Plângere contravenţională. Sentința nr. 9457/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9457/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 9457/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTIN ȚA CIVILĂ NR. 9457/08.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. M. A. și intimatul I. Județean de Poliție C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 01.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015 sub nr._, petentul S. M. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit în data de 20.03.2014 de intimatul I. Județean de Poliție C..
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 17.03.2015, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Skoda F. pe . direcția .. Mamaia, ajungând la intersecția cu .-a fost acordată prioritate de trecere de către conducătorul autoturismului Passsat cu nr. de înmatriculare_, astfel că, printr-un reflex necondiționat, a schimbat brusc direcția de mers trăgând de volan în partea dreapta și intrând în coliziune cu autoturismul marca Matiz cu nr. de înmatriculare_ .
A învederat că toți conducătorii autoturismelor implicate în accident s-au deplasat la sediul Poliției Rutiere unde, a doua zi după producerea evenimentului rutier, s-a încheiat pe numele petentului procesul-verbal de contravenție . nr._, în cuprinsul căruia s-a reținut că acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare Ct-76-MXS care se afla în staționare în dreptul indicatorului STOP.
În drept, nu au fost invocate dispoziții legale.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri și s-a propus încuviințarea probei testimoniale.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.06.2015 (f. 18), intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
În susținerea poziției sale procesuale, a arătat că la data de 17.03.2015.2014, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Municipiul C., iar la intersecția cu . adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care se afla în staționare în dreptul indicatorului STOP.
A mai precizat intimatul că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 15/2002, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, și se bucură de prezumția relativă de temeinicie până la proba contrară.
În drept, au fost invocate dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În ceea ce privește probatoriul, instanța a încuviințat pentru ambele părți litigante proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar înscrisuri în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, precum și, la propunerea petentului, proba testimonială cu martorii D. M. și G. L. G. și mijlocul material de probă constând în înregistrarea video depusă de petent la dosar.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța expune următoarele considerente:
În fapt,prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.03.2015 (f. 9), petentul S. M. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 585 lei, stabilindu-se că, la data de 17.03.2015, ora 17.00, a condus autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ pe . Municipiul C., iar la intersecția cu . la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Matiz cu nr. de înmatriculare_, care se afla în staționare în dreptul indicatorului STOP.
Petentul a fost prezent la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției, semnând de primire exemplarul nr. 2 al actului de sancționare.
Prin raportare la data înmânării procesului-verbal de contravenție contestat, 20.03.2015 – astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, și la data înregistrării prezentei plângeri contravenționale, 24.03.2015, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului-verbal de contravenție, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispoziția normativă sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul-verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
În ceea ce privește temeiniciaprocesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În măsura în care faptele consemnate în cuprinsul actului sancționator nu sunt constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu reprezintă un înscris care se bucură de prezumția relativă menționată, intimatului revenindu-i obligația de a face dovada faptelor pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională.
Instanța constată că fapta care s-a reținut în sarcina petentului nu a fost constatată personal de către agentul constatator, petentul fiind sancționat în baza declarațiilor date de către el însuși și de martorii D. M. și G. L. G. în fața organului constatator.
Examinând ansamblul materialului probator administrat, instanța apreciază că situația de fapt consemnată în cuprinsul actului administrativ de sancționare contestat în prezenta cauză nu corespunde realității.
În acest sens, în primul rând, instanța constată că înregistrarea video relevă dinamica producerii accidentului, putându-se observa faptul că, anterior momentului în care petentul, la volanul autoturismului său, a ajuns în dreptul intersecției dintre străzile M. V. și Dacia, autoturismul marca Matiz, condus de martorul G. L.-G., se afla în staționare în dreptul indicatorului STOP, în timp ce autoturismul marca Volkswagen condus de martorul D. M. se afla în deplasare - după ce anterior staționase în dreptul indicatorului STOP pentru a se asigura în vederea traversării străzii – intrând pe banda de mers de pe . apropiindu-se de axul drumului.
În acord cu art. 57 alin. (2) din Regulament, la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier, iar conform art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în înțelesul acestei legi, prin acordare a priorității se înțelege obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească.
Având în vedere considerentele ce preced, în acest context al apropierii autoturismului marca Volkswagen de marcajul dintre sensurile de mers, petentul a fost nevoit să își modifice brusc direcția ori viteza de deplasare ori să oprească, reflexul acestuia fiind în sensul de a-și schimba brusc direcția de mers și a trage de volan, cu consecința intrării în coliziune cu autoturismul marca Matiz, aflat în staționare. Prin urmare, acțiunea petentului a fost determinată de manevra efectuată de martorul D. M., care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de petent.
În al doilea rând, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.03.2015 s-a reținut în sarcina petentului încălcarea obligației prevăzute de art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit art. 101 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție fapta săvârșită de persoane fizice constând în nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament, iar, în conformitate cu art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteză care sa nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: a) la trecerea prin intersectiile cu circulatie nedirijata; b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m; d) la trecerea pe lânga grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza pe partea carosabila a drumurilor cu o singura banda de circulatie pe sens; e) la trecerea pe lânga animale care sunt conduse pe partea carosabila sau pe acostament; f) când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mâzga sau piatra cubica umeda; g) pe drumuri cu denivelari, semnalizate ca atare; h) în zona de actiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum si a indicatorului "Accident"; i)la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare si marcaje, când drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietonii aflati pe trotuar, în imediata apropiere a partii carosabile, intentioneaza sa se angajeze în traversare; j)la schimbarea directiei de mers prin viraje; k) când vizibilitatea este sub 100 m în conditii de ceata, ploi torentiale, ninsori abundente.
Instanța apreciază, pe de o parte, că nu s-a dovedit faptul că petentul S. M. A., a circulat cu autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ cu o viteză neregulamentară, depășind viteza legală, declarația martorului D. M. sub acest aspect necoroborându-se cu niciun mijloc de probă, iar din înregistrarea video se poate desprinde concluzia conform căreia acesta se deplasa cu o viteză rezonabilă. Pe de altă parte, acesta nici nu avea obligația de a reduce viteza la 30 km/h în dreptul intersecției respective întrucât la data și ora producerii evenimentului rutier carosabilul era uscat, nefiind acoperit cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, aspect ce rezultă din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei.
Având în vedere argumentele anterior expuse, instanța apreciază că fapta petentului reținută în sarcina sa prin actul administrativ de sancționare nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 101 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de împrejurarea că temeiul răspunderii contravenționale îl poate reprezenta doar o contravenție, astfel cum este definită în art. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar în speță nu s-a probat comiterea unei astfel de fapte, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat în data de 20.03.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul S. M. A., cu domiciliul în C., ., ..9, jud.C. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție C., cu sediul în C., ., jud.C..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 20.03.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. D. Ș.
Red.jud.D.D.
Tehnoredact.D.Ș./4 ex./16.10.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 9448/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria... → |
---|