015, intimata a depus prin Serviciul Registratură documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv fotografii, dispoziția nr. 589/16.08.2013 privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor și dispoziția de restituire.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat petentului proba testimonială cu 1 martor.
Întrucât martorul propus, C. V. este soția petentului, față de opoziția intimatei, prin raportare la art. 315 alin.2 cpc, instanța a constatat la termenul din 14.01.2015 că martorul propus nu poate fi audiat, iar reprezentantul petentului a învederat că nu mai poate propune un alt martor.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2013, petentul fost sancționat contravențional de către intimata P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIE LOCALA cu amenda în cuantum de 320 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 143 lit.d și art.100alin.2 din OUG nr. 195/2002 menționându-se că la data de 16.08.2013 ora 01.15 a staționat voluntar cu auto cu nr._ în sensul giratoriu Cireșica de pe ., în dreptul porților de acces în curtea bisericii Sfinții Trei Ierarhi blocând accesul.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 143 lit.d din RAOUG nr.195/2002, se interzice staționarea voluntara a vehiculelor în dreptul cailor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice.
Iar potrivit art. art. 100 alin.2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit.b pct.7din OUG nr.195/2002 staționarea neregulamentară constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni.
Instanța înlătură criticile petentului referitoare la lipsa de identitate dintre fapta descrisă și textul sancționator, dispozițiile citate de către petent fiind prevăzute de art. 100 alin.1 pct.2 din OUG nr. 195/2002.
Din interpretarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 prin prisma aspectelor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, decizia din 04.10.2007, precum și în alte cauze privind aceeași materie (Ozturk c. Germaniei, Malige c. Franței, Campbell și Fell c. Marii Britanii), instanța reține că procesul – verbal de contravenție nu se bucură în sine de o prezumție de temeinicie, sarcina probei cu privire la situația de fapt revenind organului constatator, întrucât principiul prezumției de nevinovăție statuat în materie penală de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil și în materie contravențională.
Din planșele foto depuse de către intimată, rezultă faptul că fapta contravențională reținută în procesul verbal contestat este conformă cu realitatea, instanța reținând că petentul a staționat autoturismul în dreptul porților de acces în curtea bisericii Sfinții Trei Ierarhi, blocând accesul.
Față de aceste împrejurări, fiind întrunite condițiile de legalitate și temeinicie ale procesului-verbal contestat, instanța constată că nu există nici un motiv de anulare a acestuia și urmează să respingă această cerere.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ și . la restituirea sumei de 600 lei, instanța reține următoarele:
Prin dispoziția nr. 589/16.08.2013 s-a dispus de către PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ ridicarea autoturismului înmatriculat cu nr._ în conformitate cu disp.art. 7 lit.h din Legea nr. 155/2010 și disp.art.9 pct.53 din HCLM C. nr. 10/2009 și ar. 100 din Legea nr.448/2006.
Potrivit art. 7 lit.h Legea nr. 155/2010: “ În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții:
……………
h) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar;”
Instanța reține că petentul a achitat suma de 600 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de ridicare, transport și depozitare, efectuate de către ..
Potrivit art. 1357 cpc: “ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare .”
Din prevederile legale menționate rezulta ca, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții si anume: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
Nu poate exista răspundere civila delictuala daca nu s-a produs un prejudiciu.
În cauza de fata prejudiciul constă în suma de 600 lei pe care petentul a achitat-o pentru serviciile de ridicare, transport și depozitare efectuate de către ..
Suma de bani a fost achitată ca urmare a dispoziției de ridicare a autoturismului înmatriculat cu nr._ dată prin dispoziția nr. 589/16.08.2013.
Însă instanța reține că ridicarea autoturismului a fost dispusă în conformitate cu disp.art. 7 lit.h din Legea nr. 155/2010 și disp.art. art.9 pct.53 din HCLM C. nr. 10/2009, ca urmare a staționării neregulamentare de către petent a autoturismului.
Astfel că instanța nu reține în sarcina PRIMĂRIEI M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ și . o faptă ilicită care să fi determinat prejudiciul produs petentului.
Reținând inexistența unei fapte ilicite pentru a antrena răspunderea civilă delictuală, instanța consideră că este de prisos analizarea condiției existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În concluzie, față de materialul probator existent în cauză și în lumina prevederilor legale aplicabile, reținând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 600 lei, formulat de către petentul C. L. P. în contradictoriu cu PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ și ., ca fiind neîntemeiat.
Având în vedere disp.art. 451-453 cpc, reținând că petentul a căzut în pretenții, instanța va obliga petentul la plata către intimata PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și către . a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. L. P., domiciliat în CONSTANTA, ., ., . procesului verbal de contravenție . nr._/16.08.2013 în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ, ca fiind neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 600 lei, formulată de către petentul C. L. P. în contradictoriu cu PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ și ., ca fiind neîntemeiat.
Obligă petentul la plata către intimata PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și către . a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2015
P., GREFIER,
C. - D. I. L. A. M.
Red.jud.CDI/2ex./22.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 33/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 496/2015. Judecătoria... → |
---|