Plângere contravenţională. Sentința nr. 6513/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6513/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 6513/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.6513
Ședința din publică din data de 03.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul .. prin CAPITAL INSOL SPRL FILIALA C., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., jud.C., având J_ și CUI_, în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, București, având J40/552/15.01.2004 și CUI_.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 22.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 03.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.02.2015, sub numărul_, petentul .. prin CAPITAL INSOL SPRL FILIALA C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015, întocmit de intimatul C. NAȚIONALĂ de AUTOSTRĂZI și DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, solicitând anularea acestuia. Totodată, petentul a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 26.09.2014, ora 12,02, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă pe DN7 km 585 – 800 m Nădlac, jud. A. fără a deține rovinietă, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, sancțiunea aplicată fiind amenda contravențională în valoare de 250 lei. Petentul a invocat excepția lipsei calității procesual pasive având în vedere că a vândut acest autoturism către S.C. IMPULS LEASING SERVICES S.R.L., astfel cum rezultă din factura A_/12.12.2012.
S-a mai arătat că ulterior vânzării, a solicitat la SPIT C. scoaterea din evidență a mijlocului de transport.
Petentul a concluzionat că la data săvârșirii contravenției reținute în procesul-verbal sancționator, nu avea calitatea de utilizator al autoturismului cu numărul de înmatriculare_ .
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, iar în susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal de contravenție îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002. Intimatul a mai precizat că în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petentul este menționat ca fiind proprietarul autoturismului în cauză, situație ce atrage răspunderea contravențională a acestuia. Se mai arată că înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui, nerespectarea formei de opozabilitate fiind sancționată cu inopozabilitatea actului juridic față de terți.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010 privind Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele susținute prin cererea introductivă. Totodată, a mai precizat că procesul-verbal este nul față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, sens în care a invocat Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La termenul de judecată din 22.05.2015, instanța a calificat excepția invocată de petent ca fiind apărare pe fondul cauzei și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015, petentul .. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că autoturismul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia, a circulat la data de 26.09.2014 ora 1202 pe DN 7 km 585+800m Nădlac, fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto nr. 001801___0234546 (fila 22), iar acesta a fost întocmit la sediul intimatului, fiind generat și semnat electronic de agentul constatator V. C. Raduca.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal nu este semnat de către agentul constatator.
Potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Potrivit art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001, instanța apreciază că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.
P. urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit căruia prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.
În plus, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Or, procesul verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, deci act de drept public, nefiind un înscris sub semnătură privată. Mai mult, O.G. nr. 2/2001, este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este de la sine înțeles că prevederile O.G. nr. 2/2001 nu se referă la semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agenții constatatori.
Nicio dispoziție a Legii nr. 455/2001 nu reglementează posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau unui alt înscris autentic. Din Legea nr. 455/2001, în ansamblul ei, se desprinde, fără echivoc, concluzia că aceasta este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice de drept privat.
Instanța apreciază că dispozițiile Legii nr. 455/2001 nu sunt aplicabile în materia contravențiilor sancționate de O.G. nr. 15/2002.
Cât privește contravențiile prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, incriminând fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care pot fi constatate și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale sub sancțiunea nulității absolute.
Or, procesul verbal . nr._/13.01.2015 a fost generat și semnat electronic, fiind transmis contravenientului nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie, astfel încât nu se poate susține că procesul verbal de contravenție purtând semnătura electronică a agentului constatator ar îndeplini condițiile de legalitate instituite prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute a actului contravențional încheiat.
În acest sens s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 6/16.02.2015, a statuat că „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
În consecință, instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015 este lovit de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Față de aceste aspecte, instanța nu va mai analiza celelalte apărări formulate de petent.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța va admite plângerea formulată de petentul .. prin CAPITAL INSOL SPRL FILIALA C. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și, în consecință, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015, emis de intimat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de petent, instanța reține că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În cauza de față, instanța constată că petentul a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate constând în onorariul avocatului, motiv pentru care instanța urmează să oblige intimatul la plata către petent a sumei de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul .. prin CAPITAL INSOL SPRL FILIALA C., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., jud.C., având J_ și CUI_, în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, București, având J40/552/15.01.2004 și CUI_.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015, emis de intimat.
Obligă intimatul la plata către contestator a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../02.07.2015
Tehnored. Gref.C.A./4 ex/03.07.2015
Comunicări./ 2ex/03.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6510/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|