Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6318/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6318/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 6318/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6318
Ședința din data de 29.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A. A.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect acțiune în răspundere contractuală pretenții, formulată de reclamanții C. I., C. Ș., F. M., I. A. toți cu domiciliul ales în C., .. 1B, jud. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și C. L. C. ambii cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a da posibilitatea pârâților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea depusă la data de 12.07.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții C. I., C. Ș., F. M. și I. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. C. PRN PRIMAR și C. L. C., obligarea acestora la plata sumei de_ euro echivalent în lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a lotului nr. 36 situat în C., ., care nu mai poate fi predat în natură conform Titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă pronunțată de Tribunalul C. în Dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 296/C/21.12.2012 a Curții de Apel C., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2067 din 22.03.2012 a ÎCCJ.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, prin acest titlu executoriu, a fost soluționată o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun prin care instanța a dispus, în ceea ce privește lotul nr. 36 ce face obiectul prezentei acțiuni, obligarea pârâților la lăsarea acestuia în deplină proprietate și posesie reclamanților.
Prin Încheierea pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._/212/2012, instanța dispus încuviințarea executării silite, fiind deschis Dosarul de executare silită nr. 583/2012 al B. O. S., în cadrul căruia s-a constatat că imobilul în cauză nu mai poate fi restituit în natură, fiind ocupat de construcții, fiind încheiat în acest sens Procesul verbal din data de 18.04.2013.
Precizează reclamanții că suma solicitată reprezintă valoarea de circulație a imobilului, astfel cum a fost stabilită prin Raportul de expertiză de evaluare efectuată în cadrul Dosarului nr._ .
În drept, au fost invocate prevederile art. 574 C.proc.civ..
În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâții au formulat în termenul legal întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă sau ca prematură, iar în subsidiar, ca nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că în prezent terenul este ocupat de construcții și are alți proprietari, însă aceste fapte nu sunt imputabile pârâților.
În ceea ce privește evaluarea imobilului, pârâții precizează că înțeleg să conteste suma solicitată de către reclamanți, aceasta rezultând în urma unei evaluări realizate la nivelul anului 2008.
În probațiune, au depus la dosar înscrisuri și au solicitat administrarea probei cu expertiză imobiliară evaluatorie.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate în cuprinsul întâmpinării, iar în ceea ce privește evaluarea terenului, apreciază că nu poate fi contestată sau schimbată de către instanța de executare, întrucât valoarea imobilului este cea de la data judecării cauzei.
Prin Notele scrise depuse la dosar la data de 19.11.2013, pârâții au depus la dosar înscrisuri privind situația juridică a imobilului, din care rezultă, în aprecierea acestora, că la momentul pronunțării hotărârii prin care s-a dispus obligarea la predarea terenului în discuție, acesta era deja ocupat de construcții, aspect ce fusese adus la cunoștința instanței prin adresa nr._/2008 emisă de Serviciul cadastru.
Prin Încheierea pronunțată la data de 06.01.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, pentru considerentele reținute la acea dată.
Prin Notele de ședință depuse la data de 24.03.2014, pârâții reiterează că, la momentul actual, se află în imposibilitate obiectivă de predare a terenului, întrucât acest teren era, atât la data pronunțării titlului executoriu, cât și anterior acestui moment, ocupat de construcții aparținând unor persoane fizice, aspect adus la cunoștința instanței și reclamanților cu ocazia soluționării cauzei în Dosarul nr._ . Or, reclamanții, cu rea-credință, nu au formulat cale de atac împotriva Sentinței din data de 11.06.2010 în Dosarul_, ci au înțeles să beneficieze de dispozițiile acestei hotărâri pentru a obține sume necuvenite. Astfel, apreciază pârâții că reclamanții pot obține doar măsuri reparatorii prin echivalent în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea 10/2001 și Legea nr. 165/2013, depunând în acest sens practică judiciară.
La data de 01.04.2014, reclamanții au formulat răspuns la Notele depuse de către pârâți, prin care au precizat că nici pârâții nu au formulat apel împotriva Sentinței pronunțate în anul 2010 și au subliniat că, în fața instanțelor de fond, apel și, ulterior, recurs nu a fost formulată nicio apărare în sensul ocupării terenului respectiv de construcții, de natură să facă imposibilă restituirea în natură.
