Plângere contravenţională. Sentința nr. 9041/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9041/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-08-2015 în dosarul nr. 9041/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9041

Ședința publică din data de 24.08.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : L. A. - M.

GREFIER: D. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta S.C. ROMCAR C. SRL, cu sediul în București, sect.5, Țos. Panduri, nr.71, Corp. B, cam,era 7, . cu intimatul A.N.A.F. cu sediulîn București, sect.5, ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.08.2015, 10.08.2015, 19.08.2015, 21.08.2015 și 24.08.2015 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

La data de 12.12.2014 Tribunalul Constanta a inaintat dosarul cu nr._, fata de situatia ca prin decizia nr.970/12.11.2014 s-a admis recursul, s-a casat sentinta recurata, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, dosarul fiind inregistrat sub nr._ .

Fată de situatia ca instanta de recurs a casat hotararea primei instante avand in vedere ca aceasta nu prezenta considerentele pentru care plangerea contraventionala a fost respinsă, nefiind analizate mijloacele de proba, nici criticile de nelegalitate si netemeinicie invocate, instanta careia i s-a trimis cauza spre solutionare nu a mai procedat la readministrarea probatoriilor din primul ciclu procesual, ci doar a luat concluziile partilor pe fondul cauzei, motiv pentru care este necesar a se descrie intreg parcursul in prima instanta in dosar nr._ .

La data de 29.02.2012 petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/23.02.2012 întocmit de intimata Garda Financiară C., plangere depusa la organul constatator si inaintata instantei la data de 13.08.2012.

În motivarea cererii, petenta arată că a fost supusă unui control de către reprezentanți ai intimatei și, considerându-se de către aceștia că, urmare a neeliberării bonurilor fiscale prin intermediul aparatului de marcat electronic fiscalizat pentru suma de 1173 lei, a încălcat dispozițiile art.1 din OUG nr. 28/1999, a fost sancționată cu amendă în suma de 8000 lei, confiscarea sumei găsite în casă și suspendarea activității pentru o perioadă de trei luni.

Se invocă faptul ca la momentul efectuarii controlului in data de 21.02.2012, nota explicativa a fost data de asistenta sefa a unitatii, care programa clientii, nicidecum nu o înlocuia pe casieră, precum și faptul ca agentii constatatori nu au tinut cont de dispozitia de încasare nr.2/17.02.2012 in cuantum de 760 lei, de care asistenta sefa nu a avea cunoștintă, astfel ca se apreciaza ca existau documente justificative ale sumei gasite in casă cu ocazia controlului, motiv pentru care se solicită instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună anularea acestuia, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept, s-au invocat dispozițiile OUG 28/1999 și OG nr.2/2001; s-au anexat cererii copia procesului-verbal . nr._/23.02.2012 contestat, proces-verbal de afisare, nota de constatare- fila 6, nota explicativa -fila 8, monetar- fila 9, copie registru de casa-fila 10,

Intimata nu a depus intampinare si nici documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat.

Instanță, considerând concludente, pertinente și utile cauzei, proba cu inscrisuri și proba cu martori, în baza art.167 alin.1 Cod proc,civ, le-a încuviințat, fiind audiati martorii I. L.-fila 27 și F. C., fila 34.

La termenul de judecată din data de 17.03.2011 a fost audiat martorul Ț. N., declarația acesteia fiind consemnată la fila 25.

În ședință publică din data de 12.03.2013, apărătorul petentei a depus copia dispozitiei de încasare nr.2/17.02.2012 (fila 24) pentru suma de 760 lei.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:

In urma unui control efectuat de agenți ai intimatei la Centrul de analize medicale aparținând petentei . in data de 21.02.2012, precum și urmare a documentelor prezentate la data de 23.02.2012, s-a constatat că pentru suma de 770 lei petenta nu a eliberat bonuri fiscale sau alte documente justificative, reținând în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzută de art.10 lit.b din OUG nr.28/1999, sancționând-o contravențional, prin procesului-verbal . nr._/23.02.2012, cu amendă în cuantum de 8000 lei, în baza art.11 lit.b din același act normativ și cu suspendarea activității societății de la sediul social pe o perioadă de trei luni, precum și confiscarea sumei de 770 lei.

