Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 14728/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 09 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR (CUI_) cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul G. C. A. cu domiciliul în Năvodari, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, potrivit art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, constată cercetarea judecătorească încheiată.

Instanța, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționarea fondului.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.04.2015, sub nr._, reclamantul ORAȘUL NĂVODARI, în contradictoriu cu pârâtul G. C. A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 2819,85 lei, din care suma de 2166,91 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.12._13, iar suma de 652,94 lei reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată, în cuantum de 248 lei, reprezentând onorariu avocațial.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, la data de 21.07.2010, între Orașul Năvodari și Asociația de proprietari a blocului CZ s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care Orașul Năvodari se obligă să distribuie agent termic către locatarii blocului CZ din Năvodari, iar aceștia, prin Asociație, se obligă să achite contravaloarea agentului termic.

În acest sens, ca urmare a furnizării agentului termic și apartamentului nr. 31 din blocul CZ al cărui proprietar era G. C. A., au fost emise facturile fiscale reprezentând contravaloare agent termic pentru perioada 31.12.2010 – 30.06.2013 .

La data de 25.07.2013 s-a procedat la notificarea pârâtei, căreia i s-au comunicat facturile fiscale restante, procesul verbal de stabilire a majorărilor de întârziere.

În probațiune, s-au solicitat și depus înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată în principal, pe dispozițiile art. 969 din C. civ., iar în subsidiar, pe principiile îmbogățirii fără justă cauză.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul ORAȘUL NĂVODARI și pârâtul G. C. A. s-au derulat raporturi juridice în formă simplificată, în temeiul cărora reclamanta a furnizat pârâtei energie termică pentru apă caldă și pentru încălzire, în schimbul plății unui preț.

Convenția părților s-a materializat prin emiterea de facturi fiscale, în cadrul cărora reclamanta are calitatea de furnizor, iar pârâta, pe cea de client.

În drept, potrivit art. 969 din C. civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Principiul forței obligatorii a contractului antrenează mecanismul angajării răspunderii civile contractuale, iar pentru ca un creditor să poată pretinde debitorului său îndeplinirea obligațiilor stabilite prin contract, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții specifice: a. între aceștia să existe un contract valabil încheiat cu respectarea cerințelor de fond și de formă sau, în ceea ce privește raporturile juridice în formă simplificată, precum în speță, b. să existe un prejudiciu care să rezulte din neexecutarea obligațiilor contractuale și c. culpa debitorului, dovada acesteia fiind realizată prin neexecutarea lato sensu a obligațiilor asumate.

În cauză, instanța reține că, în fapt, părțile au convenit prestarea unui serviciu, în schimbul plății unui preț. Reclamantul și-a executat propria obligație în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârâtă, preț în privința căruia nu s-a făcut dovada plății ori intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere contractuală.

În plus, deși legal citată cu această mențiune, pârâta nu s-a prezentat personal pentru a răspunde la interogatoriul formulat de către reclamantă, astfel încât, raportat la dispozițiile artz. 358 din NCPC, instanța va aprecia lipsa nejustificată a pârâtei început de dovadă în favoarea reclamantei, care se coroborează cu facturile fiscale depuse la dosar.

În considerarea acestor argumente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga pârâta la plata sumei de2819,85lei, din care suma de 2166,91 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.12._13.

Cât privește penalitățile de întârziere, deși reclamantul s-a prevalat de cuprinsul art. 6 pct. 2 din contract, instanța apreciază că nu sunt incidente aceste prevederi contractuale, atâta vreme cât pârâta nu este parte în contractul respectiv. Cu toate acestea, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere este stipulata în mod expres în Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.

Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.

Aceste dispoziții se coroborează și cu prevederile art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, care prevede că utilizatorii de energie termică au obligația de a achita la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor. Factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006.

Astfel fiind, observând că penalitățile de întârziere au fost calculate și pretinse în considerarea acestor dispoziții legale și în lipsa oricăror probe administrate de pârâtă în combaterea fie a modului de calcul, fie a cuantumului penalităților de întârziere, instanța va admite și capătul subsidiar de cerere și va obliga pârâta la plata sumei de 652,94 lei reprezentând majorări de întârziere.

In ceea ce priveste cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu avocat instanta o va respinge in considerarea faptului ca nu s-a facut dovada contravalorii onorariului de avocat achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte cererea formulată de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR (CUI_) cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul G. C. A. cu domiciliul în Năvodari, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2819,85 lei, din care suma de 2166,91 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.12.2010 – 30.06.2013, iar suma de 652,94 lei reprezentând majorări de întârziere.

Respinge ca nefondata cererea privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. R. E. A. P.

Red.thred. Jud.M.R./07.01.2016

Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/11.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria CONSTANŢA