Pretenţii. Sentința nr. 8021/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8021/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 8021/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8021/2015
Ședința publică din data de 03.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. M.
Grefier - L. B.
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect „pretenții civile”, privind pe reclamanta Asociația de P. . pe pârâții M. C., M. N. și M. N..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 03.07.2015 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.07.2014, sub număr dosar_, reclamanta Asociația de proprietari . a solicitat obligarea pârâților M. C., M. N. și M. N. la plata următoarelor sume de bani:
- 2027.39 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante;
- penalități de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului din municipiul C., ., ., .. C., datorând asociației suma de 2027.39 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, iar pentru neplata în termen a sumelor datorate, reclamanta este îndreptățită a solicita penalități de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/ 2007, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007.
Pârâtul M. N. a depus întâmpinare (f. 95), prin care a recunoscut debitul în sumă de 2296 lei, reprezentând contravaloare întreținere, contestând însă suma de 410 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate pentru construcția trotuarelor.
În apărare, susține pârâtul că nu și-a dat acordul pentru realizarea unor asemenea lucrări.
Pârâta M. N. a formulat, de asemenea, întâmpinare (f. 100-101) arătând că nu datorează asociației sumele pretinse de aceasta cu titlu de cheltuieli de întreținere, invocând dubla plată a sumei de 514 lei, iar contravaloarea lucrărilor de reparații trotuar și fondul de rulment nu sunt pretinse în mod legal.
Întâmpinări cu un conținut asemănător au fost depuse la dosar și de către pârâții M. N. (f. 105-106) și M. C. (f. 110-111).
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la termenul din data de 06.03.2015 (f. 140), reclamanta și-a modificat pretențiile, solicitând suma de 2460.20 lei, reprezentând cheltuieli întreținere aferente perioadei noiembrie 2014 – ianuarie 2015, fond de rulment și cheltuieli de reparație născute în legătură cu imobilul pârâților.
La termenul de judecată din data de 19.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. N., unind cu fondul cauzei această excepție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată părților. De asemenea, instanța a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul pârâților, însă aceștia din urmă nu s-au înfățișat la termenul pentru când fuseseră citați în vederea interogării.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâții M. C. și M. N. dețin în proprietate locuința situată în municipiul C., ., ., .. C., astfel cum reiese din extrasul de carte funciară pentru informare emis de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C. (f. 158), coroborat cu certificatul de moștenitor nr. 7/26.03.2013 emis de B.N.P. „I. O.” (f. 187), imobilul aflându-se în condominiul administrat de Asociația de proprietari ..
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 - „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Art. 3 lit. j) din același act normativ prevede că prin cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari se înțelege „suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar”.
Conform art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/ 2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/ 2007 - „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă”.
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/ 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari - „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.
În cazul de față, asociația a renunțat la a mai pretinde penalități de întârziere, potrivit cererii modificatoare depuse la termenul din data de 06.03.2015.
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. N., potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că acțiunea civilă de față privește obligații de plată ce revin proprietarilor imobilului din municipiul C., ., ., .>
Calitatea procesuală - condiție esențială a exercițiului acțiunii civile și a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acesteia - presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv al raportului dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Art. 36 din codul de procedură civilă stipulează – „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”
În cazul de față, Judecătoria apreciază că pârâta M. N. nu poate sta în judecată, întrucât cheltuielile de întreținere pretinse de asociația de proprietari sunt datorate de proprietarii imobilului aflat în condominiu, iar această pârâtă nu are calitatea de proprietar asupra apartamentului.
Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei urmează a fi admisă, iar acțiunea civilă de față respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, reiese din cuprinsul normelor juridice evocate anterior că proprietarii apartamentului din prezenta cauză au dobândit calitatea de debitori în cadrul unui raport juridic, al cărui conținut constă în dreptul de creanță al reclamantei Asociația de proprietari nr. . de a cere plata cheltuielilor de întreținere, respectiv obligația corelativă a pârâților de a le achita.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă, pârâții M. C. și M. N. datorează reclamantei suma de 2460.20 lei, reprezentând cheltuieli întreținere aferente perioadei noiembrie 2014 – ianuarie 2015, fond de rulment și cheltuieli de reparație născute în legătură cu imobilul situat în municipiul C., ., ., .. C..
Acești pârâți aveau obligația să achite creanțele către asociație în termen de 20 de zile calendaristice de la afișarea fiecărei liste lunare de plată, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007, coroborat cu art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/ 2007.
În soluționarea pricinii, instanța are în vedere și atitudinea procesuală a celor doi pârâți, care nu s-au înfățișat pentru administrarea interogatoriului, atitudine calificată drept un început de dovadă în folosul părții adverse, potrivit art. 358 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, observând că M. C. și M. N. se află în culpă procesuală, vor fi obligați, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la plata sumei de 1000 lei cu acest titlu, constând în onorariu de avocat, achitat potrivit chitanței nr. 2010/20.06.2014 (f. 192).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. N..
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. Bloc_ _, cu sediul în municipiul C., ., ., . contradictoriu cu pârâta M. N. – CNP_, domiciliată în municipiul C., ., ., .. C., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Asociația de P. . cu pârâții M. C. – CNP_, domiciliată în sat Casicea, ., . și M. N. – CNP_, domiciliat în municipiul C., ., ., .. C..
Obligă pârâții M. C. și M. N. să plătească reclamantei suma de 2460.20 lei, reprezentând cheltuieli întreținere aferente perioadei noiembrie 2014 – ianuarie 2015, fond de rulment și cheltuieli de reparație născute în legătură cu imobilul situat în municipiul C., ., ., .. C..
Obligă pârâții M. C. și M. N. să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. L. B.
Red. jud. G.M./09.09.2015;
Tehnored. jud. G.M./09.09.2015/ 6 ex.
Comunicat 4 ex./ .
← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 8042/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|