Plângere contravenţională. Sentința nr. 7602/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7602/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7602/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7602
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul C. M. cu domiciliul procesual ales la SCA P., M., B. din C., .. 27B, jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 25.07.2014 sub nr._, petentul contestator CARTOAFA M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata POLITIA MUNICIPIULUI CONSTANTA, prin care a fost sancționat cu sancțiunea amenzii în cuantum de 1500 lei .
În motivarea plângerii, contestatorul a susținut, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, intrucat si-a condus impreuna cu cainele din rasa Rottweiller pe care il tinea in zgarda si lesa doar pana la poarta imobilului unde isi are domiciliul fara a iesi din curte.
In drept au fost invocate dispozitiile art 31 alin 1 din OG nr 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca nefondata si a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei si pentru petenta proba cu un martor,fiind audiat martorul K. A. G. a carei declaratie a fost consemnata si atasata la dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2014 încheiat de intimată, petentul a fost sancționata cu amendă în cuantum de 1500 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, la ora 18,45, a fost surprins pe . din mun Constanta in dreptul imobilului cu numarul 31, in timp ce plimba in lesa, dar fara botnita un caine de talie mare ce prezenta caractere morfologice specific raselor de caini periclulosi,fara avea asupra sa certificatul de inregistrare al cainelui, contravenție prevăzută de art. 6 alin 2 si sanctionata de art.18 alin 1 lit e din OUG nr 55/2002 .
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, iar susținerile acesteia potrivit cu care situatia de fapt retinuta de catre agentul constatator nu corespunde realitatii este probata prin prisma depozitiei martorei audiata in cauza care a perceput in mod direct cele întâmplate.
Din depozitia martorei audiata in cauza a rezultat ca in data de 29.06.2014 se afla in curtea petentului care la un moment dat a plecat impreuna cu cainele sau sa isi insoteasca un prieten, mentionand ca l-a insotit doar pana la poarta, fara sa iasa din curtea imobilului iar cainele nu a iesit niciun moment in afara curtii.
Întrucât din probele administrate rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că situatia de fapt retinuta de catre agentul constataor nu corespunde realitatii motiv pentru care va admite plangerea si va anula procesul verbal de contraventie ca netemeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. M. cu domiciliul procesual ales la SCA P., M., B. din C., .. 27B, jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C., ., jud. C..
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de IPJ Constanta Secția 1 P. la data de 29.06.2014 ca netemeinic.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./25.06.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/13.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7597/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7759/2015. Judecătoria... → |
---|