Plângere contravenţională. Sentința nr. 6196/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6196/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 6196/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 6196

Ședința publică de la 27.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. A. S.

GREFIER S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent T. D. SRL și pe intimat A. N. DE ADMINSITRARE FISCALA, având ca obiect plângere contravențională DGAF_.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data 20.05.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 27.05.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

În temeiul art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.12.2014, sub nr. de dosar_, petenta T. D. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/12.12.2014.

Prin procesul-verbal de contravenție contestat . nr._/12.12.2014 (f.8), petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.41 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 82/1991.

În sarcina petentei s-a reținut că aceasta a încălcat disp. art. 6 din Legea nr. 82/1991 din Legea contabilității, în sensul că nu a întocmit și nu a utilizat documente justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, respectiv nu a înregistrat în contabilitate aceste documente în perioada la care se referă.

Potrivit dispozițiilor art.32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională este de competența Judecătoriei în a cărui circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Această dispoziție legală are caracterul unei norme de competență specială, derogatorie de la dreptul comun, care stabilește competența teritorială exclusivă în soluționarea plângerii contravenționale în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia a fost constatată contravenția. Prin urmare, în această materie părțile nu pot înlătura competența teritorială a instanței introducând cererea la o instanță necompetentă teritorial, dispozițiile art.130 alin. 2 Cod procedură civilă. fiind aplicabile, întrucât competența în materie contravențională este de ordine publică.

Conform art. 41 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 82/1991 constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.

Așa cum rezultă din textul legal citat, contravenția sancționată în cazul în discuție constă într-o omisiune, sens în care, în raport cu specificul materiei reglementate, fapta nu putea fi săvârșită decât la sediul petentei, care este în ., competența de soluționare a plângerii, raportat la art. 32 alin. (1) din codul de procedură civilă revenind Judecătoriei Medgidia.

Pentru aceste considerente și având în vedere că locul săvârșirii contravenției – . în circumscripția Judecătoriei Medgidia, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de intimat, iar în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Declină competența soluționării plângerii contravenționale formulate de petenta T. D. S.R.L., J_, CUI_, cu sediulîn ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sect. 5, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.12.2014, în favoarea Judecătoriei MEDGIDIA.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. A. S. S. I. M.

Red. Jud. D.A.S/08.06.2015

Tehnored S./……….

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6196/2015. Judecătoria CONSTANŢA