Pretenţii. Sentința nr. 9285/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9285/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 9285/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA –

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9285

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.09.2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE:C. I. B.

GREFIER :M. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . SRL, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:RO9875301, cu sediul in Constanta, .. 3, J. C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in Galati, ., ., ., J. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus prin serviciul registratură la data de 21.08.2015, cerere de renunțare la judecată formulată de reclamantă prin administrator special D-na V. C. si inscrisuri anexate.

Instanța constată că în aplicația Ecris s-a introdus in calitate de reclamantă „ . SRL”, in loc de „. SRL in insolvență prin Administrator judiciar V. C.”. Față de acest aspect, urmează a se rectifica in Ecris

Instanța ramane in pronuntare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanta . SRL in insolvență prin Administrator judiciar V. C..

INSTANȚA :

Asupra cererii de renunțare la judecată:

La data de 21.05.2015, reclamanta . SRL in insolvență prin Administrator judiciar V. C. a formulat o cerere prin care solicita în contradictoriu cu pârâta . obligarea acesteia la plata sumei de 4800,57 lei reprezentând debit restant, provenit din Contractul de distributie publicatii nr. 491/2012 conform facturilor fiscale anexate cererii de chemare in judecată, si obligarea la plata penalităților de întârziere in cuantum procentual de 0,3% pentru fiecare zi de intarziere, conform art. 10.5 din Contractul de distributie publicatii nr. 491/2012 in sumă de 5358,60 lei, calculate de la data scadentei fiecărei facturi fiscale pana la data formulării prezentei cereri, precum si in continuare pana la plata efcetivă a debitului principal; se solicită si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii a depus înscrisuri.

La data de 21.08.2015, reclamanta a depus prin serviciul registratură cerere de renunțare la judecată.

Renuntarea la judecată, ca act procesual de dispozitie al reclamantului este reglementată de dispozițiile art. 406 alin. 1 C.pr.civ., potrivit căruia „Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.”

În cauza de față, apreciind ca sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege invocat, instanța va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE :

In baza art. 406 cod proc. civ., instanta ia act de renuntarea la judecata cererii formulata de reclamanta . SRL înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:RO9875301, cu sediul in Constanta, .. 3, J. C., in contradictoriu cu . cu sediul in Galati, ., ., ., J. G..

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 03.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.10.09.2015

Tehnored.g.MC.11.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9285/2015. Judecătoria CONSTANŢA