Pretenţii. Sentința nr. 4490/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4490/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 14296/212/2014
DOSAR CIVIL NR. _
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.4490
SEDINTA PUBLICA DIN 21.04.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect pretenții, actiune formulata de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR cu sediul în Năvodari, ., jud.C., în contradictoriu cu pârâții SLĂVITESCU N. cu domiciliul în Năvodari, . și P. ( fostă Slăvitescu) A. cu domiciliul în Năvodari, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.04.2015.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.05.2014 sub nr. _ , astfel cum a fost ulterior modificată (fila 97), ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR a chemat-o în judecată pe pârâții SLĂVITESCU N. și P. ( fostă Slăvitescu) A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata sumei de 1.112,42 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.03._13, a sumei de 486,63 lei majorări de întârziere calculate conform art. 6 pct.2 din contract, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 29.12.2010 a încheiat cu Asociația de proprietari a blocului RA2 un contract de prestări servicii prin care a distribuit locatarilor blocului RA2din Năvodari agent termic.
Ca urmare a furnizării agentului termic și apartamentului nr. 2 din blocul C1 al cărui proprietar este pârâta Ceapa D. au fost emise facturi a căror contravaloare nu a fost achitată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 C civ., 1073 C.civ, iar în subsidiar pe instituția îmbogățirii fără justă cauză.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contract, facturi fiscale, notificare.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face apărări și a răspunde la interogatoriu.
În temei art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse al dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de furnizor și Asociația de proprietari a blocului RA2, în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 464/29.12.2010.
În temeiul acestui contract, reclamanta a furnizat energie termică și a emis o . facturi fiscale către pârâții Slăvitescu N. și P. ( fostă Slăvitescu) A. pentru plata contravalorii serviciilor prestate, conform art. 16 alin. 1 din contractul mai sus menționat (file 15-52).
Pârâții sunt membri ai acestei asociații de proprietari în baza calității de proprietar al apartamentului nr. 59, . situat pe .. Năvodari.
Deși contractul ce reprezintă temeiul pretențiilor reclamantei este încheiat cu Asociația de proprietari, instanța apreciază că acesta angajează și răspunderea pârâtei, având în vedere că, în cazul încheierii unui astfel de contract, devin incidente dispozițiile art. 28 din Legea nr. 230/2007 care dispun:
(1)Asociația de proprietari poate intermedia servicii între furnizori și proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilități, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile și obligațiile cu privire la serviciul furnizat aparțin, pe de o parte, furnizorului și de cealaltă parte, proprietarului.
(2)Pentru recuperarea debitelor cu privire la serviciile publice de utilități, furnizorul serviciului va acționa împotriva proprietarilor restanțieri.
(3)Serviciul de intermediere din partea asociației de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea și plata sumelor reprezentând contravaloarea consumului facturat, înștiințarea furnizorului cu privire la debitori.
Or, contractul de furnizare a energiei termice nr. 145/29.12.2010are caracter individual, din moment ce în art. 16 alin.1 se specifică împrejurarea că factura se face lunar, iar tipul de factură emisă este individuală.
Conform art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
Între reclamantă și pârâtă s-a născut așadar un raport juridic, iar în temeiul acordului intervenit, reclamanta a înțeles a-și executa obligația, iar pârâta a refuzat a achita prețul, cuantumul creanței rezultând din facturile fiscale neachitate în termen.
În cauza de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, contractul de furnizare a energiei termice, și facturile fiscale emise, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, astfel încât instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 C proc civ că și- a executat propriile obligații.
În lipsa oricărei dovezi în sensul că debitul pretins de reclamantă a fost stins prin plată sau că suma nu este datorată - probe necesar a fi fost administrate de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 249 C proc civ. - în baza art.969 și art. 1073 C.civ., va admite acțiunea formulată de reclamantă si va obliga pârâții sa plătească reclamantei suma de 1.112,42 lei, reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.03._13, și suma de 486,63 lei majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data de 29.08.2013.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., în sensul că pârâtul se află în culpă procesuală pentru declanșarea prezentului litigiu, astfel încât va fi obligat și la plata sumei de 248 lei constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta O. N. PRIN PRIMAR cu sediul în Năvodari, ., jud.C. în contradictoriu cu pârâtul S. N. cu domiciliul în Năvodari, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.112,42 lei, reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 31.03._13, și la plata sumei de 486,63 lei majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data de 29.08.2013.
Obligă pârâta la plata sumei de 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 21.04.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM- 17.06.2015
Tehnred.gref. DR- 18.06.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3989/2015. Judecătoria... → |
---|