Plângere contravenţională. Sentința nr. 9629/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9629/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 9629/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.9629
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 10.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : Ș. C. E.
GREFIER: M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul N. C., domiciliat în C., ., nr. 61, ., ., în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.09.2015, dată când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanța în data de 16.02.2015, sub nr._, petentul N. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2015 și obligarea intimatului la plata sumei de 600 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin emiterea dispoziției de ridicarea a autoturismului, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, petentul a susținut că în seara zile de 29.01.2015 se afla la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. unde intenționa să facă niște investigații medicale la coloana vertebrală deoarece prezenta niște dureri foarte mari datorită cărora se deplasa cu dificultate și pe distanțe mici, motiv pentru care a parcat cât mai aproape de ..1 C. pe un loc special amenajat pentru persoanele cu handicap. În continuare, petentul a arătat că programul policlinicii era la sfârșit, parcarea fiind goală, iar situația sa era una urgentă suferind de hernie de disc operată care a recidivat, prezentând și o operație de coxartroză bilaterală, petentul suferind și de penfigus. Față de toate bolile de care petentul suferea și față de operațiile suferite, acesta considera că îndeplinește condițiile legale pentru a parca pe locul rezervat persoanelor cu handicap.
În plus, petentul a susținut că agentul constatator a realizat a doua zi greșeala în dispunerea măsurii ridicării autovehiculului motiv pentru care sancțiunea contravențională aplicată a fost avertismentul, mașina fiind deja ridicată la momentul respectiv.
Petentul a susținut că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale solicitând obligarea organului constatator la repararea prejudiciului constând în suma de 600 lei necesară pentru eliberarea autovehiculului.
În susținerea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv proces verbal de contravenție (f.7), proces verbal de predare primire (f.8), rezultat din 29.01.2015 (f.13), și încuviințarea probei testimoniale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului nr.189 din 12.02.2013, art. 1349 C.civ.
Cererea a fost timbrată corespunzător cu suma de 20 de lei potrivit art.19 O.U.G. nr.80/2013 (f.3).
Intimatul P. M. C. nu a depus întâmpinare, dar, în ședința din data de 15.06.2015, a depus copie și transcriere mecanică a procesului verbal de contravenție (f.24-25), dispoziția privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor oprite/staționate neregulamentar (f.26), fotografii (f.27-29) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr.195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr.2/2001.
Petentul, legal citat cu întâmpinare și înscrisurile depuse de intimat, nu a depus răspuns la întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și utilă soluționării cauzei potrivit art. 255 alin.1 C.proc.civ.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.01.2015 a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu avertisment și ridicarea autoturismului, pentru săvârșirea faptei de parcare voluntară pe un loc de parcare destinat și semnalizat corespunzător pentru persoanele cu handicap, fără a avea afișat la loc vizibil cardul - legitimație care să ateste calitatea de persoană cu handicap. Petentul a fost sancționat în temeiul art.100 alin.1 lit.f din Legea nr.448/2006.
În drept, conform art. 2 din Legea nr.448/2006 „Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii social, iar prin actul normativ indicat sunt stabilite drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora.
Analizând plângerea contravențională formulată în prezenta cauză, instanța reține că aceasta a fost introdusă cu respectarea termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia, fiind semnat de agentul constatator care l-a instrumentat. În plus, instanța constată că petentul nu a invocat motive de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei) această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României), Curtea Europenă a Drepturilor Omului de la Strasbourg a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie o „acuzație în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
De asemenea, Curtea Europenă a Drepturilor Omului de la Strasbourg a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut. În susținerea sa, Curtea a arătat că prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, dar există obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele existente într-un asemenea raport, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției fac dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, având în vedere că procesele verbale sunt înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia. În aceste condiții, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Analizând fotografiile depuse la dosar de către intimată (f.27-28) instanța constată că petentul a parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap fără a avea afișată legitimația din care să rezulte această calitate care să îl îndreptățească la locul de parcare.
Intimatul a invocat inexistența faptei contravenționale față de bolile de care suferă și care îl îndreptățesc la obținerea calității de persoană cu handicap care să beneficieze de drepturile recunoscute acestei categorii de persoane.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu planșele foto depuse de către intimat, petentul, legal citat cu mențiunea să depună lista cu martorii de care înțelege să se folosească în dovedirea cererii, nu s-a conformat dispozițiilor instanței și a fost decăzut din dreptul de a mai administrat proba cu martori.
Instanța constată că în prezenta cauză nu au fost dovedite afecțiunile invocate de către petent în susținerea apărării întemeiate pe îndeplinirea de către petent a condițiilor de încadrare în categoria de persoană cu handicap. Astfel, la dosarul cauzei a fost depus un rezultat medical obținut în urma unei investigații prin RMN fără a fi depuse înscrisuri privind un eventual diagnostic al bolii petentului sau a operațiilor pe care acesta le-a invocat.
În materia contravențională, potrivit art. 47 O.G. nr.2/2001 se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă, aplicându-se dispozițiile art. 249 care stabilesc că sarcina probei aparține persoanei care face o susținere în fața instanței. În plus, stabilirea de către Curtea Europene a Drepturilor Omului a caracterului penal a procedurii contravenționale, în funcție de criteriile stabilite în jurisprudența sa, nu influențează sarcina probei petentul fiind în continuare obligat să susțină motivele de nelegalitate ale procesului verbal.
Față de aceste considerente, instanța constată că petentul nu a dovedit existența bolilor pe care le invocă sau începerea procedurilor de obținere a calității de persoană cu handicap.
Dispozițiile legale prevăd obligația de a respecta locurile de parcare special amenajate pentru persoanele cu handicap pentru de a asigura respectarea drepturilor acestora în încercarea legiuitorului de a echilibra deficiențele pe care aceste persoane le suportă datorită afecțiunilor de care suferă.
În consecință, petentul avea obligația de respecta locul de parcare special amenajat, fapta contravențională fiind o contravenție de pericol care se consumă în momentul săvârșirii acțiunii interzise de lege nefiind condiționată de încălcarea drepturilor unei alte persoane, respectiv ocuparea în concret a locului de parcare față de alte persoane.
Față de aceste argumente, instanță constată că petentul nu a reuși să răstoarne prezumția de temeinicie de care beneficiază procesul verbal.
Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin urmare, instanța apreciază că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate, contravenientului fiindu-i aplicat sancțiunea avertismentului pentru fapta săvârșită.
Cu privire la sancțiunea complementară aplicată, instanța reține că aceasta se aplică automat în virtutea dispozițiilor legale, iar fapta săvârșită de petent justifică pe deplin menținerea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petent urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
În privința cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată potrivit art. 451 alin. 1 C.proc.civ. care prevede că onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În plus, art. 453 alin. 1 din C.proc.civ. prevede că obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea intimatului fiind dovedită cu factura nr. 704/25.03.2015 și borderoul anexă la aceasta, precum și cu extrasul de cont aferent datei de 05.06.2015, care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 300 de lei, situație în care petentul urmează a fi obligat la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Având în vedere considerentele ce preced, cererea formulată de petent urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată, iar acesta urmează a fi obligat la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. C., domiciliat în C., ., nr. 61, ., ., în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în C., județul C., ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor DPLC nr._ din data de 30.01.2015, ca legal și temeinic.
Obligă petentul la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Ș. C. E. M. S.
Red.jud.Ș.C.E./12.09.2015
Tehnored.M.S./22.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9673/2015. Judecătoria... | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... → |
|---|
