Plângere contravenţională. Sentința nr. 4242/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4242/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4242/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ NR.4242

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. I. P.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala - CC_, acțiune formulată de petentul C. A. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. Becut în Constanta, ., nr. 128A, ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CALARASI, cu sediul în Calarasi, J. Călărași.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015, când hotărăște următoarele:

INSTANȚA

Petentul C. A. C. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, plângere împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._/29.02.2008.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Instanța, în considerarea dispozițiilor art. 132 alineat 1 Cod Procedură Civilă, a pus în discuție la termenul din data de 06.04.2015, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 132 alineat 1 Cod Procedură Civilă:

„Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.”

Instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.02.2008, petentul a fost sancționat de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, reținându-se ca loc al săvârșirii contravenției, DN 21 Călărași.

Art.129 alineat 2 pct. 3 Cod Procedură Civilă stabilește că necompetența este de ordine publică, „în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Alineatele 1 și 2 ale art. 32 din O.G. nr. 2/2001, cuprind următoarele dispoziții:

„(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin.(1).”

Prin normele legale citate, se instituie, deci, pentru soluționarea plângerii contravenționale, o competență teritorială exclusivă, în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În speță, instanța constată că locul săvârșirii faptei reținute prin procesul-verbal contestat este DN 21 Călărași.

Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, în temeiul dispozițiilor art. 129 alineat 2 pct. 3, art. 130 și art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 32 alineat 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în soluționarea plângerii contravenționale împotriva procesului – verbal . nr._/29.02.2008, urmând să o admită, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia a fost săvârșită pretinsa contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul C. A. C., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. Becut în Constanta, ., nr. 128A, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu sediul în Calarasi, J. Călărași în favoarea Judecătoriei Călărași.

Fără cale de atac.

Pronunțată azi, 14.04.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

L. I. P. M. B.

Red jud LIP:21.04.2015

Tehnored gref MB: 15.04.2015

4 ex

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_

Dosar civil nr._

Obiectul cauzei: plângere contraventionala - CC_

Petent: C. A. C.

Intimat: I. DE P. AL JUDETULUI CALARASI

CĂTRE:

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.4242 pronunțată la data de 14.04.2015 în dosarul civil nr._, având ca obiect “plângere contraventionala - CC_”, formulată de petentul C. A. C. împotriva intimatului I. DE P. AL JUDETULUI CALARASI, s-a dispus declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea dumneavoastră.

Menționăm că prezentul dosar este format dintr-un singur volum și conține un număr de . file.

PREȘEDINTE GREFIER

L. I. P. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4242/2015. Judecătoria CONSTANŢA