Plângere contravenţională. Sentința nr. 7932/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7932/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 7932/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7932
Ședința publică din data de 01 iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. O.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională PCTX_, cerere formulată de petentul M. V. (CNP_) cu domiciliul în C. . . . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 01.07.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.04.2015 sub nr._, petentul M. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.03.2015 întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în timp ce se deplasa cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . o trecere la nivel cu cale ferată prevăzută cu semnale acustice și luminoase care nu erau active. A mai arătat că după ce s-a asigurat că nu trece trenul a înaintat dar când se afla exact pe trecerea la nivel cu cale ferată au pornit semnalele luminoase, observând în oglinda retrovizoare acest aspect.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31-36 din OG 2/2001, OUG 195/2002 și RAOUG 195/2002.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a mijloacelor materiale de probă constând în înregistrarea video și planșele fotografice.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 de lei potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013.
La data de 18.05.2015, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2002, nefiind întrunite niciuna din condițiile care ar putea duce la anularea actului sancționator.
De asemenea, intimatul a mai arătat că susținerea reclamantului potrivit căreia nu a fost surprins de semnalele acustice nu este fondată având în vedere că înregistrarea video și planșele fotografice depuse la dosarul cauzei dovedesc contrariul, petentul traversând calea ferată fără să considere această manevră o stare de pericol.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile din OUG 195/2002, HG 1391/2006, OG 2/2001.
În probațiune, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a mijloacelor materiale de probă constând în înregistrarea video și planșele fotografice.
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.03.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 de lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, reținându-se că, la aceeași dată, pe .. C., a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ și nu a oprit la trecerea la nivel cu cale ferată prevăzută cu semnale acustice și luminoase care erau în funcțiune, fapta fiind prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art.102 alin.(3) lit. c din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Petentul a fost prezent la încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe care l-a semnat, cu obiecțiunea că a fost surprins de semnalele acustice când se afla pe calea ferată.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește respectarea condițiilor de fond, potrivit art.138 alin.1 lit. b din Regulamentul de aplicare ale OUG nr.195/2002 conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune.
De asemenea, art. 102 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 prevede că neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă potrivit art. 98 alin. 4 lit. d din OUG nr. 195/2002) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Prin raportare la descrierea făcută de agentul constatator, instanța apreciază că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate, sancțiunile aplicate fiind legale prin raportare la limitele prevăzute de lege.
În legătură cu temeinicia procesului-verbal contestat, petentul susține atât prin plângere, cât și în declarația dată în fața instanței, că după ce s-a asigurat că nu trece trenul a înaintat, dar când se afla exact pe trecerea la nivel cu cale ferată au pornit semnalele luminoase, observând în oglinda retrovizoare acest aspect.
Instanța apreciază neverosimile susținerile petentului având în vedere că agentul constatator a observat, prin propriile simțuri săvârșirea faptei imputate petentului și că la dosar au fost depuse înregistrarea video și înscrisurile doveditoare care elimina orice dubiu cu privire la corectitudinea reținerii contravenției de către agentul constatator.
Din înregistrarea video și planșele fotografice anexate la dosar, instanța reține că petentul a traversat în aceeași împrejurare două nivele cu cale ferată, fiecare nivel fiind semnalizat în mod corespunzător și distinct.
Într-adevăr susținerile petentul sunt confirmate pentru primul nivel de cale ferată, fiind surprins de semnalele luminoase roșii în timp ce traversa, însă instanța constată că nu a fost sancționat pentru această faptă, ci pentru că a traversat cel de al doilea nivel cu cale ferată cu ignorarea semnalelor luminoase roșii.
Instanța mai reține, din circumstanțele săvârșirii faptei, că petentul a traversat nivelele cu calea ferată în condiții de nesiguranță, creând o stare de pericol, la primul nivel cu cale ferată nu a încetinit pentru a se asigura, traversând rapid, iar la cel de al doilea nivel cu cale ferată care se afla la aproximativ 20 m de primul nivel deși a observat luminile roșii a redus viteza, fără să oprească, sperând cu ușurință că nu va fi surprins de tren. Chiar petentul recunoaște în cuprinsul plângerii contravenționale că a observat semnalele luminoase în oglinda retrovizoare și că a înaintat pentru că a realizat că se afla în pericol.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, de trecerea la nivel cu calea ferată când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore erau în funcțiune întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002 și sancționate de art.102 alin.(3) lit. c din O.U.G. nr.195/2002 rep.
În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 877,5 lei, minimul prevăzut de art. 102 alin. 3 lit. c din OUG. nr. 195/2002 republicată, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor constatate, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșite, de modul de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, precum și necesare pentru corijarea pe viitor a conduitei contravenientului în derularea activității de conducător auto. Fapta petentului de nerespectare a semnificației semnalelor luminoase de culoare roșie în funcțiune la trecerea la nivel de cale ferată săvârșită în circumstanțele reținute mai sus prezintă un deosebit pericol social prin riscul ridicat de accidente care se pot solda atât cu pagube materiale, dar și cu pierderi de vieți omenești.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.03.2015 este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. V. (CNP_) cu domiciliul în C. . . . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.03.2015 în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi,01.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. F. M.
Red. I.O./03.07.2015.
tehnored.F.M/13.07.2015.
emis 2 comunicări..
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6515/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|