Prin Încheierea din data de 14.04.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității formulării cererii, invocată de pârâți, pentru considerente reținute la acea dată.
Prin Notele de ședință depuse la data de 21.05.2014, reclamanții au arătat că, în executarea Titlului executoriu de față, Primarul municipiului C. a emis Dispoziția nr. 2422/08.11.2013 prin care a dispus respingerea cererii de restituire în natură pentru loturile de teren nr. 12, 13, 37, 44, 46 și 51, urmând a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de puncte conform cap. III din Legea nr. 165/2013, iar în ceea ce privește lotul nr. 36 situat în prezent în ., având în vedere existența unui impediment la executarea Sentinței civile pronunțată la data de 11.06.2010 în Dosarul nr._, cu privire la punerea în posesie, aspectul urmează a fi soluționat ulterior soluționării Dosarului civil de față. Această Dispoziție a fost atacată de către reclamanții din prezenta cauză, iar instanța, prin Sentința civilă nr. 503 din 06.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._/118/2013, a anulat Dispoziția Primarului în ceea ce privește mențiunile referitoare la lotul nr. 36 ce face obiectul prezentei acțiuni.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză evaluatorie, instanța apreciind că acestea sunt utile, pertinente și pot conduce la soluționarea pe fond a acțiunii.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Cu titlu prealabil, se impune o prezentare succintă a istoricului litigiilor purtate între părți cu privire la imobilul în cauză, de care instanța trebuie să țină cont, în baza efectului pozitiv al puterii de lucru judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu aspectele dezlegate anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazise.
Astfel, demersul reclamanților a început în anul 1995 când, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.03.1995 sub nr. 2571/1995, reclamanții C. N., V. V.-M. și I. C. au chemat în judecată pe pârâtul C. L. C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 480 și 481 C.civ., art. 20, art. 21 și art. 41 din Constituție, art. 1 din primul Protocol Adițional al CEDO, să fie obligat, printre altele, la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a lotului de teren 36.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorii comuni C. N. și C. A., ai căror moștenitori sunt conform Certificatelor de moștenitor nr. 77/17.01.1995 și nr. 1365/01.09.1994, au dobândit toate aceste terenuri în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1005/15.03.1948, imobilele intrând în patrimoniul statului în mod abuziv, ca efect al numeroaselor persecuții la adresa autorilor comuni, reclamanții precizând că lotul nr. 36 este liber.
Prin Sentința civilă nr._/14.10.1996, Judecătoria C. a respins acțiunea, reținându-se, în esență, că deși reclamanții au calitatea de moștenitori ai lui C. N. și C. A., actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1005/15.03.1948 nu are caracter constitutiv de drepturi și, prin urmare, reclamanții nu fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.
Împotriva acestei Sentințe, au formulat apel reclamanții, prin care au criticat hotărârea primei instanței pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin Decizia civilă nr. 1061/23.06.1997, Tribunalul C. a admis apelul și a desființat Sentința apelată, trimițând cauza spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. R_/1997 pe rolul Judecătoriei C., iar prin Sentința civilă nr. 3234/9.03.1998, Judecătoria C. a respins acțiunea reclamanților cu motivarea că dreptul de proprietate nu se poate fonda pe actul de partaj voluntar, care are doar caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, instanța reținând totodată că reclamanții nu fac dovada unui titlu de proprietate, ci doar a unei adrese care conține o delimitare și descriere a loturilor revendicate .
Împotriva acestei Sentințe, au formulat apel reclamanții C. N., V. V.-M. și I. C., prin care au criticat hotărârea primei instanței pentru nelegalitate și netemeinicie, precizându-se că instanța a ignorat caracterul erga omnes al dreptului de proprietate în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 511/08.03.1999, Tribunalul C. a respins ca nefondat acest apel, reținând că reclamanții nu au dovedit proprietatea terenurilor revendicate și a deținerii lor la data partajului, titlul invocat de reclamanți având caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.
Împotriva acestei Decizii, au formulat recurs reclamanții, recurs care a fost constatat nul prin Decizia civilă nr. 1324/10.11.1999 a Curții de Apel C.-Secția civilă.
