Plângere contravenţională. Sentința nr. 5426/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5426/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 2144/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. 2._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5426

Ședința Publică din data de 12 Mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător C. I.

Grefier: L. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului Verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014, acțiune formulată de petentul D. R. H., CNP_, cu domiciliul în Localitatea Eforie Nord, ., J. C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în Mun. C., Bvd. Tomis nr. 51, J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă rep., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă rep., a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 16.01.2015 sub nr._, petentul D. R. H. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații intimatul P. M. C., anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014, cu consecința restituirii sumei de 600,00 lei achitate cu titlu de “ridicare transport depozitare” a autoturismului cu nr. de înmatriculare B-5527-HB.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că:

(1). la data de 02.12.2014, a parcat pentru scurt timp (aproximativ 15 minute) autoturismul cu nr. de înmatriculare B-5527-HB în parcarea cu plată din zona magazinului alimentar Grand și, la întoarcere, a constatat cu stupoare că autoturismul dispăruse.

(2). deși parcarea era cu plată, în zonă nu se afla nici un agent de parcare care i-ar fi putut explica care sunt locurile rezervate persoanelor cu handicap;

(3). întrucat la medic erau mai multi pacienti, a fost consultat peste aproximativ o ora, iar la iesirea din spital, in jurul orei 20,00, a constatat ca masina personala nu se mai afla in parcare, fiind informat ca a fost ridicata de un echipaj al politiei locale care a trecut prin zona

(4). actul sancționator contestat a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001.

În drept, petentul a invocat art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr.6 – 8, din dosar).

Raportat la art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței .. CT XWM_/26.01.2015 (fila nr.13, din dosar).

Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele argumente:

(1). La data de 02.12.2014, în jurul orelor 17:33, în urma unui control operativ și inopinat efectuat în C., zona F., Curtea de Conturi, agentul constatator a constatat că petentul a parcat autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare B-5527-HB pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate pentru persoane cu handicap, fără a afișa pe parbriz, la vedere, cardul legitimație pentru persoane cu handicap.

(2). Agentul constatator avea numai obligația de a verifica existența afișării la vedere a cardului legitimație de parcare – în cazul de față acest card nefiind afișat.

În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, cuprinzând: planșe foto (filele nr.27 - 29, din dosar); procesul verbal de contravenție contestat (fila nr.23, din dosar); transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție contestat (fila nr.24, din dosar); Dispoziție nr.6183/02.12.2014 privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor oprite / staționate neregulamentar (fila nr.26, din dosar); dovada comunicării actului sancționator contestat (fila nr.25, din dosar).

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Prin Decizia numărul XXII/19.03.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat, fără cale de interpretare, că dispozițiile art.16 din O.G. nr.2/2001 fac trimitere la o nulitate relativă. În interpretarea noțiunii nulitate în sensul art.17 și art.16 din O.G. nr.2/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că, în afară de sancțiunea prevăzută de articolul 17 din Ordonanța Guvernului 2/2001, care este necondiționată de existența unei vătămări și care urmează regimul nulității absolute, se impune ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Cu referire expresă la art.16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în Decizia numărul XXII/19.03.2007 s-a statuat fără drept de interpretare că nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, atrage doar nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.

În acord cu această interpretare, rezultă așadar că, în ceea ce privește omisiunea agentului constatator de a consemna distinct obiecțiunile petentului, trebuia indicat ce vătămare a suferit petentul și, în mod suplimentar, de ce aceasta poate fi înlăturată numai prin anularea procesului verbal. Petentul nu a invocat care ar fi vătămarea suferită și nici de ce aceasta ar putea fi înlăturată doar prin anularea procesului verbal.

Raportat la considerentele dezvoltate la punctul 1 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată legalitatea actului sancționator.

2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:

2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 02.12.2014, petentul D. R. H. a fost sancționat contravențional de către intimatul P. M. C., prinDirecția Poliția Locală din cadrul Primăriei M. C., cu amendă în cuantum de 200,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.100 lit.f din Legea nr.448/2006.

Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că a staționat voluntar cu autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare B-5527-HB pe locul de parcare special destinat persoanelor cu handicap, semnalizat prin semn internațional, amenajat în zona Curtea de Conturi, Bulevardul F. din C..

Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art.100 lit.f din Legea nr.448/2006, text legal potrivit căruia: parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul, potrivit jurisprudenței constante Curții Europene a Drepturilor Omului.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Potrivit art.65 alin.2 și alin.3 din Legea nr.448/2006: ../../../../../Documents and Settings/constanta.ilie/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #../../../../../Documents and Settings/constanta.ilie/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #(2)Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită. ../../../../../Documents and Settings/constanta.ilie/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #(3) Modelul cardului-legitimație va fi stabilit în normele metodologice) de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autoritățile administrației publice locale.

Instanța reține că petentul nu deține cardul legitimație prevăzut de art.65 alin.2 și alin.3 din Legea nr.448/2006.

Petentul a recunoscut prin cererea introductivă de instanță că a parcat autoturismul pe locul special amenajat și destinat persoanelor cu handicap, dar a motivat în sensul că doar pentru un timp scurt, de aproximativ 15 minute. Instanța reține că, chiar în oipoteza susținută de petent, împrejurarea învederată nu are relevanță pentru că atâta timp cât parcarea a fost realizată în lipsa afișării cardului legitimație pe un astfel de loc, sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 lit.f din Legea nr.448/2006.

Din planșele foto depuse la dosarul cauzei de către intimat rezultă fără niciun dubiu rezonabil săvârșirea faptei contravenționale de către petent – filele nr.27 – 29, din dosar. Apărările petentului în referire la împrejurarea că locul de parcare nu ar fi fost semnalizat corespunzător și, fiind noapte, nu a realizat că parchează pe un loc destinat persoanelor cu handicap, nu poate fi reținut, din planșele depuse la dosar rezultând foarte clar că o astfel de semnalizare exista și era cât se poate de vizibilă chiar și pe timp de noapte.

Nu pot fi primite nici argumentele invocate ulterior de petent prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 05.03.2015, anume că între autoturismul său și cel parcat în partea dreaptă rămânea loc de parcare. Din planșa depusă la fila nr.27, rezultă clar că petentul a ocupat trei sferturi din lățimea locului de parcare destinat persoanelor cu handicap. Împrejurarea că între cele două autoturisme prezentate în planșa în discuție ar fi putut sau nu să mai fie parcat un alt autoturism nu este de natură a conduce la concluzia că nu s-ar fi realizat elementul material al laturii obiective a contravenției.

Față de norma de incriminare, instanța reține legalitatea sancțiunii aplicate petentului.

Pe de altă parte, instanța reține că doar nelegalitatea sau netemeinicirea actului sancționator ar fi fost de natură să conducă la anularea actului contestat cu consecința restituirii sumei de 600,00 lei. Or, instanța constată că actul sancționator contestat este legal, dar și temeinic – astfel că o astfel de cerere a petentului nu poate fi primită.

3. Soluția instanței:

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, instanța, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014, formulat de petentul D. R. H. și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic actul sancționator contestat.

Cât privește capătul de cerere privind restituirea sumei de 600,00 lei achitate cu titlu de “ridicare transport depozitare” a autoturismului cu nr. de înmatriculare B-5527-HB, instanța reține că acesta este neîntemeiat având în vedere legalitatea și temeinicia Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014, astfel încât, pe cale de consecință, va fi respins ca atare.

4. Asupra cheltuielilor de judecată:

În temeiul art.453 C.proc.civ., instanța va obliga petentul să plătească intimatului P. M. C. suma de 290,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței nr.376/09.02.2015 (fila nr.20, din dosar).

5. Instanța din oficiu:

În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.451 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Reținând dispozițiile legale ce succed,

- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. rep. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ. rep.;

- art.468 alin.1 C.proc.civ. rep.;

- art.471 alin.1 C.proc.civ. rep.,

prezenta hhttp://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp917954/_.HTM - #otărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. R. H. (CNP_), cu domiciliul în Localitatea Eforie Nord, ., J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în Mun. C., Bvd. Tomis nr. 51, J. C..

Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2014.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea sumei de 600,00 lei achitate cu titlul ridicare transport depozitare a autoturismului cu numărul de înmatriculare B-5527-HB.

Obligă petentul să plătească intimatului 290,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, conform art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art.468 alin.1 C.proc.civ. rep..

Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității,conform art.471 alin.1 C.proc.civ. rep..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I. / ­­12.05.2015;

Tehnored. Grf. L.B. / ­­13.05.2015/ 4 exp.

Comunicat 2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5426/2015. Judecătoria CONSTANŢA