Potrivit art. 17 din OG nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal; nulitatea se constată și din oficiu.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța, procedând la verificarea din oficiu a acestuia prin prisma prevederilor acestui articol, instanța constată că procesul-verbal contestat întrunește exigențele articolului mai sus menționat, neexistând nicio cauză de nulitate absolută.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că actul de constatare și sancționare criticat prin cererea introdusă în fața acestei instanțe este rezultatul constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

În considerarea acestor limite rezonabile și în acord cu jurisprudența CEDO în privința prezumțiilor, actul de sancționare fiind rezultatul constatărilor personale ale agentului, prezumția de temeinicie a procesului-verbal operează, motivat de împrejurarea că actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică ca urmare a încrederii în faptul că organul constatator consemnează exact faptele pe care le constată.

Astfel că, din punct de vedere juridic, procesul-verbal face dovada situației de fapt care a condus la încheierea sa până la proba contrarie, bucurându-se de o prezumție relativă de veridicitate, contravenientul fiind liber să dovedească, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în cuprinsul actului de constatare și sancționarea a contravenției.

Cu privire la fapta reținută în sarcina petentei, instanța constată că petenta a pretins prin plângere că:

  1. La momentul efectuarii controlului in data de 21.02.2012, nota explicativa a fost data de asistenta sefa a unitatii, care programa clientii, nicidecum nu o înlocuia pe casieră.

Cu privire la acest aspect, instanta retine ca, din cuprinsul notei de constatare - fila 6 și notei explicative -fila 8, ambele semnate de numita I. L., avand calitatea de asistent sef la ., rezulta fara putinta de tagada ca numita I. L., tinand loc casierului care era in concediu, la data 21.02.2012 nu a eliberat bonuri fiscale, nestiind sa foloseasca casa de marcat, precum și faptul ca nu a intocmit alte documente justificative care sa ateste incasarea sumei.

Cu privire la acesta persoana, instanta observa ca ea a si fost audiata ca martor in cauza, declaratia acesteia fiind consemnata la fila 27 dosar, declaratie pe care instanta o inlatura de la stabilirea situatiei de fapt, fata de situatia ca ea nu corespunde adevarului, in raport de sustinerile aceleiasi persoane date in momentul controlului si mentionate de instanta in pasajul anterior, cand numita I. L., fiind gasita de organele de controlul, a fost pusa sa scrie nota explicativa, neavand astfel timpul necesar pentru a fi sfatuita sa declare altceva decat adevarul.

  1. faptul ca agentii constatatori nu au tinut cont de dispozitia de încasare nr.2/17.02.2012 in cuantum de 760 lei, de care asistenta sefa nu avea cunoștintă, astfel ca existau documente justificative ale sumei gasite in casă cu ocazia controlului.

Cu privire la acest aspect, instanta retine ca . 24 dosar exista dispozitia de încasare nr.2/17.02.2012 (fila 24) pentru suma de 760 lei, pe aceeași fila existand mentiunea operat in 22.02.2012, dar acesta este apreciata de catre instanta un inscris pro causa, fata de considerentul ca aceasta dispozitie de incasare trebuia sa figureze inregistrat in registrul de casa din data de 17.02.2012, iar din registrul de casa -fila 10, din aceasta data, vizat de organul de control la 21.02.2012, nu rezulta existenta vreunei astfel de inscris evidentiat.

Mai mult decat atat, din cuprinsul nota de constatare- fila 7, rezulta ca organul de control a dispus ca, in data de 23.02.2012, ora 12, administratorul societatii sa prezinte evidenta financiar-contabila pentru perioada februarie 2011 la zi la sediul social.

Dupa cum se observa din cuprinsul procesului-verbal contestat, acesta a fost intocmit la data de 23.02.2012, in prezenta administratorului petentei, numita Hagicalil L. (care a refuzat sa semneze procesul-verbal), reiesind ca organele de control la momentul intocmirii actului au avut in vedere atatverificarile efectuate in data de 21.02.2012, cat si documentele puse la dispozitie de administrator la data de 23.02.2012

Daca dispozitia de încasare nr.2/17.02.2012 (fila 24) pentru suma de 760 lei emisa de numita Hagicalil L. exista la momentul controlului din 21.02.2012, cum afirma petenta, sau la momentul intocmirii procesului-verbal contestat, atunci instanta nu-si poate imagina motivul pentru care nu a fost prezentat de chiar aceeasi persoana care a si intocmit dispozitia, Hagicalil L., la data intocmirii actului sanctionator, in scopul de a evita sanctionarea contraventionala.