Împotriva acestei Decizii, au formulat contestație în anulare recurenții-reclamanți, care a fost admisă prin Decizia civilă nr.401/14.03.2000 a Curții de Apel C., astfel că Decizia civilă nr. 1324/10.11.1999 a fost anulată.
Prin Decizia civilă nr. 498/C/25.10.2006 a Curții de Apel C., a fost admis recursul, cu consecința casării Sentinței civile nr. 3234/1998 a Judecătoriei C. și a Deciziei nr. 511/08.03.1999 a Tribunalului C., cu trimiterea cauzei spre soluționarea pe fond a acțiunii în revendicare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, în mod greșit, instanțele au apreciat că nu s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate prin înscrisurile prezentate de reclamanți, întrucât prin actele depuse la dosar aceștia au probat existența dreptului de proprietate pentru terenurile revendicate.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., iar prin Sentința civilă nr. 242/05.03.2008, Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. C., cu consecința respingerii acțiunii față de această entitate; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român; a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, C. L. C. și M. C. prin Primar să restituie în natură, în deplină proprietate și liniștită posesie, loturile 14 și 36, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei Sentințe, au formulat recurs reclamanții, prin care au criticat hotărârea primei instanței pentru nelegalitate, iar prin Decizia civilă nr. 211/25.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise toate recursurile și s-a casat în întregime Sentința civilă nr. 242/05.03.2006 pronunțată de Tribunalul C. pentru a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca aceasta să se pronunțe în legătură cu despăgubirile datorate de pârâți.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, iar prin Sentința civilă f.nr./ 11.06.2010, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul C. - Secția Civilă a admis acțiunea în revendicare de drept comun a reclamanților C. N. (reclamanților C. I. și C. Ș.), F. Martha și I. A. și a dispus, printre altele, obligarea pârâților M. C. prin Primar și C. local C. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie lotul nr. 36, situat în C., ..
Prin Decizia civilă nr. 296/C/21.12.2010, Curtea de Apel C. - Secția Civilă a admis apelul Statului Român, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat Statul Român să acorde reclamanților despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru loturile de teren ce nu pot fi restituite în natură, respective loturile 12,13, 37,44,46 și 51; a obligat M. C. prin Primar să înainteze propunerea de despăgubire însoțită de documentația aferentă către Comisia Centrală conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins apelul reclamanților și a menținut restul dispozițiilor Sentinței apelate.
Prin Decizia nr. 2067/22.03.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă, a respins recursul reclamanților.
Urmare rămânerii irevocabile a hotărârii, s-a deschis Dosarul de executare silită nr. 583/2012 al B. O. S., încuviințarea executării silite fiind dispusă prin Încheierea din 17.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._/212 /2012.
Prin cererea din 18.03.2013 adresată executorului, reclamanții au solicitat să ia act de transmisiunea succesorală ce a intervenit de la C. N. către C. I. și C. Ș..
Întrucât pârâții nu au înțeles să pună în executare titlul executoriu, reclamanții au solicitat aplicarea unei amenzi civile în temeiul dispozițiilor art. 5803 alin. (1) C.proc.civ., iar prin Încheierea nr._/01.10.2013 pronunțată în Dosarul nr._ Judecătoria C. a admis în parte cererea reclamanților C. I. și C. Ș., F. Martha și I. A. și, în baza art. 5803 C.proc.civ., a obligat pârâtul M. C. prin Primar să plătească o amendă civilă în cuantum de 50 lei/zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă f.nr./11.06.2010, pronunțată în Dosarul nr._ al Tribunalului C. - Secția Civilă, definitivă prin Decizia civilă nr.296/C/21.12.2010 a Curții de Apel C. - Secția Civilă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.2067/22.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I Civilă.
Prin Procesul-verbal încheiat la data de 16.04.2013 în Dosarul de executare silită nr. 583/2012 al B. O. S.–fila 54 din Dosar, s-a constatat și consemnat imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor debitorilor-pârâți din prezenta cauză de a lăsa și preda creditorilor-reclamanți în deplină proprietate și posesie lotul nr. 36, situat în prezent în mun. C., ., jud. C..
