Pretenţii. Sentința nr. 8080/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8080/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 8080/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr _
SENTINȚA CIVILĂ NR 8080
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Meral F.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamantul R. A. R. RA, cu sediul în sector 1, București, Calea Grivitei, nr. 391 A în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Navodari, ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, constată că în conf. cu disp. art. 1028 Cod pr. civ. instanța este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, având în vedere disp. art. 258 rap. la 255 N. Cod proc. civ. și apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează pentru reclamant.
În temeiul disp. art.394 Cod proc.civ., constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.03.2015 sub nr._, reclamanta REGIA AUTONOMĂ R. A. R. RA. a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1064,60 lei reprezentând debit, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data de 17.02.2014 și până la achitarea debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații contractuale pentru care s-au emis facturile fiscale neachitate de pârâtă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025, art. 1028 C proc civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: facturi fiscale.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâta nu a depus formularul de răspuns și nu a formulat niciun fel de apărări în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat raporturi contractuale în formă simplificată, dovedite prin facturile fiscale nr._/17.01.2014 și_/17.01.2014.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.
Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.
(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)
Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.
În cauza de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, instanța reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și- a executat propriile obligații.
Astfel, pârâta, cu toate că a avut posibilitatea, nu a probat în niciun fel că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Prin urmare, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la plata debitului restant în cuantum de 1064,60 lei.
Totodată, instanța constată că sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor și anume: obligația pârâtei constă în plata unei sume de bani, obligația este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare.
F. de cele sus expuse, având în vedere că în materia obligațiilor de rezultat, precum cele din prezenta cauza, sarcina probei se împarte între creditor, care trebuie să dovedească existenta obligațiilor și debitor, care ulterior trebuie să dovedească faptul executării acestei obligații sau stingerea ei în alt mod și întrucât, în speță, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligației care cădea în sarcina sa, iar pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce erau în sarcina sa, respectiv de a achita la termen contravaloarea facturilor fiscale emise de către reclamantă, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1064,60 lei reprezentând debit neachitat, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului, începând cu 17.02.2014 și până la achitarea debitului.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta va fi obligată și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul REGIA AUTONOMĂ R. A. R. RA, J_, C. RO_, cu sediul în sector 1, București, Calea Grivitei, nr. 391 A, împotriva pârâtului ., J_, CUI_, cu sediul în Navodari, ., J. C..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1064,60 lei reprezentând debit, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data de 17.02.2014 și până la achitarea debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Meral F. M. B.
Red judMF:22.07.2015
Tehnored gref MB:22.07.2015
4 ex
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 8132/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8150/2015. Judecătoria... → |
---|