Plângere contravenţională. Sentința nr. 6176/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6176/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 22371/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 6176
Ședința publica din 26.05.2015
PREȘEDINTE: P. R. I.
Grefier: O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent M. G. și pe intimat P. ORAȘULUI NĂVODARI.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 08.05.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015, 26.05.2015 când s-a pronunțat,
I N S T A N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014 sub nr._ /204, petentul M. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. ORAȘULUI NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimată.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că fost sancționat pentru că nu a respectat semnificația semnului de circulație interzis căruțelor, sens în care petentul a susținut că pe ., nu există nici un semn de acest gen.
În continuare petentul a invocat că nu a semnat actul constatator, deoarece nu a fost întocmit pe loc, sens în care nu este adevărat că a refuzat să semneze.
În drept nu a fost dispoziții legale.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus înscrisuri (f. 5-7).
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare la data de 02.10.2015 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate.
În motivarea în fapt, intimata a invocat că procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 a fost întocmit în mod legal, din perspectiva disp. art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 NCPC.
În probațiunea petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus înscrisuri (f. 14-19).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimata PRIMĂRIA NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ, petentul M. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei (9 puncte de amendă contravențională), reținându-se că a condus un vehicul cu tracțiune animală pe . dinspre ., ignorând semnificația indicatorului rutier „Acces interzis căruțe”, faptă contravențională prevăzută de dispozițiile art. 71 alin. 1 din OUG nr.195/2002
Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, iar la rubrica corespunzătoare obiecțiunilor s-a menționat „Nu sunt de acord cu întocmirea procesului-verbal”.
La rubrica corespunzătoare menționării martorului asistent s-a consemnat „Persoanele de față refuză calitatea”.
Prin raportare la data comunicării prin poștă cu confirmare de primire -04.07.2014- a procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014, instanța constată că a fost respectat termenul legal de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În drept, conform art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
În raport de criticile de nelegalitate formulate de petent, instanța constată că acestea se circumscriu motivului de nulitate relativă reprezentat de nemenționarea unui martor asistent, în raport de încheierea actului constatator în condițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001. De altfel, neregularitatea afirmată de petent și constatată de instanță excede interesului privat al petentului, existând nulități extrinseci actului de procedură care pot fi invocate chiar și din oficiu, deși nu sunt expres reglementate.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”.
În continuare potrivit dispozițiilor relevante și incidente ale art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod”.
În raport de dispozițiile legale invocate instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 nu a fost semnat de către petent, iar la rubrica corespunzătoare martorului asistent s-a menționat „Persoanele de față refuză calitatea”. Față de modalitatea de dresare a actului constatator descrisă, instanța constată că prin aceasta s-au încălcat dispozițiile legale incidente, respectiv art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care inserarea mențiunii cu privirea la refuzul atribuirii calității de martor asistent unor persoane este pur formală și neverosimilă, față de locul și data încheierii actului constatator, un drum public reprezentat de ., data de 30.06.2015, ora 8.35 min.
Instanța mai reține că prin această modalitate de întocmire a actului constatator petentului i s-a produs o vătămare concretă și efectivă, prin imposibilitatea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor în care a fost încheiat actul constatator, cu precădere în contextul în care petentul contestă refuzul de semnare afirmând că procesul-verbal s-a încheiat în lipsa acestuia, respectiv pentru cercetarea verosimilității obiecțiunilor inserate, ansamblu de elemente determinante care nu pot fi verificate de către instanță în absența menționării unui martor asistent, cu funcția de a confirma sau infirma faptele alegate.
Astfel, în prezenta cauză în raport de criticile de nelegalitate formulate de petent, instanța statuează că vătămarea concretă și efectivă produsă petentului a fost probată cu certitudine, conform art. 249 NCPC, în condițiile imposibilității verificării caracterului întemeiat al acestora prin nemenționarea în actul constatator a unui martor asistent conform art. 19 din O.G. nr. 2/2001, sens în care pentru înlăturarea vătămării produse este necesară anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014, urmare a încălcării unei condiții de validitate, alta decât cele prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În raport de ansamblul considerentelor expuse, instanța va admite ca întemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimata PRIMĂRIA NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ, în contradictoriu cu intimatul P. ORAȘULUI NĂVODARI și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimata PRIMĂRIA NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca întemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. G., cu domiciliu în NĂVODARI, MARULUI, nr. 12, jud. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimata PRIMĂRIA NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ, în contradictoriu cu intimatul P. ORAȘULUI NĂVODARI, cu sediu în NAVODARI, ., jud. C..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.06.2014 de către intimata PRIMĂRIA NĂVODARI – POLIȚIA LOCALĂ.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. R. I. O. L.
Red. Jud. P.R.I./2ex/01.09.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5134/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6139/2015. Judecătoria... → |
---|