Ulterior, Primarul Municipiului C. emite Dispoziția nr. 2422/08.11.2013, prin care soluționează notificarea originară adresată în baza Legii nr.10/2001 și dispune respingerea cererii de restituire în natură formulată în baza Legii nr.10/2001 și aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru loturile ce nu mai pot fi restituite în natură și înaintării dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. La art.3 din această Dispoziție, s-a prevăzut că, dată fiind existența unui impediment la punerea în executare a Sentinței civile f.nr./11.06.2010, pronunțate de Tribunalul C.- Secția Civilă în Dosarul nr._, cu privire la punerea în posesie a imobilului-teren-lotul nr. 36, situat în prezent în C., ., acest aspect va fi soluționat ulterior emiterii unei hotărâri judecătorești cu mențiunea definitivă și irevocabilă, ținând cont că pe rolul Judecătoriei C. este înregistrat Dosarul civil nr._ ce are ca obiect daune-acțiune promovată de reclamantul C. I..
Prin Sentința civilă nr. 503 din 06.03.2014 pronunțată de Tribunalul C.-SECȚIA I CIVILĂ în Dosarul nr._/118/2013, s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 2422/08.11.2013, numai în ceea ce privește mențiunile înscrise la art. 3.
Prin Decizia civilă nr. 69/C/03.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în Dosarul nr._/118/2013 a fost admis apelul reclamanților, a fost schimbată în parte Sentința apelată și a fost anulată în tot Dispoziția nr. 2422/08.11.2013.
În drept, reclamanții au investit instanța cu o cerere de stabilire a valorii bunului imposibil de predat, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 574 C.proc.civ..
Potrivit art. 5803 alin. (2) C.proc.civ., dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispozițiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 574 C.proc.civ. prevede că, dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților.
Din coroborarea acestor texte legale, rezultă, cu titlu preliminar, că imposibilitatea de predare a bunului trebuie constatată cu ocazia executării, nefiind posibilă în ipoteza în care aceasta este contemporană titlului executoriu.
În cauză, pârâții invocă imposibilitatea de predare a bunului rezultată în principal din împrejurarea că terenul în discuție a fost încă de la data pronunțări hotărârilor judecătorești ce constituie titlul executoriu în cazul de față, ocupat de construcții, sens în care au depus la dosar situația juridică a imobilului în litigiu.
Această apărare a pârâților nu poate fi însă primită, întrucât prin hotărârea irevocabilă ce constituie titlul reclamanților, s-a dispus lăsarea și predarea în deplină proprietate și posesie a lotului nr. 36 pentru care se efectuaseră probe în dosar (raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre) și acesta a fost considerat liber. Solicitarea pârâților de a se stabili la momentul actual contrariul presupune anularea puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, potrivit căruia, ceea ce s-a statuat prin hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre. Altfel spus, drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară.
Chiar la nivelul jurisprudenței CEDO, s-a statuat că principiul securității juridice implică ca atunci când un litigiu civil a fost examinat pe fond și a primit o soluționare irevocabilă, este interzisă reexaminarea sau repunerea aspectelor tranșate definitiv în discuție în cadrul unui alt proces, unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului fiind principiul securității raporturilor juridice.
În același sens, instanța reține și considerentele reținute de Tribunalul C.-SECȚIA I CIVILĂ, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 503 din 06.03.2014 în Dosarul nr._/118/201, potrivit cărora câtă vreme instanțele care au judecat acțiunea în revendicare a reclamanților au constatat, pe baza probelor administrate la acel moment, că lotul de teren nr.36, situat în prezent în C., ., este liber și poate fi restituit în natură foștilor proprietari, prin dispoziția Primarului municipiului C. de soluționare ulterioară a chestiunii referitoare la punerea în posesie a lotului menționat, pe motiv că ar exista un impediment la punerea în executare, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile f.nr./11.06.2010 a Tribunalul C.-Secția Civilă, iar această neregularitate se impune a fi îndreptată prin anularea parțială a Dispoziției nr.2422/08.11.2013.
