Pretenţii. Sentința nr. 4469/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4469/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 39689/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 4469/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanții P. O. E., și O. E. PRIN PRIMAR ambii cu sediul in E. Sud, ., județul C. în contradictoriu cu pârâții A. G. I. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., B. G., cu domiciliul in Constanta, .. 4, J. C., și P. G. cu domiciliul in E. Nord, 23 august, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Prezenta acțiune este timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 40 lei ron, anulata si atașata la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.

Instanta ia act ca la prezenta cauza s-a atașat dosarul civil nr._ al Tribunalului C..

Instanta in temeiul art. 131 Cod procedura civila verificând competenta de soluționare, constata ca este competenta teritorial și material să soluționeze cauza, in temeiul art. 94 lit. j Cod procedura civila.

Instanta ia act ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa de catre reclamanti.

Instanta încuviințează proba cu înscrisuri in temeiul art. 258 Cod procedura civila cu aplicarea art. 255 Cod procedura civila.

Instanta constată împrejurările de fapt si de drept ca fiind lămurite si închide dezbaterile in baza art. 394 Cod procedura civila.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2014 sub nr._ reclamanții P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. prin PRIMAR a chemat în judecată pe pârâții A. G. I., B. G., P. G., solicitând obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat ocazionat de soluționarea pe fond a cauzei înregistrată sub nr._ .

În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ pârâții au solicitat obligarea reclamanților la plata unor drepturi bănești, la asigurarea unei ținute decente, precum și la plata unor drepturi bănești pentru organizarea pomului de C.. Prin sentința civilă nr. 2289/12.04.2013 instanța a respins ca nefondată cererea, iar instanța de recurs a menținut dispozițiile instanței de fond și a respins recursul.

În drept reclamanții au invocat art. 1516 alin.2 punctul 3 cod civil și art. 453 Cod procedură civilă. Reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la cerere chitanța nr. 231/02.04.2013 în sumă de 500 lei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei.

Pârâtul A. G. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii arătând că deși în anul 2013 s-a judecat cu reclamanții pentru plata unor drepturi salariale, iar acțiunea a fost respinsă, aceștia nu au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La data când dosarul a rămas în pronunțare, reprezentantul părților adverse la acel moment a făcut precizarea în ședință publică că nu solicită cheltuieli de judecată, cererea fiind astfel neîntemeiată.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului C..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 17.01.2013 sub nr._ reclamanții A. G. I., B. G. și P. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. prin PRIMAR obligarea la plata unor drepturi bănești.

Prin sentința civilă nr. 2289/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ cererea reclamanților a fost respinsă, iar prin decizia civilă nr. 1537/09.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ recursul reclamanților împotriva sentinței sus menționate a fost respins.

În drept, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Potrivit art. 451 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin.3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care pierde procesul. Culpa procesuală, ce constă în formularea unei cereri, exercitarea unei acțiuni ori susținerea unor apărări neîntemeiate, este cea care fundamentează fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Având în vedere că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a pierdut procesul, rezultă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Potrivit art. 1357 alin.1 Cod civil: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.” Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

În cauza de față instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților în ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în dosarul nr._ . Fapta ilicită a pârâților a constat în formularea unei acțiuni în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, acțiune ce a fost respinsă. Prejudiciul a constat în cheltuielile efectuate de reclamanți cu soluționarea litigiului. În ceea ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, prejudiciul a fost cauzat de fapta pârâților care au formulat o cerere ce ulterior a fost respinsă, fapta fiind săvârșită cu vinovăție de pârâți.

În ceea ce privește susținerea pârâtului A. G. I. potrivit căreia la soluționarea litigiului reprezentantul părților adverse a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, astfel că prezenta cerere este neîntemeiată, instanța urmează să o respingă având în vedere partea care a câștigat procesul are posibilitatea de a solicita obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată atât pe cale accesorie în cadrul litigiului ce a ocazionat efectuarea cheltuielilor, cât și pe cale separată, ulterior soluționării litigiului ce a determinat aceste cheltuieli. Faptul că partea a arătat că nu solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată pe cale accesorie nu o împiedică pe aceasta să formuleze ulterior o cerere separată pentru recuperarea acestor cheltuieli.

Pentru toate aceste motive instanța va admite cererea formulată și va obliga pârâții să plătească reclamanților suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, ocazionate de soluționarea dosarului nr._, potrivit chitanței nr. 231/02.04.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. ORAȘULUI E. și ORAȘUL E. PRIN PRIMAR ambii cu sediul in E. Sud, ., județul C. în contradictoriu cu pârâții A. G. I. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., B. G. cu domiciliul in Constanta, .. 4, J. C. și P. G. cu domiciliul in E. Nord, 23 august, ., ..

Obligă pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu de avocat ocazionate de soluționarea dosarului nr._ .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.04.2015.

P., GREFIER,

R. E. L. R. GALIU

ThRed. jud. R.E.L../7ex/ 09.07.2015

emis 5 comunicari ­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4469/2015. Judecătoria CONSTANŢA