Plângere contravenţională. Sentința nr. 6790/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6790/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 7454/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința civilă nr. 6790/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata Oficiul Național Pentru Jocuri de N. având ca obiect plângere contravențională ONJN/A NR_.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședință publică la data de 08.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015, când, a hotărât:

INSTANȚA

La data de 10.03.2015, petenta S.C. G. P. S.R.L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.02.2015.

La data de 20.04.2015.2015, petenta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

La termenul de judecată din data de 08.06.2015, după comunicarea acesteia către intimată, instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține:

Judecătoria C. a fost învestită în dosarul nr._, cu soluționarea unei plângeri contravenționale.

Petenta și-a exprimat, în scris, opțiunea de renunțare la judecata acesteia.

În consecință, instanța va cerceta cauza, din perspectiva incidenței prevederilor art. 406 Cod Procedură Civilă.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. În conținutul acestui principiu se regăsește și dreptul părților de a face acte de dispoziție. Printre aceste acte se numără si renunțarea la judecată. În speță, în aplicarea principiului disponibilității, petenta a înțeles sa renunțe la judecata plângerii sale. Manifestarea de voință neechivocă a acesteia, în sensul arătat, este cuprinsă în cererea formulată în scris și depusă la dosarul cauzei.

Instanța reține ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod Procedura Civilă, și, aplicând dispoziția legală menționată, în raport de manifestarea de voință a petentei, va lua act de renunțarea acesteia la judecata plângerii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea petentei S.C. G. P. S.R.L., CUI RO_ cu sediul în localitatea B., Șoseaua București - Pitești Km 6, județul Ilfov, la judecata plângerii contravenționale formulate în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național pentru Jocuri de N., cu sediul în C., ., județul C..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 09.06.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6790/2015. Judecătoria CONSTANŢA