În consecință, nu se poate reține, fără încălcarea autorității de lucru judecat, că în măsura cunoașterii de către reclamant a imposibilității reconstituirii în natură a dreptului său de proprietate, la momentul pronunțării titlului executoriu, trebuie refuzată aplicarea prevederilor legale referitoare la imposibilitatea de executare.
Instanța reține că pârâții, obligați la predarea bunului, nu au declarat apel împotriva hotărârii ce constituie titlu și nici nu au probat în procesul finalizat cu hotărârea ce se cere a fi executată, faptul că terenul este ocupat de construcții, deși sarcina probei revenea acestora, potrivit legii. Prin urmare, producerea unor probe în acest sens, ulterior intrării hotărârii sub efectul autorității de lucru judecat, în cadrul procedurii speciale prevăzută de art. 574 C.proc.civ. specifice fazei de executare silită a procesului civil, este în mod evident inadmisibilă. În ceea ce privește reaua-credință a reclamanților, invocată de către pârâți, instanța reține că aceasta nu a fost dovedită în niciun mod. Din istoricul litigiilor purtate între părți cu privire la lotul nr. 36, începând din anul 1995, instanța reține că reclamanții au încercat și, în final, au obținut recunoașterea dreptului de proprietate, intrând în posesia unui titlu executoriu cu privire la care s-a constatat ulterior o imposibilitate de executare. Pe de altă parte, chiar dovedită, reaua credință a unei părți, nu este în măsura a anihila efectele obligatorii ale unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În schimb, instanța poate reține în cauză reaua credință a pârâților care, fiind obligați să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă, chiar sub sancțiunea achitării unor amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, nu s-au conformat dispozițiilor acesteia, invocând exclusiv impedimente care existau la momentul pronunțării acestor hotărâri și procedând la adoptarea unor măsuri administrative menite să tergiverseze executarea, măsuri reținute ca nelegale de către instanțe.
Pe de altă parte, instanța apreciază că demersul reclamanților de a solicita contravaloarea bunului imposibil de predat nu constituie o modificare a naturii obligației stabilită prin titlul executoriu, bazată pe rațiuni de oportunitate economică, ci o modalitate de a obține recunoașterea dreptului lor, după epuizarea tuturor etapelor procedurii de executare a obligației de a face.
Astfel, instanța nu poate reține susținerile pârâților în sensul că reclamanții pot obține doar măsuri reparatorii prin echivalent în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea 10/2001 și Legea nr. 165/2013, în condițiile în care instanțele care au soluționat acțiunea în revendicare a reclamanților au constatat că lotul de teren nr. 36 este liber și poate fi restituit în natură foștilor proprietari. Astfel, instanțele s-au pronunțat deja, prin hotărâre irevocabilă, cu privire la modalitatea de restituire a terenului în litigiu, respectiv restituirea în natură a acestuia reclamanților, astfel încât nu se mai poate pune în discuție acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce ar implica schimbarea naturii obligației stabilite prin titlul executoriu.
În consecință, având în vedere că, pe parcursul derulării procedurii de executare silită a titlului executoriu, s-a constatat o imposibilitate de executare, prin promovarea acțiunii de față, reclamanți solicită obligarea pârâților la contravaloarea terenului imposibil de restituit în natură.
Temeiul cererii de chemare în judecată este reprezetnat de prevederile art. 574 C.proc.civ. care se regăsesc în Secțiunea referitoare la Executarea silită a obligațiilor de a face sau a altor obligații de a nu face. Prevederile art. 574 C.proc.civ. prevăd, în cadrul legal al procedurii de executare silită a obligației de predare a unui bun posibilitatea stabilirii sumei ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului. Prin urmare, este incidentă o procedură specială recunoscută creditorului a cărui bun este imposibil de predat de a obține contravaloarea acestuia. În ceea ce privește susținerile pârâtului referitoare la prematuritatea formulării prezentei cereri, instanța reține că, prin procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, s-a constatat imposibilitatea de predare a lotului în litigiu, fapt recunoscut în mod constant chiar de către pârâți, astfel încât invocarea necesității de acordare a unui termen de 6 luni de la data pronunțării Încheierii prin care s-a dispus amendarea pârâților, pentru punerea în executare a titlului executoriu este, în cauza de față, lipsită de orice interes și finalitate și de natură a tergiversa, în mod nejustificat, valorificarea de către creditor a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești definitive.
