Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 10843/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 02.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. G.

Grefier: M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant O. N. PRIN PRIMAR și pe pârât C. P., pârât C. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamantului, av. S. S. I. în substituire pentru av. S. S. L., lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială de substituire si precizări la acțiune în sensul că pârâții au achitat integral debitul la care s-a atasat dovada plății.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 pct.1 lit.k c.p.civ., art. 107 c.p.civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Constatând că proba cu înscrisuri este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ, o încuviințează.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei, pentru dezbateri.

Apărătorul reclamantului solicită a se constata cauza ca rămasă fără obiect față de achitarea debitului de către pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 c.p.civ. deoarece plata s-a făcut după punerea lor în întârziere si după introducerea acțiunii.

În temeiul art.394 C.proc.civ. instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.05.2015 sub nr._, reclamantul ORAȘUL NĂVODARI prin Primar a solicitat obligarea pârâților C. P. și C. C. la plata sumei de 207,64 de lei, reprezentând contravaloarea livrării de agent termic în perioada martie 2010 – noiembrie 2010 și penalități de întârziere. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul avocațial.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este creditoarea cesionară față de creanțele pe care . le avea față de locuitorii orașului Năvodari cărora le-a furnizat agent termic, creanțe compuse din debitul principal și din penalități. Reclamanta a menționat că, urmare preluării creanțelor, i-a notificat pe pârâți referitor la cesiunea de creanță intervenită și în vederea achitării debitului în modalitatea eșalonată conform facilităților acordate de HCL nr. 170/31.05.2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.969 Cod civil.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar, în fotocopii, o . înscrisuri, solicitând și administrarea probei cu interogatoriul pârâților.

Pârâții nu s-au prezentat în fața instanței de judecată și nici nu au depus întâmpinare, deși au fost citați în mod legal.

Pentru termenul de astăzi, reclamantul a depus o cerere prin care invocă lipsa de obiect a acțiunii, în raport de împrejurarea că la data de 11.06.2015, pârâții au procedat la achitarea întregului debit, compus din principal și penalități. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 258, raportat la art. 255 C. proc. civ., instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Față de situația de fapt reținută, instanța constată că acțiunea, prin care reclamantul solicită obligarea pârâților la plata sumei de 207,64 de lei, reprezentând contravaloarea agentului termic livrat și penalități de întârziere - capătul principal de cerere, a rămas fără obiect, element esențial pentru orice acțiune adresată instanțelor. În această situație în care acțiunea a rămas fără obiect, reclamantul nu mai afirmă niciun drept, nu mai solicită realizarea niciunui drept în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză, impunându-se respingerea acțiunii.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial în cuantum de 124 de lei, potrivit facturii nr. 483/20.05.2015, achitată de pârât la data de 18.06.2015. Se observă că pârâții nu pot fi exonerați de la plata onorariului avocațial, în condițiile în care au fost puși în întârziere prin cererea de chemare în judecată, achitând debitul și penalitățile aferente acestuia, după comunicarea cererii de chemare în judecată.

În acest context, instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 124 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții C. P. avand CNP_, cu domiciliul in N., ., ., . și C. C. avand CNP_, cu domiciliul in N., ., ., ., ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 124 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică din data de 02 octombrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. M. O.

Red jud. D.G./02.10.2015

Tehnored.gref. M.O./2com/09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria CONSTANŢA