F. de acestea, apreciind ca asistenta sefa nu a avea cunoștintă de dispozitia de încasare nr.2/17.02.2012 fata de situatia ca la acea data, acest act nu exista, dar ca administratorul petentei ar fi trebuit sa-l cunoasca, daca ar fi existat la acel moment, avand in vedere ca chiar ea l-a emis,

Cum nici administratorul nu a putut justifica suma de 770 lei, gasita de agentii constatatori, desi presupusa nota de dispoziție a fost emisa chiar de administrator,

Instanta va inlatura la stabilirea situatiei de fapt existenta dispozitiei de încasare nr.2/17.02.2012, ca fiind intocmita in scopul admiterii plangerii formulate, precum si declaratia martorului F. C., fila 34, ca necorespunzand adevarului, ea necoroborandu-se cu ansamblul mijloacelor de proba administrate in cauza;

Prin urmare, va înlătura apărările petentei, ca fiind făcute pro causa.

Asadar în speța de față, petenta nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal.

Cum potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG nr. 28/1999, operatorii economici au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale prin intermediul acestora, scopul acestui act normativ fiind acela de a combate evaziunea fiscală și a se strange fonduri pentru bugetul de stat,

Față de situația că petenta nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 770 lei, și aceasta nici nu se află printre excepțiile prevăzute de art.2 lit.a-p ale ordonanței de urgență menționate,

Iar potrivit art. 10 lit.b din OUG nr. 28/1999, constituie contravenție următoarea faptă: neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;

Cum potrivit art. 11 lit.b din OUG nr. 28/1999, faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;

Instanța reține faptul că procesul-verbal este temeinic întocmit, iar situația de fapt corect reținută de agenții intimatei.

Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea acestei fapte, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit (combaterea evaziunii fiscale), de urmarea produsă (producerea unui prejudiciu bugetului de stat, prin neînregistrarea tuturor sumelor de bani provenite din vânzări), precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care a urmarit prin plangerea formulata inducerea in eroare a instantei, prin intocmirea unor documente pro causa, și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Aplicând criteriile legale la situația de fapt, instanța constată că sancțiunile au fost în mod corect stabilite și individualizate cu privire la faptă.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională împotriva procesului-verbal intocmit de intimata Garda Financiară C..

Cu privire la incidenta legii contraventionale mai favoarabile invocata de catre petent, instanta retine ca nicidecum nu poate fi vorba de o abrogare a dispozitiilor legale in virtutea carora s-a procedat la sanctionarea contravetionala a petentei, fapta pentru care a fost sanctionat constituind in continuare contraventie, astfel:

Conform art.10 din OUG nr.28/1999, in forma in vigoare la data pronuntarii 24.08.2015, constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:

3.c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferența până la prețul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);

4.d) nerespectarea de către utilizatori a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h), care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12) lit. h);

De asemenea, art.11 alin.1 din acelasi act normativ statueaza in privinta contravențiilor prevăzute la art. 10,ca acestea se sancționează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează: e)cele prevăzute la art. 10 lit. c) și d):

1.cu avertisment în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;

2.cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;

3.cu amendă în cuantum de 12.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;

4.cu amendă în cuantum de 17.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;

Este adevarat ca art.11 alin.1 pct.7 impune suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pentru 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancțiune aplicată la aceeași unitate într-un interval de 24 de luni în situațiile prevăzute la pct. (iv) și (vi), indiferent pentru care dintre situațiile prevăzute la pct. (i)-(vi) a fost aplicată sancțiunea prima dată în cadrul termenului de 24 de luni; iar la momentul savarsirii contraventiei art.14 pct 2 statua in sensul ca nerespectarea de către agenții economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.

F. de acestea, instanta apreciaza ca, in ansamblu, dispozitiile legale in vigoare la data aplicarii contraventiei sunt mai favorabile petentei decat cele de la momentul pronuntarii, avand in vedere ca petenta s-a incadra, potrivit noilor dispozitii, in art.11 alin.1 pct.3 sau 4 din din OUG nr.28/1999, in forma in vigoare la data pronuntarii 24.08.2015, ambele prevazand o amenda cu mult mai mare decat cea aplicata, iar o lege nu poate fi apreciata mai favorabila decat in ansamblul ei, tind cont atat de sanctiunea principala, cat si de eventualele sanctiuni complementare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de ., cu sediul în București, sect.5, Țos. Panduri, nr.71, Corp. B, cam,era 7, . cu intimatul A.N.A.F. cu sediulîn București, sect.5, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată, azi, 24.08.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. - MarianaDoagă M.

red.jud.L.A.M/29.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9041/2015. Judecătoria CONSTANŢA