Totodată, instanța apreciază că solicitarea reclamanților, astfel cum a fost formulată în prezenta cauză, trebuie raportată, în mod prioritar, atât la dispozitiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și la cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În acest sens, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil și la termenul rezonabil consfințite prin art. 6, paragraful 1, este în masură să garanteze și executarea hotărârii judecătorești, întrucât executarea trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces. S-a mai statuat că dreptul la o instanțăar fi iluzoriu daca ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotarâre judecătorească definitivă și obligatorie să ramâna fără eficiență și că dacă administrația refuză sau omite să execute hotărârea sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în cursul fazei judiciare a procedurii își pierd orice ratiune.
Prin urmare, prejudiciul suferit de reclamanți există, acesta derivând din însăși nerespectarea și neexecutarea titlului executoriu, reclamanții fiind nevoiți să demareze, practic, o alta procedură judiciară pentru a asigura o finalitate efectivă a unei hotărâri judecatorești definitive.
Totodată, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Curtea a amintit că un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la bunurile sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de bunuri poate acoperi atât bunurile actuale, cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prin aceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate.
Față de aceste considerații cu valoare de principiu, instanța reține că cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata despăgubirilor reprezentate de contravaloarea terenului este întemeiată. Reclamanții dețin un bun în înțelesul Convenției Europene, hotărârile judecătorești anterior menționate recunoscându-i dreptul la predarea în natură a lotului nr. 36. Instanța apreciază că, odată cu obținerea titlului executoriu, reclamanții au dobândit speranța legitimă că dreptul lor va fi respectat de către pârâți. După epuizarea derulării a numeroase proceduri judiciare, majoritatea pronunțate în favoarea recunoașterii dreptului reclamanților, aceștia nu pot beneficia și nu se bucură de dreptul recunoscut, fiind lipsiți de proprietatea asupra bunului, fără a fi despăgubiți în vreun fel, iar măsurile de amendare a pârâților au rămas fără eficiență.
Față de cele de mai sus, instanța va admite cererea reclamanților în sensul obligării pârâților la plata daunelor interese reprezentând valoarea bunului imposibil de executat, respectiv a sumei de_ euro echivalent în lei la data plății, potrivit concluziilor raportului de contraexpertiză efectuat în cauză. Instanța reține, în acest sens, că s-a încuviințat, la solicitarea pârâților, efectuarea, de către 3 experți, a unei contraexpertize imobiliare evaluatorii, astfel încât va reține ca pertinentă valoarea de circulație a lotului nr. 36, astfel cum a fost stabilită prin raportul de contraexpertiză, respectiv suma de_ euro.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii bunului imposibil de predat de la data pronunțării hotărârii asupra fondului, potrivit raportului de expertiză efectuat în Dosarul nr._, instanța apreciază că este neîntemeiată. Astfel, procedura declanșată de către reclamanți a fost fundamentată, astfel cum s-a reținut anterior, pe o imposibilitate faptică de predare a imobilului, constatată cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu. În consecință, este just ca această valoare a bunului să fie calculată la data introducerii cererii de acordare a daunelor interese, altfel s-ar putea ajunge la o îmbogățire fără just temei a reclamanților. Solicitarea acordării echivalentului valoric al bunului stabilit în cadrul procesului asupra fondului ar constitui, în aprecierea instanței, o încălcare a temeiului juridic invocat în susținerea prezentei acțiuni, temei ce vizează imposibilitatea de predare a bunului, astfel cum a fost constatată cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ, având în vedere soluția dispusă cu privire la capătul principal de cerere, instanța va admite cererea reclamanților și va dispune obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și va respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții C. I., C. Ș., F. M., I. A. toți cu domiciliul ales în C., .. 1B, jud. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și C. L. C. ambii cu sediul în C., ., jud. C..
Dispune obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de_ euro echivalent în lei la data plății reprezentând valoarea de circulație a lotului nr. 36 situat în C., ..
Dispune obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea pârâților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. S. G.
Red.Jud.A.A./05.06.2015
Tehnored.S.G./08.06.2015/8EX
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6366/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6333/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|